Wednesday, December 30, 2015

A proper end of year : Byron Impromptu


19 decembrie Bucuresti- Clubul Taranului Roman- Concert Impromptu Byron


Clar anul acesta a fost anul in care i-am descoperit pe Byron si mi-au placut atat de mult incat am reusit sa ajung la 3 concerte.
In aprilie i-am ascultat in Hush, in mai ii revedeam la Hard Rock , mai apoi dupa cele intamplate la Colectiv concertul pentru lansarea noului album The Eternal Return a fost amanat pana in decembrie.
Din pacate nu am reusit sa ajung la acesta desi mi-am dorit mult si nici la Dan Byron Solo, care a urmat la numai o saptamana.
Si cum tocmai s-a ivit ocazia cu Impromtu am profitat si a fost o experienta foarte faina! Un concert bazat pe improvizatie, o locatie care mi-a placut( Clubul Taranului Roman), vin fiert, o super cantare, buna dispozitie. Am ramas cu sentimentul unei petreceri intre prieteni, care s-a prelungit natural pana pe la 1. Si o pofta nebuna de Cola :)
A fost o seara minunata si nu puteam sa scriu despre ea decat intr-un moment in care sunt fericita. Cumva a fost azi, iar drumul pana aici a fost lung...
Revenind la rezolutii pentru 2016, normal ca vreau mai mult Byron: Byron & Luiza Zan, Byron Solo,etc.
Si dupa o seara asa faina, am si o poza cu Dan Byron :) Thanks!



Monday, December 28, 2015

Top Filme 2015


Dificil de ales atat de putine filme pentru 2015, deoarece a fost un an cu destule filme bune, mai ales cele care au intrat in cursa pentru Oscar, Golden Globes,etc.


O comedie franceza cu multa muzica, destul de reusita.


Tom Hardy in rol dublu, film cu gangsteri, tipic englezesc. 



Primul film romanesc pe care l-am vazut in cinema si apoi l-am revazut de vreo 5 ori, cred ca spune tot.


Un documentar foarte reusit care mi-a aratat o cu totul alta Amy decat prezentase media.




Povestea matematicianului Alan Turing in interpretarea lui Benedict Cumberbatch, mi-a placut mult.


Nu vazusem anterior nici unul din filmele lui Daniel Craig interpretandu-l pe James Bond, dar acesta m-a convins. Am ramas la aceeasi parere si dupa ce am vazut cele 3 filme ale seriei.


Un film artistic cu care am rezonat mult. 



Un film dificil , care i-a adus lui Julianne Moore un Oscar in 2015. Emotionant.


Un film frumos despre un om a carui viata a fost mai mult decat dificila, o sursa de inspiratitie. Iar Eddie Redmayne a castigat un Oscar pentru rolul sau. Astept cu nerabdare The danish girl.



Un film minunat, care ar fi fost pe locul 1 in topul meu daca nu vedeam filmul de mai jos. Iar Edward Norton ca de fiecare data genial. O placere!

1. Phoenix

Tocmai ce l-am revazut zilele trecute, e emotionant, e dur si atat de real!


Friday, December 18, 2015

Steve Jobs(2015)



Recunosc parca imi doream mai mult de la acest film. Dar in final s-a dovedit a fi perfect exact cum a fost gandit iar in ceea ce ma priveste si-a atins scopul.
Fassbender se apropie foarte mult de Steve Jobs doar prin postura si voce.
In acest film Steve Jobs apare ca un individ destul de inflexibil, ironic si sarcastic, incapatanat ,singuratic, cu o minte sclipitoare.
Este interesant modul in care a anticipat nevoia unui sistem de operare pentru Apple atunci cand a creat Next si cum in timp a  revenit la Apple datorita acestui amanunt.
Filmul nu se concentreaza pe ultima perioada din viata sa asa cum credeam, ci pe 3 momente importante din cariera sa, pe atitudinea lui in aceste situatii, pe relatia cu fiica sa, Lisa.
Din punct de vedere comportamental filmul este foarte bun, insa daca va asteptati la entertainment nu prea il veti gasi.
E posibil insa sa plecati acasa cu ceva idei , cu o noua viziune asupra leadershipului .
Enjoy!


