Tuesday, December 30, 2014

Sunt ani care întreabă şi sunt ani care răspund...


Zilele trecute am găsit imaginea cu citatul de mai sus şi mi s-au părut mai mult decât potrivite pentru tot ceea ce a însemnat 2014 pentru mine.
Nu o să fac un bilanţ,ştiu sigur că aş ieşi în pierdere, mi-aş dori doar ca la un moment dat un anume an să-mi răspundă dacă am trecut într-adevăr toate probele din 2013 şi 2014, care a fost scopul lor.
2014 a fost anul care mi-a pus multe întrebări:dificile, incomode, dure,a adus momente de care aş fugi dacă ar fi posibil şi le-aş uita cât mai repede.
Cred în karma, în lucrurile care trebuie să se întâmple,oamenii pe care îi întâlneşti şi care-ţi schimbă viaţa.Cred că lucrurile bune se vor întoarce într-un anume fel la un moment dat, cred că oamenii puternici sunt supuşi la mai multe încercări, chiar dacă logica nu o înţeleg...
Mai cred că doar cei au trecut prin experienţe similare te pot înţelege , restul pot cel mult să-şi imagineze....Am întâlnit destulă lipsă de empatie şi compasiune, înţelegere, prea puţină umanitate, mi-a părut rău că lucrurile simple şi normale deveniseră  brusc complicate.
Am văzut şi simţit destulă suferinţă în aceste luni pentru a-mi da seama că toleranţa, compasiunea, empatia, recunoştiinţa sunt importante că totul este limitat, iar prioritățile şi planurile pot deveni praf în vânt rapid. 
În acest momente mi-e dor să alerg, pentru că din cauza gastritei care mă chinuie din august în ultimele 2 luni nu am mai alergat, mi-aş dori să rezolv problema aceasta cât mai repede...
Revenind la titlul acestei postări, undeva prin 2012 îi ascultam pe Placebo live la Bucuresti , era primul concert live şi mult mi-aş fi dorit atunci să fie  în locul lor Depeche Mode pe care îi ratasem în 2006.
M-am întrebat de câteva ori de ce lucrurile s-au petrecut astfel, abia de curând am înţeles, a fost unul din răspunsuri...
Pe Depeche i-am văzut şi ascultat live în 2013, a fost un moment minunat, însă primul concert rămâne Placebo, iar acum nu aş schimba asta cu nimic.Karma?... posibil.
După concertul Placebo am rămas cu o stare de libertate şi euforie, de care-mi aduc aminte cu drag de fiecare dată, un moment  dintr-o seară caldă de vară în care ai certitudinea că eşti fericit şi liber.Astfel de momente îmi doresc!
Poate că uneori sunt ani care întreabă şi ani care răspund.....




Wednesday, December 24, 2014

Despre Crăciun...



Citeam astăzi acest articol şi mi-am dat seama că am aceeaşi viziune asupra Crăciunului. Am din ce în ce mai des sentimentul că în lumea modernă şi agitată în care trăim Crăciunul a devenit mult prea comercial şi destul de lipsit de esenţă.
Oamenii aleargă agitaţi , fac planuri şi pregătiri , compară, evaluează şi o iau de la capăt. Între timp uită că este doar o altă zi, că lucrurile se pot desfăşura şi fără atâta agitaţie şi comparaţii, că pot fi mulţumiţi cu mai puţin din lucrurile materiale pentru care fac atâtea eforturi.
Nu-mi plac sărbătorile sau zilele mele de naştere, niciodată nu mi-au plăcut, probabil din cauza aşteptărilor pe care le ai de la astfel de zile considerate de majoritatea speciale. Pentru mine sunt la fel ca orice altă zi din an , au aceeaşi şansă să mă surprindă, nu am aşteptări nerealiste.
În plac în schimb pieţele de Crăciun, cu tarabele pline de decoraţiuni, cu dulciuri, ciocolată şi vin fiert. 
Până în urmă cu 2 ani obişnuiam să merg la târgurile de Crăciun din Bucureşti, tot atunci am avut surpriza ca la întoarcerea acasă să găsesc bradul de Crăciun împodobit de mama. Este una din amintirile care-mi sunt dragi...
Anul acesta Crăciunul mi se pare doar mult prea comercial, ca şi cum ar fi Black Friday în fiecare zi...
Poate că în final avem nevoie doar de puţină linişte, încredere, echilibru. Eu sunt recunoscătoare pentru că spre deosebire de anul trecut, nu voi mai petrece ziua de Crăciun într-un spital, însă cineva va lipsi....

Mă întorc la Placebo....




Sunday, December 14, 2014

Limbajul florilor - Vanessa Diffenbaugh


Victoria nu a avut niciodată o familie, a fost abandonată de mama ei la naştere, iar apoi a şi-a petrecut copilăria în diverse plasamente.
Alături de Catherine descoperă limbajul florilor, maniera în care le poate aranja pentru a transmite diverse mesaje. În casa lui Catherine descoperă că ar putea avea o mamă, ar putea fi protejată, însă şi de această dată circumstanţele o împiedică să-şi împlinească dorinţa.
La 18 ani trebuie să părăsească plasamentul, ajunge pe străzi, dar alături de Renata, proprietara unei florării începe să-şi câştige treptat existenţa. Clienţii sunt uimiţi de capacitatea ei de a construi buchetele şi a transmite mesajele.
În piaţa de flori îl va întâlni pe Grant, nepotul lui Catherine.Dacă la început încrederea ei în Grant lipseşte, blândeţea şi sinceritatea acestuia o va determina pe Victoria să înveţe să se apropie mai mult. 
Când lucrurile mergeau bine, Victoria redevine nesigură, pleacă pentru 9 luni din viaţa lui Grant, pentru că posibilitatea de a deveni mamă o sperie. După naşterea lui Hazel, Victoria o va lăsa în grija tatălui său pentru că încă o dată nu crede că este pregătită să fie mamă.
În final însă, Victoria va reveni la Catherine, îi va regăsi pe Hazel şi Grant şi va încerca să creadă în posibilitatea unei familii proprii.
Este o poveste frumoasă şi captivantă, cu multe episoade dureroase, evocarea unei vieţi deloc uşoare. Dar tocmai din aceste momente grele apare şi capacitatea de a continua, dar şi frica de încă un eşec.
Nu este o lectură uşoară, este o poveste cu multe adevăruri. Enjoy!

Saturday, December 13, 2014

The Judge



Aşteptam de ceva vreme un film cu Robert Downey Jr. în rolurile principale, prin urmare The Judge era motivul perfect pentru 2 ore petrecute la cinema.
Mi-a plăcut mereu Robert Downey Jr., cu fiecare nou rol am impresia că la el se aplică zicala cu vinul care este mai bun cu timpul.Îmi mai place şi trecerea lui de la atitudinea de bad boy la cea de persoană matură, este un actor atipic, cu o istorie de adicţii, inteligent, cu umor şi atitudine.
Robert Downey Jr. este în acest film : Hank Palmer, un avocat bogat şi împlinit din Chicago, care se reîntoarce în orăşelul natal din Indiana la moartea mamei sale. Aici îşi revede cei 2 fraţi şi tatăl -judecător(Robert Duvall). Dacă iniţial nu doreşte să rămână prea mult în oraşul copilăriei şi adolescenţei sale, se vede nevoit să o facă în momentul în care tatăl său este acuzat de o crimă.
Va trebui să încerce să comunice cât mai bine cu tatăl său, va afla de boala incurabilă a acestuia, va încerca să-i obţină nevinovăţia la tribunal.
Este o poveste cu numeroase momente triste, cu lecţii de viaţă,umor, dar şi speranţa că lucrurile se pot îndrepta.
Robert Downey Jr. este credibil în rolul său, un avocat inteligent, impulsiv, dar care are şi o latură umană.
Este un film care vă va captiva cu siguranţă. Enjoy!


Monday, December 08, 2014

Pritenii mei, iubirile mele-Marc Levy




Marc Levy este unul din scriitori francezi, populari, pe care îi citesc cu drag de fiecare dată. Şi ce ai putea să citeşti mai bine când ai o criză de gastrită, dacă nu ceva vesel?
Personajele principale sunt Antoine şi Mathias , doi bărbaţi trecuţi de 30 de ani, recent divorţaţi, cu doi copii adorabili, care încearcă să-şi construiască o nouă viaţă într-un cartier francez din Londra.
Antoine este arhitect, Mathias deţine o librărie, Louis este fiul lui Antoine, iar Emily fiica lui Mathias, copii rămânând în grija taţilor după ce mamele lor au ales să-şi urmeze cariera
în locuri îndepărtate.
La început Mathias şi Antoine locuiesc în două case vecine , până în momentul în care Mathias are ideea de a dărâma zidul care desparte cele două case şi a locui astfel într-un singur spaţiu. Copii sunt mai mult decât încântaţi de această idee. 
Antoine mai vine cu două reguli esenţiale: fără babysitter şi fără prezenţe feminine, reguli pe care Mathias le va încălca de fiecare dată. 
Astfel în viaţa copiilor apare Yvonne- patroana unui restaurant din apropiere, Sophie- cea care deţine o florărie, dar şi Audrey - reporter şi iubita lui Mathias.
Este foarte interesant de urmărit cum cei doi bărbaţi încearcă să suplimenească rolul mamelor , să creeze o atmosferă destinsă, să se distreze alături de copii, încercând în acelaşi timp să nu uite de propria viaţă personală.
Adorabil este şi modul în care Mathias  încalcă o mare parte din reguli, dar sfârşeşte mereu prin a se împăca cu Antoine.
Este o poveste frumoasă despre oameni normali, care au probleme, se bucură, se tem, au îndoieli, sunt vulnerabili, au compasiune.
Finalul este frumos şi previzibil : Antoine rămâne alături de Sophie, iar Mathias se întoarce la Paris cu Emily pentru Audrey.
Poate părea neobişnuită situaţia celor două personaje : 2 bărbaţi celibatari, cresc 2 copii , în aceeaşi casă. Şi totuşi acesta este farmecul acestei cărţi, uneori lucrurile neconvenţionale pot funcţiona la fel de bine precum ceva convenţionale.
Vă recomand această carte, vă va binedispune cu siguranţă. Enjoy!

Friday, December 05, 2014

Caietul Mayei - Isabel Allende



Nu o să mă satur niciodată să o citesc pe Isabel Allende, este o autoare foate talentată, crează poveşti frumoase, personajele ei sunt încercate, plâng, caută, se bucură, latura umană este foarte bine evidenţiată.
Caietul Mayei este una din cele mai reuşite cărţi pe care le-am citit în acest an, o carte care m-a captivat de la începtul şi pe care cu greu am lăsat-o deoparte.
Viaţa Mayei Vidal se schimbă brusc în momentul în care bunicul său moarte de un cancer la pancreas. Dintr-o tânără care se bucura necondiţionat de protecţia bunicilor din cauza unor părinţi absenţi, Maya se simte pierdută, neînţeleasă, începe să trăiască la limită, să experimenteze lucruri mai puţin permise.
De la rebeliune în liceu, la o perioadă petrecută într-un centru de reeducare, la o viaţă pe străzile periculoase din Las Vegas, Maya trece prin multe momente dificile, singură, pentru că refuză ajutorul familiei. Toată această perioadă este strigătul şi transformarea unei adolescente rebele într-o tânără matură şi puternică.
Deoarece în urma aventurii din Las Vegas Maya este urmărită de o bandă de traficanţi, bunica ei decide să o trimită să se ascundă pentru o perioadă la Manuel în Chiloe. Manuel este prietenul bunicii sale , trăieşte într-un sătuc sărac , scrie şi studiază despre mitologia din acest sat şi se va transforma treptat pe măsură ce o cunoaşte pe Maya.
Maya începe să aibă încredere în Manuel, să-i povestească problemele sale, toate acele experienţe pe care ar dori să le uite, însă ajunge până la urmă să-şi ordoneze viaţă, să înceapă un nou capitol.
Tot în liniştea din Chiloe, Maya îl va cunoaşte pe Daniel,un turist din Australia, alături de care va redescoperi ce înseamnă de fapt iubirea. Este una din cele mai interesante capitole ale cărţii , plin de optimism, de promisiuni, de lumină după o perioadă gri.
Bunica Nini şi tatăl ei vor veni să petreacă un Crăciun împreună cu Maya şi Manuel, mai ales că Maya tocmai aflase că bunicul său adevărat era de fapt Manuel.
Momentele dificile povestite de Maya sunt profunde , sunt încărcate de dramatism uneori, ajungi să te întrebi oare cât înseamnă suficient? câtă suferinţă mai poate îndura un om? 
Totuşi Maya reuşeşte să regăsească calmul,liniştea de care avea nevoie într-un sat uitat , la un alt capăt de lume, o gură de aer proaspăt.Poate că uneori o pauză este suficientă pentru a echilibra lucrurile.
Tocmai acest optimism îmi place la Isabel Allende, mai ales ştiind povestea ei de viaţă, care numai uşoară nu a fost.
Caietul Mayei este cu siguranţă o poveste care vă va ridica destule întrebări, un personaj feminim pe care îl veţi îndrăgi, care trece de la rebeliune, la vulnerabilitate şi apoi putere.Enjoy!
Tell me what else should I have done?/Doesn't everything die at last, and too soon?/Tell me, what is it you plan to do/With your one wild and precious life?