Sunday, December 13, 2015

Voi fi acolo

Autori cooreni nu citisem până acum, aşa că după ce am răsfoit această carte mi-a trezit interesul.
Din primele pagini mă aşteptam la un roman mai optimist, însă cu cât povestea înaintează şi dramele personajelor ies la iveală optimismul se cam duce... Cu toate acestea este una din cele mai frumoase poveşti pe care le-am citit anul acesta, chiar dacă este atât de tristă.
Am regăsit câteva asemănări între autoare: Kyung -sook Shin şi Murakami - ambii au personaje care iniţial par banale pentru ca mai apoi să devină complexe, sunt evocate perioade istorice care i-au marcat, numărul de personaje este restrâns.
Yun primeşte un telefon după 8 ani de absenţă de la prietenul ei din adolescenţă, Myeong-seo, iar acest telefon o va face să-şi reamintească multe întâmplări din trecutul ei.
Yun studiază artele în Seul, este o tânără fără prieteni, marcată de moarte mamei sale. Cursul profesorului Yun o apropie de Myeong-seo şi de Mi-ru şi îi învaţă pe toţi 3 că scrisul este o terapie care îi poate ajuta.
Între Yun şi Myeong-seo se dezvoltă o legătură intensă, fiecare devenind pe rând sprijinul celuilalt în momentele dificile.
Mi-ru este o fată dificilă, nu poate trece peste momentul în care sora ei mai mare şi-a dat foc, iar mâinile ei sunt arse. Yun şi Mi-ru se împrietenesc repede, însă treptat Mi-ru se înstrăinează şi dispare.
Yun şi Dan sunt prieteni din copilărie, la un moment dat Dan decide că este momentul să se înroleze în armată. Doar că armata nu este mediul în care el să se simtă bine, îi scrie multe scrisori lui Yun, dar respingerea ei devine greu de suportat.  Yun află că a fost victima unui accident într-o noapte , însă nu va afla niciodată dacă a fost într-adevăr un accident sau o sinucidere.
În momentul în care Yun află de dispariţia lui Dan, redevine o persoană singuratică, scrie răspunsuri la scrisorile lui Dan din urmă cu multă vreme.
Myeong-seo este alături de ea, merg amândoi la revolte,petrec mult timp împreună, ambii pentru a uita câte ceva.
Myeong-seo va fi şocat când va afla de la Yun de moartea lui Mi-ru, care fiind anorexică a refuzat să mai mănânce. 
Cumva lumea pe care o construiseră se destramă, oamenii pe care îi iubeau dispar şi fiecare încearcă să facă faţă acestei situaţii în felul său.
După 8 ani, Myeong-seo o sună pe Yun să o anunţe de starea gravă în care se afla la spital profesorul Yun. Spre final aflăm că şi Yun devenise profesoară.
Este un roman cu o încărcătură emoţională ridicată, cu personaje puternice, un roman despre iubire şi pierdere în egală măsură.
Pierderea unei persoane iubite este o situaţie dificilă, care vine şi amestecă tot ceea ce credeai că ştii până atunci.În astfel de situaţii este de mare ajutor să ştii că cineva este acolo alături şi poate fi spijin. 
"Momentele în care mi-am dorit cu ardoare ca cineva să îmi poată spune că va veni şi clipa în care o să pot să accept tot ce mi se întâmplă fără să sufăr."
 
 

Thursday, December 10, 2015

My Writings:I WONDER(5)

I don't like goodbyes and I'm not good at them. Probably never will be...
I have the strange feeling that we've met before. In another place or time but I'm sure we did.
Sometimes i just want to ask you what do you see when you're looking at me? Do you see all the scars that I try to hide, the tears that I can't stop or the little smiles when it's sunny?
There are moments when I wish you didn't, when I wish you could see only the good you deserve.
But you know life is strange and I'm not a good actor so I can't hide.
There are moments when I need to be sure and I let you see all the dark parts hoping you will still stay tomorrow. Does this scares or dissapoints you?
Somehow I need to be sincere with both of us. It's hard to let you know the scars from the past or the tears when my world breaks into pieces.
Most of the time,all I need is a shoulder to put my head on when things get heavy and your arms to hug me when I'm falling apart.
Sometimes I just think you can see me better than I can...I wonder,what do you see?

Sunday, December 06, 2015

Femeia in faţa oglinzii : Eric Emmanuel Schmitt


Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată când termin de citit o  carte a lui Schmitt rămân cu senzaţia că pentru câteva zile spaţiul s-a umplut şi nu mai pot citi nimic în plus...
Aşa s-a întâmplat şi de această dată cu Femeia în faţa oglinzii, cea mai nouă apariţiei a sa la Humanitas.
Mi-a fost aproape imposibil să o las din mână şi am parcurs într-o zi cele aproape 400 de pagini. A fost o adevărată plăcere lectura acestei cărţi, una din cele mai bune pe care le-am citit în acest an şi de asemenea una din cele mai bune cărţi despre femei scrisă de un bărbat.
Romanul se compune din poveştile a 3 femei, care la început par foarte diferite, trăiesc în perioade istorice diferite. 
Anne trăieşte în Bruges, este o femeie înclinată spre spiritualitate, caldă şi plină de compasiune şi candoare. 
Hanna locuieşte la Viena împreună cu soţul său şi cu ajutorul psihilogiei începe să-şi descopere laturi pe care nu le ştia.
Anny este o actriţă modernă celebră, care încearcă să scape de lumea plină de reguli în care trăieşte , doar că evadarea ei ajunge de fiecare dată să o rănească.
Toate sunt femei puternice, ambiţioase, cu calităţi , dar şi defecte, care simt că nu-şi găsesc locul în lumea în care trăiesc.
Autorul reuşeşte să le surprindă tocmai această stare de angoasă, de neîmplinire, care conduce de fiecare dată la un nou început.
Anne va fi acuzată de biserică că este vrăjitoare şi va fi arsă pe rug, Hanna va divorţa de soţul ei şi va scrie o carte despre Anne, iar Anny îşi va găsi liniştea alături de un infirmier , fost dependent de droguri ca şi ea şi o va întruchipa pe Anne într-un film.
Toate aceste trei personaje pot fi asimilate într-unul singur, femeia care caută răspunsuri la toate întrebările care apar în viaţa sa.

 
 
 
 

Thursday, December 03, 2015

My Writings :The Trap (4)



Sometimes I wish life was a maths problem, maybe this way I could find its solution...

I can easily make forecasts so I could also build models , choose the variables and then test them...

But unfortunately life doesn't work this way and you find yourself again in front of the same questions.

And there are these moments when nothing seems to work, you get stuck in the same place, you would like to run but you are unable to move.

You don't understand why this is happening to you, you are so rational so you need to first understand...

Sometimes there are those days when you don't even feel like doing anything, when things seem useless and all you want is an answer.

It doesn't if it hurts you , you can continue as long as it leads you to something.