Sunday, September 28, 2014

My RUNNING NOTES : Casiopeea Cros 2014


"If you believe in yourself and have the courage, the determination, the dedication, the competitive drive, and if you are willing to sacrifice the little things in life and pay the price for the things that are worthwhile, it can be done."Vince Lombardi 

Mi-a fost greu să mă decid dacă astăzi voi alerga la Casiopeea Cros pentru al treilea an consecutiv. În primul rând pentru că gastrita mea îmi crea ceva probleme de câteva zile şi pentru că de dimineaţă era foarte frig.
Cu toate acestea am zis să risc puţin şi să iau startul în cursa umanitară de 6 KM din acest an, să o termin şi să văd cât de aproape sunt de cursa de 10 KM pe care mi-o doresc.
Am luat startul la 10:31, înaintea cursei băieţilor( schimbare de plan a organizatorilor), dar acest lucru a fost mai mult decât benefic. Traseul a fost liber  fără a mai trebui să-i eviţi pe participanţii la marşul familiei , cum s-a întâmplat anul trecut.
Am terminat cursa la 11:13, o cursă de 42 minute, cu 2 minute mai bine decât anul trecut şi o medie de 7 min/km, deci un PB neaşteptat.
Pentru că startul a fost decalat timpul de hidratare a fost redus, prin urmare am cam resimţit lipsa hidratării pe parcusul celor 6 km, iar voluntarii nu au oferit apă, din păcate...
Nu am resimţit crampe musculare, forma fizică într-adevăr îmbunătăţită prin noile antrenamente( Multumesc, Mădă!), mi-am permis să fac sprinturi de câteva ori de-a lungul traseului, am alergat alături de alte grupuri pentru a menţine un pace constant. A fost o cursă în care m-am distrat, am testat şi de care aveam nevoie în pregătirea viitoare pentru 10 KM.
Atmosfera a fost antrenantă, destul de multă lume venită să susţină această cauză, ceea ce mă bucură. Am alergat pentru cei care nu pot alerga, pentru că îmi place să cred că ar fi făcut acelaşi lucru. 
Datorita celor 2700 de participanti, s-au strans 30.000 euro,echivalentul a 300 proteze mamare. Cred ca este o reusita!
P.S. : Mă apropii uşor de 2 ani de alergare şi 3 de fitness :)

Wednesday, September 10, 2014

My RUNNING Notes : După 100 km alergati in 2014 ...



Oricine mi-ar fi spus că anul acesta voi alerga 100 km nu l-aş fi crezut. Până acum aproape 5 luni părea chiar imposibil să sper că voi mai alerga.
Iar dacă ieri nu mi-ar fi spus Runkeeper ca am ajuns la 103.2 km alergaţi în acest an, probabil că nu mi-aş fi dat seama... Dar a fost o surpriză plăcută şi total neaşteptată. :)
Mă bucur în continuare după aproape 2 ani de alergare de fiecare km pe care îl alerg şi aştept cu nerăbdare fiecare nou antrenament.
Per total cred că mă apropii de 300 km alergaţi, nu ştiu dacă e mult sau puţin, nu contează cantitativ, eu îi măsor în momentele frumoase pe care mi le-au oferit. Şi nu e vorba doar de finish-ul unei curse, un PB , o nouă distanţă alergată, mai sunt endorfinele, runner's high şi plăcerea de a fi liber şi a alerga într-o zi normală sau după o zi grea.
În aceşti 100 de km se regăseşte cursa de 3.9 km de la Semi-maratonul din mai, o cursă în care m-am simţit minunat, cu doar 3 săptămâni de antrenament şi 6 luni de pauză....
La sfârşitul lui iunie a fost cursa de 2.5 km de la Renault Days, dar nu m-a motivat deloc o distanţă atât de scurtă...
Peste 2 săptămâni mă pregătesc pentru o nouă cursă, 6 km la Crosul Casiopeea, cursa anuală caritabilă, la care particip de 3 ani încoace.
Din iunie am început o abordare nouă a antrenamentului , deoarece cross-training-ul este important pentru cursele viitoare. 
Cum mă simt după 100 km alergaţi în acest an? Wow, minunat! Because it makes me happy!
P.S.: Şi da, mă gândesc la următorii km care vor urma :)







Saturday, September 06, 2014

Concert in memoria unui inger- Eric Emmanuel Schmitt



Eric Emmanuel Schmitt continua sa ma uimeasca cu fiecare noua carte pe care o citesc, iar admiratia mea pentru talentul sau creste.
Concert in memoria unui inger este o colectie de 4 nuvele( Criminala, Intoarcerea, Concert in memoria unui inger, O iubire la Elysee), a caror tema centrala este interogarea cu privire la capacitatea omului de a se schimba in bine sau rau in functie de diverse circumstante.
Vor fi povesti in care personajele vor suferi experiente care le vor schimba in bine ( Chris in Concert in memoria unui inger) sau din contra o experienta nefasta ii va schimba in rau.
Ramane pana la urma o alegere personala , alegem fie ca experientele negative sa ne deschida noi drumuri spre mai bine, sau ramanem prinsi intr-un univers trist, care nu ofera prea multe solutii.
Cel mai mult mi-a placut nuvela O iubire la Elysee,as fi pus titlul romanului in functie de aceasta nuvela.  Henri este presedintele Frantei, un om puternic, preocupat de imaginea sa , dar prea putin de familia sa. Catherine, odata o tanara boema, este sotia lui Henri, pe care insa nu-l mai iubeste, dar refuza sa-l paraseasca.
Viata lor este diferita de imaginea pe care o afiseaza pentru public, situatia se schimba in momentul in care Catherine afla ca este bolnava de cancer si mai are putin timp la dispozitie.
La inceput Henri refuza ceea ce i se intampla, se implica mai mult in viata politica si obtinerea celui de-al doilea mandat al sau, o viziteaza destul de rar pe Catherine internata intr-un centru de ingrijiri paliative. Dupa decesul sotiei sale afla despre existenta unei carti si se sperie ca secretele sale ar putea iesi la iveala. Surpriza este mare cand afla ca de fapt cartea este depre el si dragostea pe care Catherine i-o purta. 
Se va retrage treptat din viata politica pentru a-si trai viata cu senitatate.
Este o poveste minunata despre cum o intamplare vine sa schimbe radical vietile personajelor, o poveste despre dragoste, incredere, suspiciuni, dualitate.
"Sentimentele noastre nu sunt schimbatoare, ci ambigue, negre sau albe, in functie de impact, tensionate de contradictiile lor, ondulate, serpuitoare, capabile de ce-i mai bun si de ce-i mai rau.







Monday, August 25, 2014

Floare de noapte, floare de bar - Lea Jacobson



Încă o carte pe care cu greu am reuşit să o las din mână şi pentru care mi-a trebuit mai puţin de o zi să o termin.
După cum ştiţi lumea asiatică a fost şi va rămâne mereu fascinantă pentru mine , fie că e vorba de China , Japonia sau Coreea. 
Autenticitatea o caut cel mai adesea în romanele autorilor din ţările respective, însă de această dată acest jurnal al vieţii unei tinere americane în Japonia chiar a fost captivant.
Autoarea soseşte iniţial în Japonia pentru un sejur de 2 ani, fiind angajată ca şi profesoară de engleză la o grădiniţă particulară. 
Oricât încearcă să se conformeze rigorilor sistemului japonez, diferenţa de mentalitate îşi spune cuvântul şi sfârşeşte prin a fi concediată. 
Cum Japonia încă reprezenta o tentaţie pentru Lea, aceasta se mută în Tokyo , unde devine hostesă într-un club de noapte, un fel de gheişă modernă, dar neapărat străină.
Lea pătrunde astfel în lumea plutioare din Japonia, un tărâm al decadenţei, iluziilor şi dependenţei. Viaţa sa se schimbă radical, devine dependentă de alcool sau automutilare, se pierde printre rolurile pe care le joacă seară de seară.
La un moment dat se întoarce în America pentru a-şi termina studiile de master , însă dorul de Japonia o aduce înapoi în Tokyo, alegându-şi aceeaşi meserie care-i aducea facil venituri materiale.
Foarte interesante sunt diversele detalii cu privire la comportamentul japonezilor, la modul în care ei gestionează diverse situaţii, total diferit de lumea europeană sau americană.
O poveste frumoasă despre vise, iluzii,o realitate dură şi viaţa de noapte din Japonia. 


Wednesday, August 13, 2014

The fault is in our Stars- Despre lucrurile cu adevarat importante




Astăzi am terminat de citit si cartea lui John Green , filmul îl văzusem cu câteva săptămâni în urmă. Am în continuare aceeaşi senzaţie că orice aş citi în zilele următoare nu ar putea atinge maximul pe care această carte l-a lăsat.
Filmul nu diferă prea mult de carte, este trist şi frumos în acelaşi timp , mi-a reamintit tot ceea ce ştiam deja despre lucrurile importante din viaţă.
Hazel Grace(Shailene Woodley) este o tânără de 16 ani bolnavă de cancer tiroidian,care îl întâlneşte întâmplător pe Augustus Waters(Ansel Elgort) un tânăr cu un picior amputat şi care este în perioada de remisie.
Treptat prietenia lor se transformă într-o poveste de dragoste mereu contra cronometru, pentru că vieţile lor sunt departe de a fi ca ale celorlalţi. Totul se schimbă în viteză,îndrăznesc să spere că finalul de care se tem este departe, descoperă noi emoţii şi locuri, se lasă pradă vulnerabilităţii şi trăiesc fiecare clipă.
Este trist faptul că Augustus moare, iar Hazel trebuie să continue să trăiască cu această pierdere. Atât filmul, cât şi cartea au reuşit să mă emoţioneze şi să mă facă să plâng aşa cum mi-aş fi dorit şi aveam nevoie cu ceva timp în urmă.
Încă o dată mi-a reamintit că la final , atunci când tragi linia contează numai persoanele care ţi-au fost alături , le-ai iubit şi te-au iubit, restul sunt doar detalii.
De asemenea mi-am reamintit de citatul lui Murakami: If you remember me, I do not care if anyone else forgets.