That thing you've been looking for all this time, waiting, hoping that it's going to be yours. Not because you're lucky, simply because you think it's your purpose.

And you are so close to achieve it, you simply don't want to give up even if this journey is hurting you. The pain? You've felt it before , this time is going to be different.

It's just a trap, you feel like leaving everyhing , but you know that the pain is going to follow you. The only thing you can do is to cry when pieces of you are being broken...

You've been here before many times, now you just have to peak another model and test it...








Monday, November 30, 2015

By the sea: Povestea unei depresii


 Pe Brad Pitt şi Angelina Jolie nu i-am mai văzut jucând împreună de la Mr.şi Mrs. Smith, filmul care a reprezentat începutul relaţiei lor.
Dacă acela era un film foarte comercial, se vede de ceva vreme că ambii s-au maturizat şi preferă să joace în filme care vin cu ceva nou.
By the Sea poate fie să vă placă cum a fost în cazul meu, fie să vi se pară o pierdere de timp.
Nu este un film convenţional, nu este comercial, este doar povestea a doi oameni a căror viaţă nu a fost tocmai fericită.
Acţiunea se desfăşoară lent şi e normal să fie aşa pentru că cum altfel ai putea surprinde nuanţele şi modificările pe care depresia le lasă asupra vieţii unui om...
Roland(Brad Pitt) împreună cu soţia sa Vanessa(Angelina Jolie) aleg să-şi petreacă vara într-un loc pitoresc din Franţa situat pe malul mării.
El doreşte să-şi regăsească inspiraţia şi să scrie din nou, doar că nu e simplu. Ea îşi petrece mult timp singură, dar este devotată soţului său.
În timp ce-şi caută inspiraţia pentru a scrie, Roland pierde mult timp bând, iar Vanessa încearcă să uite ceva din trecut ajutată de pastile.
El este sociabil, ascultă poveştile localnicilor, ea este mai mereu tristă.
Cumva cei doi par a nu se sincroniza, până când pasiunea unui cuplu proaspăt căsătorit de francezi retrezeşte dorinţa dintre ei.
Treptat Roland îşi dă seama că are o sursă de inspiraţie mai aproape decât credea în persoana soţiei sale. Recunoaşte că este greu să iubeşti o persoană care suferă de depresie, însă nu renunţă nici un moment la ea.
Ea pare mereu o uşă închisă, amintiri din trecut o chinuie, singurătatea nu o ajută. Pe măsură ce Roland începe să înţeleagă şi dă dovadă de compasiune şi tandreţe Vanessa se schimbă.
Spre final aflăm că pierderea repetată a mai multor sarcini este cauza depresiei Vanessei.
Mi-au plăcut mult cadrele care au fost gândite atent şi sunt sugestive, iar îmbrăcămintea Vanessei este foarte reuşită în nuanţe de:alb,bej, negru, roşu.
Până acum nu-l credeam capabil pe Brad Pitt de un astfel de rol, este într-adevăr o chimie între cei doi benefică acestui film.
Angelina este în continuare superbă, mi-am amintit că în urmă cu mulţi ani o descopeream în Gia .
M-a bucurat să văd acest film,pentru mine e unul din cele mai reuşite din acest an.
Este interesant cum normalitatea se schimbă de la o poveste la alta şi cred că povestea poate fi înţeleasă doar în măsura în care ai trăit măcar ceva asemănător. Altfel ţi se poate părea prea uşor...
Enjoy!

 

 


Thursday, November 12, 2015

Spectre


 Tocmai ce am văzut Spectre în cinema şi nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult. Nu am văzut nici unul din filmele precedente prin urmare nu pot face comparaţii.
Deşi filmul are 150 de minute eu nu am resimţit deloc plictiseală, povestea este dinamică, ne plimbăm din New Mexico, la Londra, pe străzile din Roma, sau în aglomeraţia din Tanger.
Îmi place Daniel Craig, îl ştiu din filme cu ceva vreme înainte să fie James Bond, dar cu rolul din Spectre şi-a mai adăugat câteva plusuri.
În Spectre este un true english gentleman, mereu îmbrăcat impecabil, într-o formă fizică foarte bună, stăpân pe situaţie şi dornic de aventură.
Prezenţa Monicăi Belluci mi-a plăcut, apare chiar la început în rolul văduvei celui pe care Bond l-a ucis şi care desigur îi asigură protecţia.
Rolul de Bond Girl îi aparţine lui Lea Seydoux, o actriţă franceză de 30 de ani,ea este Madeleine fiica unui asasin, pe care Bond trebuie să o găsească şi cu ajutorul căreia să descopere L'Americaine. 
Cumva ea este cea care îl va cuceri pe Bond, care se va lupta cu duşmanul său pentru a o salva, renunţând aproape de tot la viaţa de agent secret în favoarea iubirii.


Cu impact este scena de început care-l prezintă pe Bond la Dias de los Muertos în New Mexico, locul unde începe aventura din Spectre.
Mi-a plăcut să revăd străzile înguste din Roma , unde era tocmai potrivită o urmărire între maşini.
Mă aşteptam să văd mai multe maşini , dar ceea ce am văzut mi-a plăcut, în acelaşi ton clasic ca şi restul filmului.
Poate tocmai asta mi-a plăcut la Spectre, totul este ales şi îmbinat armonios, de la costume, la locaţii, actori, gadget-uri şi coloana sonoră Writing's on the Wall a lui Sam Smith.
Eu zic că merită văzut! Enjoy!