Saturday, July 12, 2014

Teatru- Nebun din dragoste



Cu o seară înainte de cursa alergare de la Semi-maratonul din București, am ales să merg la piesa de teatru - Nebun din Dragoste , la TNB, de care-mi era dor de ceva vreme. 
Începând de la titlul, continuând cu distribuţia(Gavril Pătru, Diana Cavallioti, Mihai Călin) era o piesă de teatru care promitea.
Sam Shepard, dramaturg contemporan, revoltat şi nonconformist, propune  povestea de dragoste bazată pe suferinţă dintre May(Diana Cavallioti) şi Eddie(Gavril Pătru).
Este posibil ca piesă să aibă uneori un limbaj dur, destul de liber, acest lucru nu m-a deranjat, la fel cum nu mă deranjează nici stilul acid şi sarcastic al lui Beigbeder.
Timp de 1 oră şi 30 minute asistăm la povestea furtunoasă de dragoste dintre May, femeia fragilă , sensibilă, care se reîntoarce de mai multe ori la Eddie, bărbatul cuceritor, puternic, dar şi sensibil.
Piesa este dinamică, sunetele sunt puternice, cele două personaje se aprind repede şi ard.
Încă de la început, retras, într-un balansoar, stă Bătrânul ( Mihai Călin), uneori intervine în conversaţia celor doi, însă mereu poveştile lor sunt diferite. Faptele încep să prindă contur, la fel şi poveştile care îi aproprie şi îi despart pe cei doi.
Dacă în final vor rămâne împreună, dacă Eddie va pleca iar, dacă May va mai avea încredere, fiecare va avea propria sa versiune despre dragoste.
O piesă dramatică, care mi-a plăcut mult, transmite la fel de mult şi datorită căreia l-am descoperit pe actorul Gavril Pătru-minunat.




Sunday, July 06, 2014

Maleficent - Un basm modern





La sfârşitul lui mai vedeam în cinema The Neighbours, o comedie cu Zac Efron din care însă singurul lucru care mi-a plăcut a fost prezenţa lui Zac Efron.
Îmi doream să văd Grace sau The fault is in our stars, dar cum Cinema City Piteşti le-a omis şi de această dată, am ales Maleficent.
Eram curioasă să o revăd pe Angelina într-un rol principal, după ceva ani de absenţa după Salt şi Turistul, iar Maleficent chiar mi-a plăcut.
Angelina este foarte potrivită pentru acest rol, strălucește ca de fiecare dată, este minunată , iar mie îmi place de fiecare dată mai mult.
Este interesant cum un basm deja cunoscut este transformat într-o altă poveste captivantă, în care personajul principal nu este Aurora- frumoasă şi mereu fericită, ci Maleficent-zâna întunecată, puternică,dar care nu este totuşi rea.
Filmul atrage prin povestea lui atât copii, care vor fi fascinaţi de povestea cu prinţese şi zâne, dar şi adulţii pentru că propune o reinterpretare şi readuce pe ecran magnetismul Angelinei din Lara Croft.
Adorabilă şi naturală este şi scena dintre Aurora copil(fiica Angelinei) şi Maleficent, frumoase decorurile şi costumele.
La categoria plusuri este şi apariţia lui Sam Riley în rolul lui Diaval, corbul credincios al lui Maleficent şi cel care-i va rămâne alături la final.
Multe simboluri, acţiune, efecte speciale reuşite, o poveste frumoasă, pentru cei ca mine cărora le plac poveştile. Enjoy!







Saturday, June 14, 2014

Visătoarea din Ostende- Eric Emmanuel Schmitt



Frumuseţea masculină e inutilă. Puterea de seducţie a unui bărbat nu constă în cum arată, ci în capacitatea lui de a convinge o femeie că e frumoasă alături de el.Perfecţiunea fizică e jenantă, handicapantă ( Vindecarea)

Eric Emmanuel Schmitt este pentru mine de fiecare dată o încântare, un scriitor atât de lucid, simplu, uneori sarcastic şi tăios, dar care de fiecare dată spune lucrurile care trebuie direct.
Visătoarea din Ostende a fost probabil a şasea carte a sa pe care o citesc , dar cu fiecare pagină aveam impresia că vreau să dureze la nesfârşit această lectură, iar la sfârşit am avut sentimentul că un timp nimic altceva nu va putea fi mai mult, mai bine, mai captivant.
Pentru că povestirile scurte i se potrivesc atât de bine, în acest volum sunt reunite 5 povestiri, care au cumva în umbră tema morţii, cu personaje destul de dificile.
Visătoarea din Ostende aduce la lumină povestea de dragoste din trecut dintre Emma şi un prinţ, uşor fantastică şi de necrezut până în final, dar captivantă prin detalii.
Crima perfectă este o poveste foarte bine gândită despre cum să acoperi o crimă pasională, doar că în final motivele se dovedesc a fi cele greşite.
Lecturile proaste şi Femeia cu buchetul de flori sunt chiar comice prin situaţiile create, se menţine aceea incertitudine dintre adevăr şi ficţiune.
Vindecarea a fost în schimb nuvela care mi-a plăcut cel mai mult din acest volum, care atinge destul de mult, cu multă duioşie pe alocuri şi dramatică în final. Un fotograf orb ajunge într-un spital unde este îngrijit de infirmiera Stephanie, o tânără destul de complexată. Pacientul reuşeşte să o determine pe Stephanie să-şi schimbe obiceiurile anterioare, să-şi redescopere feminitatea, doar prin simple indicaţii şi o mare putere de convingere. Doar că în final soarta este crudă, o desparte pe Stephanie de fotograf, dar o aruncă în braţele lui Raphael.
De fiecare dată povestirile lui Schmitt sunt o lectură plăcută.Enjoy!



Wednesday, June 04, 2014

Alexandru Tomescu & Eduard Kunz :In the mood for Prokofiev, for my soul!