Monday, November 09, 2015

Sir de iluzii

In ultimele luni m-am intrebat de multe ori de ce cu cat imi doresc mai mult un lucru cu atat pare ca se indeparteaza de mine...
Au fost multe momente de analiza si introspectie in care am fost dura cu mine,chiar daca nu era cazul.
In acelasi timp am reusit sa descoper ceea ce altii vedeau iar eu poate uitasem.
Si mi-a placut ce am gasit prin ochii lor...
Cei maturi vor reusi sa vada calitatile,vor fi toleranti si vor motiva..altii din contra dintr-un prea mare orgoliu vor rani...
Oricine are nevoie de o incurajare si de motivare si nu e deloc greu...E suficient sa-ti doresti sa i le oferi...
Imi e greu sa inteleg de ce in ciuda tuturor eforturilor am senzatia ca bat pasul pe loc...Inca exista undeva iluzia ca se poate,ca va fi bine iar.
Au fost momente in care am plans si m-am revoltat pentru ca stiu ce pot face.Poate imi doresc prea mult,iar echilibrul pe care il caut e departe...
Dar stiu ca "provocarea" merita,ca va fi greu,uneori gri,dar vreau sa incerc!
Inca doare cand se mai destrama cate-un fir din iluzia asta...
Doar ca nu stiu sa pierd,refuz sa mai pierd inca o data ceva ce iubesc...


Thursday, October 22, 2015

LEGEND vs Black Mass

Black Mass si Legend mi s-au parut in acelasi timp atat de asemanatoare si totusi diferite.
Primul care a intrat in cinema si pe care l-am vazut a fost Black Mass. Se anunta un film bun, cu actori consacrati: Johnny Depp, Benedict Cumberbatch,etc. 
Doar ca dupa mai bine de 1 ora si jumatate filmul asta mi s-a parut destul de plictisitor. Eu doream sa-l revad pe Cumberbatch, rolul sau a fost bun, dar prezenta sa a fost scurta.
Johnny Depp in schimb nu m-a convins deloc, personajul sau era prea static, venea nou doar cu mult machiaj si lentile de contact albastre.
La Legend m-a convins trailer-ul, dar si ideea de a-l vedea pe Tom Hardy in rol dublu, mai ales dupa ce la inceputul anului am vazut Child44.
Si Tom Hardy nu a dezamagit, reuseste doua personaje diferite si pline de viata, trairi si emotii: Ronn, care a fost internat intr-un spital de boli mintale si Reg, care este de fapt cel care face afacerile sa mearga.
De asemenea povestea este mai reusita la Legend, unde Reg si Francis incearca sa supravietuiasca intr-o lume dura a Angliei anilor '60.
Personajul lui Johnny Depp in schimb este violent, fara a arata vreun atasament decat foarte putin la inceput fata de fiul sau,care mai apoi moare.
Sunt asemanatoare pentru ca ambele au ca personaje principale gangsteri din anii '60, finalul este in schimb diferit: Reg ajunge la inchisoare dupa moartea lui Francis pentru 33 de ani pentru a-si salva fratele, iar personajul lui Johnny Depp va reusi sa dispara si sa-i trimita in inchisoare pe toti cei cu care a lucrat.
Black Mass are doar o distributie buna, Legend in schimb are si poveste si personaje care traiesc.
 
 
 






Sunday, October 18, 2015

When in Rome(1)



Nu e nimic mai relaxant decât să stai să privești un pod într-o zi de octombrie. Mi-au plăcut mereu podurile, poate pentru că unesc locuri, sau are legătură cu apa... Iar podul acesta din Roma, Ponte Sant Angelo, e fără îndoială frumos şi are o mulţime de statui cu îngeri, nu diafani şi copilăroşi. Sunt asemeni oamenilor, au expresii diferite, sunt uimiţi sau încruntaţi, fericiţi.
Poate au legătură cu statuia îngerului Mihail din vârful castelului Sant Angelo,care se spune că a apărat oraşul de ciumă şi alte molime.
Toamna e frumoasă la Roma, zilele sunt calde, fântâni şi statui în toate pieţele, arta a coborât din muzee pe străzi...
Oamenii sunt relaxaţi, prietenoşi, atât de familiari unii cu alţii. 
Am regăsit un echilibru de care-mi era tare dor după această călătorie la Roma. Aveam nevoie de o pauză, de linişte, de frumos. 
Am descoperit că după 1 an şi jumătate mă pot bucura de lucrurile simple și-mi sunt suficiente. A fost un drum lung si greu, mi-am privit de atâtea ori temerile în faţă, am pierdut oameni pe care-i iubesc...
Mi-a fost greu să regăsesc drumul spre aceste zile de echilibru, dar acum ştiu că aveam cu mine multe resurse în acest timp care aşteptau momentul să iasă la lumină.
Şi nu e doar echilibru, e şi libertate. 
M-am reîntors de la Roma cu câteva puncte la care vreau să lucrez: alimentaţie potrivită, mai multă alergare, mai multă răbdare, o viaţă simplă, linişte şi recunoştiinţă.

 
 
 

Tuesday, October 06, 2015

Octombrie wishes

Cumva la începutul lui octombrie am sentimentul că e necesar să mai fac o analiză,să văd ce a mers şi ce nu...Poate şi pentru că sunt născută în această lună...
Cineva mi-a spus că ar fi bine să ştiu ce-mi doresc...Ştia că e greu să mă hotărăsc,mă cunoştea prea bine.
Azi mi-am pus întrebarea asta de mai multe ori...Ce vreau acum? Ce voi vrea peste o lună? Un an? Vor rămâne la fel?
Azi am vrut mai mult să plec decât să stau,am nevoie de o pauză, de la toată agitaţia care mă oboseşte.
Aş putea călători în fiecare zi şi nu mi-ar displăcea deloc.
Apoi mi-am dat seama că ceea ce-mi doresc nu se poate realiza. Din păcate nu-i poţi întoarce pe cei plecaţi...
În ultimul an mi-am dat seama că nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă şi fericită.Astea nu se pot cumpăra,drumul e lung.
Mâine poate o să vreau să beau o cafea în parc , sau doar o îmbrăţişare .

Thursday, September 24, 2015

The Intern: O comedie ce trebuie vazuta!


De-abia intrata in cinema in aceasta saptamana, The Intern este cu siguranta comedia pe care trebuie sa o vedeti.
Distributia a fost foarte inspirata: Anne Hathaway, care m-a convins in One Day si Robert de Niro pe care este o placere sa-l urmaresti.
Jules(Anne Hathaway) are o companie online care vinde imbracaminte,este o femeie moderna care incearca sa impace cariera cu viata de familie.
Bob( Robert DeNiro) are 70 de ani , este vaduv si pensionar si pentru a-si ocupa timpul liber decide sa aplice la programul pentru seniori pe care compania lui Jules il ofera.
Astfel Bob ajunge sa fie asistentul lui Jules, ii va castiga treptat increderea si ii va oferi sprijinul in diverse situatii critice.
Povestea e frumoasa, sunt multe situatii comice, este un film care te binedispune , care imbina clasicul cu modernul.
Mi-a placut stilul clasic al lui Bob, care ii cucereste pe toti, dar si determinarea lui Jules de a reusi intr-o lume in care barbatii castiga mult mai usor. Enjoy!

 

 


Tuesday, September 22, 2015

My Writings: It's ok to just be us (3)


"What will we be?
 I don't know. Maybe we'll just be us"(E.Hemingway)


I had never been able to answer that question " what will you be like in 5 years by now?" . No idea, I hardly know what i'm going to do tomorrow. Life is so unpredictable,that sometimes it's a waste of time to make plans.
Why not trying to be happy and free? I know it's hard and you have to work every day for what you want, but what if this is all we get? 
I also know there are moments when everything seems useless , when the world is against you and all you want is to hide in a lover's arms.
Then you'll be sad and vulnerable, you might cry for all the things you couldn't before and it's perfectly fine.
There will be sunny days when you want to watch the waves and hear the sea. You'll find the peace near the sea and keep this memory in your heart.
There will be long autumn walks in the park , colored scarfs, books and coffee. 
There will be winter days when you don't want to get up and go to work, just stay in the comfy bed, drink hot tea and reading books. 
There will be springs days when flowes bloom and sun begins to warm and you just couldn't wait for walks in the park.
There will be trips and airplanes, cities and friends. 
There will be moments you loose or you win, when people let you down or make you happy with a few words.
So I can't predict the future, there's no statistical model good enough for this. So, let's try to be kind, healthy, happy and free. In the meanwhile, it's ok to just be us.

Sunday, September 20, 2015

AMY- filmul


Aşteptam de ceva vreme să intre acest film în cinema, dar nu credeam că-mi va plăcea atât de mult.  
Este un documentar foarte bine realizat care prezintă parcusul lui Amy Winehouse din anul 2001 şi până la momentul morţii sale în iulie 2011.
Amy pe care mi-o aminteam eu era fata slabă din Rehab, mai mereu tristă, high, care avea probleme cu drogurile şi alcoolul,dar şi o voce incredibilă şi un talent special.
O dată cu acest film am fost uimită să descopăr o Amy care înainte de a deveni atât de celebră era veselă, arătă incredibil de bine, îşi dorea să facă muzica pe care o iubea şi era o cântăreaţă de jazz.
Doar că lumea ei se schimbă,influenţele din jur nu sunt deloc favorabile, tatăl ei nu o ajută, din contră o expune şi mai mult.
Nu găseşte liniştea de care are nevoie,este mereu urmărită de presă, trebuie să respecte contracte, se revoltă şi caută scăparea în droguri şi alcool. Lumea celebrității nu îi place, din contră îi restricționează libertatea.
Este un contrast între Amy de la începutul filmului şi ceea ce devine spre final şi imaginea asta e tristă.
Toate piesele pe care le-a scris au avut ca puncte de plecare experienţe personale, ceea ce le dă o greutate în plus.
E trist că o voce minunată, un om talentat s-a pierdut atât de repede, fără să fie ajutat. E un film care trebuie văzut!
 

Thursday, September 03, 2015

We are your friends


 Zac Efron este febleţea mea de multă vreme , iar cel mai nou film al său în cinema We are Your Friends chiar mi-a plăcut.
Anterior îmi mai plăcuseră The Lucky One şi That Awkward moment, nu mă aşteptam ca acesta să-mi placă atât de mult.
Poate are legătură şi cu muzica şi caracterul său mai nonconformist...
Cole(Zac Efron) este un tânăr de vreo 20 de ani din SUA care doreşte să se îmbogăţească repede, să mixeze şi să devină cunoscut. Împreună cu cei 3 prieteni ai săi încearcă să pătrundă în diverse locaţii unde să poată mixa ca DJ.
Îl cunoaşte pe Reed, un DJ celebru, care îl va ajuta treptat să descopere ceea ce-i oferă unicitate.
Doar că Cole se îndrăgosteşte de prietena lui Reed, iar apoi se petrec diverse evenimente care-i vor zdruncina un pic echilibrul.
După moartea unuia din prietenii săi, Cole reîncepe să compună piese alături de Reed, se va reîntoarce pe scenă pentru a face ceea ce-l făcea să vibreze.
Filmul prezintă o societate dură, în care fiecare îşi croieşte drumul cum poate, iar lucrurile simple îl readuc pe om mai aproape de ceea ce trebuie să fie.
Mi-a plăcut mesajul, ironia societăţii actuale, iar Zac a fost carismatic, o plăcere să-l priveşti. Enjoy!
 