3 iunie, Turneul Stradivarius 2014, o nouă ocazie de a-l vedea şi auzi pe Alexandru Tomescu, pentru al treilea an consecutiv, de această dată însoţit de Eduard Kunz.
În 2012 au fost sonatele lui Eugene Ysaye, anul trecut sonatele şi partitele lui Bach într-o locaţie minunată şi diferită, de această dată Turneul Stradivarius ne-a propus Prokofiev: 2 sonate şi 5 melodii pentru vioară şi pian.
Pe Alexandru Tomescu îl admir foarte mult, pentru pasiunea cu care cântă şi dorinţa ne a ne încânta pe noi, pentru că sprijină cauze care sunt importante , o persoană senină.
Surpriza pentru mine a fost Eduard Kunz, inclus de BBC Music Magazine în topul celor mai buni 10 pianişti ai viitorului ,m-a captivat pe parcursul celor 2 ore, expresivitate, emoţie, talent nativ.
Şansele de a asculta un pianist cu un CV atât de impresionant rămâneau totuşi mici pentru un oraş de provincie, cu atât mai mult apreciez concertul de seara trecută.
Comparativ cu ce am ascultat anii trecuţi, Prokofiev mi s-a părut mai dramatic, o muzică care absoarbe, dar şi consumă, se trece de la zone întunecate, la altele simple, sincere sau optimiste.
A fost o seară minunată, o muzică pentru sufletul meu, multumesc Alexandru Tomescu & Eduard Kunz!
* Muzica lui Prokofiev este mai modernă ca oricând. Dacă găseşti în tine dorinţa de a o asculta, vei vedea că este ca o conversaţie cu un prieten drag, despre lucruri care contează, poate grele şi întunecate câteodată sau poate la limită.Întotdeauna însă te vei simţi cu sufletul uşor şi curat, împăcat cu tine însuţi, luându-ţi rămas bun până la următoarea întâlnire * (Eduard Kunz)


Sunday, May 18, 2014

My RUNNING Notes: Bucharest International Half Marathon 2014


"Even when you have gone as far as you can, and everything hurts, and you are staring at the specter of self-doubt, you can find a bit more strength deep inside you, if you look closely enough."(Hal Higdon)

Astazi , 18 mai, a treia editie de Bucharest International Half Marathon si a doua la care am participat .
Dupa cursa de 3.8 km de anul trecut, target-ul era pentru o cursa de 10.5 km in acest an, insa evenimentele nefericite si neprevazute din ultima vreme m-au tinut mult timp departe de antrenamente si de alergare. Insa pentru ca-mi doream prea mult sa alerg iarasi aici, am ales in urma cu 4 saptamani cursa populara si cu doar 4 antrenamente care insumeaza 20.1 km am reusit un nou PB pe aceasta distanta(3.9km): 21:51, astept insa si timpul real care va aparea abia marti ...
Anul acesta au concurat aproximativ 1000 de persoane la aceasta cursa, aglomeratie mare la start, am alergat ceva timp langa Andrei Aradits si fiul sau, nu a fost o dimineata la fel de calduroasa ca anul trecut, iar acesta a fost un avantaj.Sa rezumam putin plusurile si minusurile acestei curse:
Plusuri : 
  • Organizare buna, la fel ca anul trecut;
  • Conditiile meteo bune;
  • Am alergat toata cursa, fara vreo oprire ;)
  • Un nou PB pe aceasta distanta si un timp sub 20 min pe 3 km;
  • Atmosfera placuta, multi alergatori ;
  • Conditie fizica imbunatatita, nu am resimtit crampe musculare sau oboseala;
Minusuri:
  • Am resimtit pe parcurs nevoia de hidratare;
  • Data viitoare mai multa atentie la respiratie si schimbarile de ritm;
A fost o cursa pe care nu credeam ca o voi alerga in acest an, ma bucur ca am reusit cu o pauza de aproape 6 luni si antrenamente atat de putine. A fost prima cursa in care nu m-am gandit la nimic in timpul alergarii, doar la alergare si a fost perfect! 

Am ajuns si la partea cu multumiri, ca de fiecare data: Multumesc, Mada!( pentru ca ai insistat sa particip si pt acel "Stiu ca poti!", mai ales atunci cand nu stiu), Multumesc, Maria, Capshu, Alexandra! pentru sustinere!:)

Urmatoarea cursa va fi probabil in septembrie- 7 km, voi incerca sa mai variez putin antrenamentele , sa includ mai multe alergari pe asfalt plus cross training....

Because it makes me happy!






Wednesday, April 23, 2014

Divergent (2014)

De la  Inception nu cred că am mai văzut vreun film care să mi se pară la fel de captivant precum Divergent, pe care l-am văzut luni in cinema.
Alegerea a fost arbitrară, auzisem că este un film bun, dar nu prea mă aşteptam să-mi placă, iar surpriza a fost că nu m-am plictisit deloc pe parcursul celor 140 de minute.
Cartea Veronicăi Roth care stă la baza acestui film nu am citit-o încă, dar sunt curioasă să văd diferenţele, mai ales că sunt anunţate încă 2 continuări în 2015 şi 2016.
Povestea are şi o parte SF: o lume viitoare în care cei rămaşi sunt împărţiţi în 5 facţiuni, care reprezintă anumite valori: curaj, prietenie, bunătate, erudiţie,etc.
Tris(Shailene Woodley) trebuie să dea testul care o va repartiza unei facţiuni, însă rezultatul testului său este neconclundent, situaţie rară, ea reprezentând o divergenţă.
Alegerea ei va fi facţiunea celor curajoşi, loc unde-i vor fi testate pe rând limitele şi va trebui să-şi depăşească temerile, tot aici ajunge să-l cunoască şi pe Four(Theo James), care se va dovedi a fi tot un divergent.
În final Tris şi Four vor trebui să lupte împotriva sistemului care doreşte să-i elimine, pierzând pe parcurs persoane importante , dar câştigând şi o relaţie solidă.
Chimia dintre cei doi actori este interesantă, se observă şi pe ecrane, iar Theo James este un actor interesant, care merită urmărit şi pe viitor.
Aştept să văd şi cele 2 continuări...Enjoy!