Tuesday, August 25, 2015

My Kingdom


Încerc de ceva vreme să-mi dau seama care este scopul tuturor lucrurilor care s-au întâmplat şi a celor care continuă să vină... Am multe întrebări, iar răspunsurile aproape că nu există. Poate că aşa sunt eu, îmi place să pun mai totul sub semnul întrebării, pentru că am nevoie să înţeleg logic ceea ce se petrece.
Doar că de data asta logica nu pare să aibă nici o legătură cu realitatea. Fac schimbări şi totuşi simt că sunt în acelaşi punct, iar asta nu-mi place. Ca şi cum orice aş face nu pot înainta şi nimic nu-mi pare suficient ...
Care este scopul în a pierde treptat tot ceea ce iubeai şi doreai? 
Mi-ar plăcea ca totul să fie măcar pentru un timp mai puţin complicat, ca măcar ceva să înceapă să fie ceea ce-mi doresc.
E demotivant şi frustrant să ştii că poţi face un lucru, dar de fapt nu poţi ajunge la el...
Şi-atunci revin toate întrebările fără răspuns şi ai vrea să fugi departe, să te ascunzi, să speri că totul se şterge şi jocul reîncepe.
Doar că nu se întâmplă niciodată aşa. O vei lua în fiecare dimineaţă de la -1, sau -5 sau orice altă cifră, niciodată de la zero. 
Se va întâmpla să rămâi singur, probabil te temi de asta. Eu mă temeam, până când s-a întâmplat, iar apoi a trebuit să mă adaptez...
Nu e uşor, nu are cum să fie. Cel mai dificil mi se pare să ştii că nu mai ai rădăcini, e confuz pentru că vei face comparaţia între situaţia actuală şi cea trecută. 
Şi brusc te trezeşti într-o situaţie pe care nu ai ales-o, într-un loc în care nu vrei să stai şi eşti singur...
O să plângi, o să te revolţi, vei avea momente în care nu-ţi mai pasă de nimic,dar continui în fiecare zi să mergi. Unde? Nici măcar nu ştii.... De ce? Pentru că dacă te-ai opri ai fi pierdut... Şi totuşi te pierzi şi te regăseşti în fiecare zi, dar continui, îţi doreşti şi speri. Poate mâine va fi soare şi te vei simţi mai liber....

 

Saturday, August 22, 2015

Film Review : I Origins & Paper Towns


 I Origins(2014) este poate unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme. 
Ian Gray(Michael Pitt) are 26 de ani şi îşi face doctoratul în biometrie. Întâmplător, la o petrecere, o întâlneşte pe Sofi, iar această întâlnire îi va schimba existenţa.
Pentru Ian ochiul şi misterele pe care le ascunde sunt un subiect de interes şi încearcă alături de Karen, ajutorul său din laborator, să demonstreze evoluţia ochiului de la primele vieţuitoare la om. Reuşesc împreună să creeze o mutaţie a  unor specii de viermi astfel încât aceştia să poată vedea.
Spre deosebire de Ian care crede doar în ştiinţă şi dovezile pe care le oferă, Sofi este o persoană mult mai spirituală, care crede în religie şi misticism.
Relaţia celor doi este scurtă pentru ca Sofi moare neaşteptat în aceeaşi zi în care Ian descoperise mutaţia. 
8 ani mai târziu Ian şi Karen au un copil, ai cărui ochi sunt scanaţi pentru a fi introduşi într-o bază de date imediat după naştere. În momentul scanării ochii copilului au o dublură în sistem a unei persoane decedate.
Ian şi Karen sunt chemaţi de un doctor, care doreşte să testeze dacă fiul lor prezintă autism, este un test vizual cu imagini din viaţa dublurii sale.
Ian începe căutările şi află că în India există o persoană în vârstă de 8 ani care prezintă aceleaşi caracteristici ale ochiului precum Sofi şi pleacă în căutarea ei.
Este de fapt o căutare spirituală, pentru că testele sale asupra fetiţei nu au rezultate ştiinţifice foarte concludente.
Ian reuşeşte acum să-şi ia la revedere de la Sofi prin intermediul fetiţei. 
Mi-a plăcut mult povestea, îmbinarea dintre ştiinţă şi spiritualitate, dintre certitudine şi  posibilitate. Must see!

Paper Towns nu a reuşit să mă surprindă aşa cum o făcuse anterior The Fault is in Our Stars, scrisă de acelaşi John Greene.
Quentin se îndrăgosteşte de Margo, o tânără rebelă şi este dispus să plece împreună cu prietenii săi cei mai buni să o caute după ce aceasta dispare misterios.
Pe drum au tot felul de aventuri, indicii şi momente de îndoială, pentru ca în final Quentin să o regăsească pe Margo într-o localitate foarte mică în apropierea unui oraş fantomă(paper town).  
Quentin speră ca Margo să aprecieze sentimentele sale , doar că aceasta îşi doreşte să trăiască singură , iar Quentin se reîntoarce la prietenii săi în oraşul natal.
Este un final care nu mi-a spus nimic, o poveste uşoară de adolescenţi, poate şi distribuţia a fost mult diferită faţă de The Fault is in Our Stars.