Sunday, March 16, 2014

Amorţit

Nu mi-am dorit niciodată să scriu o astfel de postare în momentul în care am început acest blog. Trebuia să fie un loc fără lucruri negative,o sursă de inspirație pentru cei care îl citesc,despre cărţi, filme, teatru, călătorii şi alergare...
În ultimele 6 luni însă cam tot ceea ce numeam normalitate a devenit din ce în ce mai greu de realizat, iar acum pare doar o amintire a unei vieţi care a fost...
În septembrie anul trecut tatal meu a murit neaşteptat la serviciu din cauza unui infarct, după 2 zile de stat în terapie intensivă în moarte cerebrală. Era chiar cu o zi înainte de ziua de naştere a mamei, aşa că toate planurile de a vedea Cirque du Soleil s-au anulat.
La început am încercat să blochez cam tot ce-mi amintea de el, speram că se va întoarce în fiecare zi, alergam mult, munceam şi mai mult....
Treptat situaţia s-a schimbat în noiembrie anul trecut când mama a început să se simt din ce în ce mai rău, fără ca medicii, în ciuda multor investigaţii realizate să-şi dea seama de diagnostic. 
Am ajuns în cele din urmă la sfârşitul lui noiembrie la Bagdasar Arseni, la acelaşi neurochirurg care o operase în urmă cu 3 ani şi care ne-a dat vestea unei noi operaţii.
Speram atunci că lucrurile se vor rezolva, însă după nici 2 săptămâni de la operaţie simptomele au reapărut, iar doctorul a dignosticat-o cu hidrocefalie, o boală pentru care operaţia de şunt era necesară.
A trebuit să petrecem Crăciunul şi alte câteva zile în spital, este o experienţă pe care nu aş dori-o nimănui.
Acasă recuperarea părea să meargă destul de greu, citisem că hidrocefalia este o boală destul de înşelătoare, discutasem cu persoane aflate în situaţii asemănătoare. De această dată, însă, de la începutul lui februarie capacitatea mamei de a merge a scăzut treptat, am reuşit cu greu să o internez iar la Bagdasar. După aproape o săptămână de investigaţii diagnosticul a fost total neaşteptat: poliradiculonevrită, o boală rară, autoimună, care paralizează şi poate în final să ducă la stop cardiac.
În toate aceste 6 luni a trebuit treptat să renunţ la tot ceea ce înainte mi se părea normal, timpul pentru mine a devenit aproape inexistent, mi-am petrecut mai mult timp în spitale decât acasă, m-am lovit de reticenţă, îndoieli, critici.
După externarea din Bagdasar nu ni s-a prezentat opţiunea de a fi internată în Bucureşti la o secţie de neurologie pentru a încerca tratamentul cu imunoglobuline... Încă încerc şi sper că va mai fi timp pentru acest tratament la care să răspundă favorabil.
Între timp totul îmi pare amorţit şi îngheţat,am mai fost de câteva ori în această situaţie, aş vrea să-i înţeleg sensul, dar nu-l găsesc. O să continui însă să merg mai departe, pentru că atunci când începi să alergi nu e indicat să te opreşti, chiar dacă doare, din ce în ce mai tare...

P.S.: Dupa o lunga perioada de suferinta, mama a murit in 17 aprilie 2014.

Wednesday, February 19, 2014

Miercurea fara cuvinte : Fluturi (138)


                                           Mai multe gasiti pe blogul lui Carmen. Happy WW:)

Wednesday, February 12, 2014

Miercurea fara cuvinte: Wishes(137)


                              Mai multe gasiti pe blogul lui Carmen. Happy WW:)

Friday, January 31, 2014

Ianuarie altfel


Ianuarie Books:
Accabadora-Michela Murgia
Lectii de iubire-Cathy Kelly
Ianuarie Film:
47 Ronin
The Wolf of Wall Street
Last Vegas
Ianuarie Music:
Placebo-Passive Agressive
Ianuarie Words:
“Some say that you know real love when you realise the only person in the world who can console you is the one who has hurt you.” Guillaume MussoQue serais-je sans toi?

Wednesday, January 29, 2014

Monday, January 27, 2014

Fericirea,încotro?



Unii oameni sunt fericiţi, alţii încearcă să fie. În ultima vreme, după multe întâmplări mai puţin fericite şi optimiste mă îndrept spre cea de-a doua categorie, a celor care încearcă să afle dacă mai pot fi fericiţi...
Fericirea nu mi s-a părut niciodată simplă, liniară sau previzibilă. Fericirea durează puţin, apoi dispare aşa imprevizibil cum a apărut, iar tu rămâi fără să vrei cu nostalgia.
Este o noţiune pe care fiecare o asociază în mod subiectiv cu ceva, o căutăm poate toată viaţa, o pierdem uşor, o ignorăm dacă nu vine în forma pe care o aşteptăm.
Iar la un moment dat, poate, renunţăm să mai credem că putem fi fericiţi şi ne complacem într-o stare lejeră, confortabilă. Renunţăm la vise, la speranţe, amorţim , dar păstrăm rutina. Oare la sfârşit vom fi măcar mulţumiţi?
Când a devenit fericirea o marfă pe care s-o tranzacţionăm aşa de uşor: o cumpărăm, o vindem, o amanetăm?
Şi totuşi am întâlnit oameni frumoşi, fericiţi, care au trebuit să câştige această fericire şi echilibru, care au dorit mai mult pentru ei şi viitorul lor.Poate că aici e secretul lor, perseverenţa de a reuşi, curajul de a spera că va fi mai bine.
Poate că fericirea e strâns legată de un echilibru interior, care pentru unii e fragil.Fericirea am găsit-o în zâmbetul unui copil pe care nu-l cunoșteam, într-o zi însorită în Cişmigiu, la o cafea cu prieteni dragi, câteva cuvinte de încurajare, ochii care se luminau când mă vedeau, 5 km de alergare sau finish-ul unei curse, o plajă însorită cu apă turcoaz.
Încă caut şi încerc.....unii oameni sunt fericiti!


Thursday, January 23, 2014

The Wolf of Wall Street: Va fi Oscar pentru Di Caprio?


Anul acesta a inceput promitator in ceea ce priveste filmele care apar in cinema, dupa ce am vazut 47 Ronin, m-am reintors in week-end in cinema pentru The Wolf of Wall Street.
Ma asteptam sa fie un film bun, doar il avea pe Di Caprio in distributie, iar pe Scorsese responsabil de regie, un subiect interesant si deja un Glob de Aur pentru cel mai bun actor. 
Il mai gasim nominalizat la 5 Oscaruri si 4 Bafta, iar eu sper ca macar de aceasta data Di Caprio va primi Oscarul pe care-l merita si-l asteapta, pentru ca rolul acesta a fost intr-adevar complet, nu vad ce putea fi imbunatatit.
Revenind la film, durata este de 180 minunte, nu va veti plictisi sigur, este dinamic, spectaculos, comic, dramatic, o gama larga de emotii si situatii.
Jordan ( Leo di Caprio) este un banker , care a trait visul american intr-o perioada zbuciumata si deloc previzibila.
Initial este baker pe Wall Street, aici invata baza care-l va ajuta mai departe, situatia economica este in declin si compania la care lucra se desfiinteaza. In aceasta situatie, dar nedorind sa renunte la meseria sa, va lucra pentru diferite piete nereglementate , dar care-i vor aduce castiguri insemnate.
Treptat isi va dezvolta propria afacere, va angaja fosti prieteni din copilarie, isi va folosi abilitatile invatate pe Wall Street si se va imbogati si mai mult. Dar nimic nu pare a fi suficient:bani, droguri, femei, putere, decadenta. Si toate acestea il vor aduce la un moment dat foarte aproape de prapastie.
Lumea corporatista din America este foarte bine descrisa de Scorsese, personajul lui di Caprio o imbinare de ambitie, inteligenta, viciu.
O lume nebuna dupa bani, putere, distractie, un limbaj mai putin academic , iar Di Caprio mi s-a parut naucitor de bun in acest rol , mai bun decat tot ce am vazut anterior. Enjoy!




Wednesday, January 22, 2014

Miercurea fara cuvinte :Asia Beauty (135)


                                            Mai multe gasiti pe blogul lui Carmen.Happy WW :)

Friday, January 17, 2014

47 Ronin : Keanu is back!



Dacă-mi era dor de vreun actor din lumea filmului, ei bine, lipsa lui Keanu Reeves chiar am resimţit-o în ultimii ani de pe ecrane.
Prin urmare din momentul în care am văzut trailer-ul mi-am dorit să văd acest film, care se anunţa revenirea lui Keanu după etapa Matrix şi mie mi s-a părut că a reuşit.
Filmele văzute la cinema le-am început în acest an cu 47 RONIN, o combinaţie reuşită de fantastic, mitologie japoneză, efecte speciale, acţiune, mulţi actori talentaţi.
Keanu Reeves este Kai , un băiat talentat la artele marţiale, găsit într-o pădure de lordul Tengu şi adus să locuiască în casa acestuia, însă niciodată acceptat de samuraii lordului.
Kai duce o viaţă retrasă, însă o iubeşte pe fiica lordului Tengu-Mika , o tânără frumoasă şi inteligentă , singura moştenitoare a lordului.
Cum intriga nu lipsea nici în acea epocă, lordul Kira, ajutat de vrăjitoarea Mizuki decid să-i întindă o cursa lordului Tengu,pentru a-i putea lua pământurile şi a se căsători cu Mika.
Planul reuşeşte, lordul Tengu este condamnat de shogun să se omoare, oamenii săi devin din samurai ronin, împreuna cu Kai. După un timp de la moartea stăpânului lor, samuraii săi şi Kai decid să se reunească şi să-l înfrunte pe Kira pentru a o salva pe Mika.
Peripeţiile sunt multe şi interesante, în final Kai şi samuraii reuşesc sa restabilească onoarea stăpânului lor decedat, însă aşa cum era regula în acea perioadă, trebuie să moară toţi în final.
Este o poveste frumoasă despre valori: onoare, determinare, curaj, iubire, aşa cum sunt ele descrise în mitologia asiatică, cu simplitate.
Costumele actorilor sunt interesante, efectele speciale mi-au plăcut, mediul este foarte bine redat, iar Keanu Reeves se încadrează foarte bine în tot acest peisaj şi creează un personaj frumos, puternic, masculin, vertical.
Pentru că uneori avem nevoie de legende şi povesti, pentru a ne reaminti anumite lecţii, pentru că Keanu are un farmec aparte, iar lumea asiatică încă mă fascinează. Enjoy!


Wednesday, January 15, 2014

Friday, January 03, 2014

45 today, champ!



Urmăresc zilnic ştirile cu privire la starea de sănătate a lui Schumi şi încă sunt şocată,la fel de şocată cum eram în urma cu câteva zile în spital când am aflat de acest incident.
Încă mi se pare o glumă proastă accidentul suferit la schi de Schumi, care în toată cariera sa în F1 a avut doar un singur accident mai serios, în care şi-a rupt un picior...
E tristă situația în care se află tocmai astăzi când împlinește 45 de ani şi foarte dificil pentru familia şi apropiaţii săi...
Eu sper că o să fie la fel de puternic cum ne-a arătat în cursele de F1 şi să depăşească acest moment dificil şi recuperarea care va urma.
Pentru mine Schumi a fost şi rămâne role-model, am învăţat atâtea lucruri despre determinare, pasiune şi perseverenţă în toţi anii când l-am urmărit în cursele de F1, el a fost motivul pentru care am început să urmăresc şi să iubesc F1, pentru ca mai apoi să nu mai pot renunţa.
În 2005 am plâns când s-a retrans din F1 şi m-am bucurat când a revenit, pentru că pilotajul său este perfect.
Pe străzile înguste din Monaco am resimţit cel mai bine spiritul F1, ambiţia cu care piloţii concurează. Şi apoi uităm că şi ei sunt oameni ca noi ceilalţi, că pot avea probleme şi atunci lumea noastră redevine mică....
Am învăţat că uneori nu poţi salva oamenii oricât de mult ţi-ai dori şi oricât efort ai depune, tot ce poţi face este să-i iubeşti şi mai mult.
Keep fighting, champ!