Sunday, August 09, 2015

My Writings: We walk alone (2)


We walk alone. We do.

It might sound sad because all you've heard is that you need someone to complete you. But you know the road, you've done it so many times before, so why not now?

You wonder what's changed. It's still summer, you're bored of this city and just craving for a place quiet to hear your thoughts clearly.

You are changed, time and people have changed you. You feel the need to run to escape, but what guarantee do you have? Actually there is none, nothing is perfect as you thought it might be. It's a world full of shades of blue, green, pink, black, it's confusing.

So, one more step to get closer to the thing you hope to achieve. Do you want it badly enough?

What if you are going to find something completely different from what you expected? Will you still be satisfied?

I know you want an easy road, everybody does, but life had already shown you that its plans are different for you. Maybe you need to see more, live more, choose, make mistakes, dream.

Can you still remember your dreams, the one that made your heart beat stronger? Have they changed while you were changing?

You loved to watch the stars in the night sky, it made you hope that you could be more, that things are not usefull and people can be happy again.

Eventually along your road you find people who have the same ideals as you do. They might walk near you, hold your hand, make you laugh. 

Then at some point as they leave you , you see yourself having to continue your walk. We walk alone!


Saturday, August 01, 2015

Cele 5 etape ale durerii

Durerea e complicată.Apare fără preaviz,zdruncină tot ceea ce ştiai până atunci.Durerea are 5 etape care cel mai adesea nu se succed într-o anumită ordine şi care au o durată diferită de la o persoană la alta:negare,furie,negociere,depresie,acceptare.
Negarea a fost prima etapă în care am blocat totul pentru a putea continua.Părea o soluţie bună să nu simt nimic din toată suferinţa pe care o aveam.Doar că nu am blocat doar durerea ci tot,iar la un moment dat m-am speriat de această incapacitate de a simţi ceea ce se întampla.
A fost dificil,am reînvăţat să privesc lucrurile bune,să mă obişnuiesc cu cele care dureau.Pentru mine rezolvarea a venit neaşteptat la un concert Alexandru Tomescu şi  Eduard Kunz. Atunci prin muzică am reînceput să simt tot ce blocasem.
Furia s-a manifestat asupra mea ,asupra celor implicaţi sau a unui Dumnezeu căruia nu-i înţelegeam motivele.În spatele furiei se află durere,multă adesea,simţi că eşti singur,că nu poţi găsi nici o conexiune cu nimic.Furia trebuie exprimată,mi-a luat ceva vreme să-i înţeleg rostul.
La un moment dat aş fi negociat un alt sfârşit,aş fi vrut ca mama să nu plece atât de repede,dar nu aveam cu cine să negociez.Începi să-ţi dai seama că lucrurile nu se vor schimba,că tu nu ai nici o putere în acest sens,iar depresia în cazul unei pierderi este normală. Au fost momente dificile în care nu găseam soluţii sau răspunsuri.
Am fost pusă în situaţia de a fi faţă în faţă cu temerile mele,de cele mai multe ori singură.Drumul nu e uşor,schimbările sunt multe,sentimentele vin de-a valma,iar tu trebuie să supravieţuieşti.
Acceptarea e o etapă dificilă,uneori poate însemna să avem mai multe zile bune decât rele.
Cred că toate acestea pot fi înţelese doar de cei care le-au trăit, aici empatia nu ajută prea mult.

Friday, July 24, 2015

My Writings: In my shoes(1)

It's been a long tiring day and all I want is to find some moments of peace in your arms.
Recently I've been a terrible mess with lots of questions troubleing my mind.
I remember that things used to be smoother and now I constantly feel the pressure. 
I don't like this feeling, only in your arms i feel protected.
So I hurry to get back home, I wish time would stop a little and let me enjoy this. If I were different maybe just this part would be enough, but I am ambitious and I want to find my place in this crazy jungle.
I lose myself every day, I get angry, mad, happy, I cry , but somehow I'm me again in your eyes.
It's probably a matter of trust, the fact that you see me better than I do, the acceptance for my little failures and mistakes.
I give up in front of all this empathy, I let you see the vulnerable me. I know there's no need to hide and I don't even want to...
Now, as you hug me after a long day in the crazy world, I become once again vulnerable, with tears in my eyes... But, it's ok cause you are here!


P.S. : I am curios to read your comments about this story. Enjoy!

Tuesday, July 14, 2015

No labels,please!

De cele mai multe ori suntem obisnuiti sa etichetam totul din jur cu o prea mare usurinta. Nu-mi plac clasificarile,etichetele pentru ca limiteaza perceptia la un singur cuvant:frumos,ideal,perfect,etc.
Stiu insa ca nimic nu este doar frumos,potrivit,etc ca sunt nuante care ne scapa,care raman ascunse sau pe care nu le vom afla niciodata.
Si fara sa vrei esti catalogat intr-un anume mod dupa o parere de moment.Mi-as dori mai multa toleranta si acceptare a faptului ca oamenii sunt diferiti au alegeri diferite care nu-i fac insa mai buni sau mai rai.
 Daca ne-am opri totusi din a-i sorta asa: unii in dreapta,altii in stanga,unii putin,altii deloc...
Poate nu-mi plac clasificarile pentru ca niciodata nu am crezut ca sunt doar ceva ,poate pentru ca-mi place mereu sa schimb. Pentru mine oamenii sunt complexi, nu verde sau albastru, nu intr-un tipar de frumusete ideala , nu cu vieti perfecte si zambetul pe buze.Nu asta imi doresc...Imi plac oamenii care sunt toleranti,empatici,inteligenti,care rad sau plang, se enerveaza,care traiesc si stiu ca nu are nici un rost sa se ascunda in spatele unor tipare. So, no more labels,please!

Friday, July 10, 2015

Necenzurat- Extrem de bună şi incredibil de sinceră



După ce am citit prima carte a lui Radu F. Constantinescu, Filosofia Sexului, am început să îi citesc si blogul.
Am reuşit să îmi comand pe site-ul editurii Curtea Veche cea mai recentă carte a sa, Necenzurat, înainte ca tirajul să se epuizeze. 
La ce mă aşteptam după ce citisem prima carte? La acelaşi stil direct, o poveste care captivează, frânturi de adevăr pe care uneori le uităm.
Am regăsit în Necenzurat mai multe poveşti scurte, care deşi par să nu aibă legătură cu nimic , au mare legătură cu diverse subiecte: iubire, dor, căutări, etc.
Această carte mi-a reamintit de Dragostea durează 3 ani a lui Beigbeder, o istorisire destul de dură şi realistă a ceea ce reprezintă iubirea, transformările prin care trec cei doi parteneri.
În Necenzurat cititorul trece prin stări diferite , etape diferite din viaţă cu provocările şi problemele lor, dar sinceritatea se simte în fiecare pagină.
Mai jos sunt câteva din citatele care mi-au plăcut:
"Adora felul în care o dominai. Pe ea,care face inimile să bată în ritmul tocurilor de zece centimetrii"
"Cum vreţi în dimineaţa asta adevărul ? Cu două de zahăr? ....Adevărul e de cele mai multe ori un espresso scurt din gânduri râşnite pe loc."
"Dacă am înţelege cât de puţin timp avem, am vinde mai puţin din el... Dacă n-am mai alerga de nebuni după certitudini ..., am fi nevoiţi să minţim mai rar."

Pentru o porţie de lectură bună şi foarte sinceră, vă recomand această carte, vă veţi reaminti lucruri pe care la un moment dat le ştiaţi....

Monday, July 06, 2015

Muzeul Goleşti


La Muzeul Goleşti am fost pentru prima dată cu mulţi ani în urmă într-o excursie la şcoală. Nu mă aşteptam să găsesc un loc atât de schimbat în bine ca acesta...
Mă aşteptam să găsesc alte case tradiţionale asemeni celor de la Muzeul Astra din Sibiu, am găsit în schimb un loc plin de linişte şi frumos...
Mai mult am fost uimită că muzeul este în continuare în renovare, iar acest lucru se vede, din această cauză la următoarea vizită vom vedea Conacul Goleşti renovat. Conacul Goleşti a fost construit în 1640 şi revonat în perioada 1942-1943, când a fost înfiinţat şi acest muzeu.



Nu toate casele au fost deschise spre vizitare, însă cele pe care le-am văzut m-au impresionat: multe detalii bine păstrate, mobilă veche, multe ii foarte frumoase.
Totul este aranjat în aşa fel încât pare un sat românesc tradiţional încă plin de viaţă, cu case din zone geografice diferite, cu grădini cu flori sau legume sau o vie foarte frumoasă, care m-a cucerit.
 


Am regăsit un han care te îndemna să rămâi, o şcoală veche, o primărie care păstra urmele timpului şi o biserica veche de lemn.
Biserica veche de lemn m-a impresionat, era aproape lipsită de lumină, dar avea atâta linişte. Rar am întâlnit un astfel de loc...


Aveam nevoie de o pauză de la căldura şi zgomotul oraşului şi am regăsit aici mai mult decât mă aşteptasem iniţial.
Dacă la Sibiu plimbarea prin Muzeul Astra mi s-a părut destul de plictisitoare, la Goleşti mi-a plăcut fiecare colţişor, fiecare casă.
Este un loc frumos, pe care vă recomand să-l vedeţi. La final îmi veţi da dreptate!


Saturday, July 04, 2015

Ex Machina: un SF smart


La filmul anterior pe care l-am văzut la cinema, Familia Belier, mi-a atras atenţia trailerul acestui film.
Ex Machina este un SF foarte bine realizat, un film destul de smart, cu dialoguri interesante şi o imagine bună.
Personajul principal,Caleb(Domhnall Gleeson), este un programator de 26 de ani, singur, ai cărui părinţi au murit, ceea ce îl face un subiect interesant pentru patronul său Nathan.
Nathan(Oscar Isaac) are o firmă de software-Bluebook, trăieşte retras într-o casă pe care a trasformat-o în laborator de cercetare într-o zonă izolată.
Nathan doreşte ca Caleb   să execute testul turing pe Ava(Alicia Vikander), robotul său cu intelingenţă artificială.
În urma acestui test s-ar decide dacă robotul are toate atributele pentru a fi considerat uman. Ava este separată de Caleb printr-un perete de sticlă, cei doi încep să converseze, iar Caleb se simte din ce în ce mai atras de subiectul testului său.
Ava începe să-l convingă pe Caleb că Nathan intenţionează să-i şteargă memoria şi că trebuie să fie ajutată pentru a scăpa din laborator. Caleb decide să o ajute, inversează codurile care blocau securitatea, dar decizia sa îl va costa în final.
Ava îl ucide pe Nathan, apoi pe Kyoko, celălalt robot cu inteligenţă artificială, îl blochează pe Caleb în laborator şi părăseşte acest loc.
Este interesant modul în care Ava îl manipulează pe Caleb pentru a obţine libertatea. Un film interesant despre cum inteligenţa folosită la extrem poate deveni un lucru negativ.