Saturday, August 22, 2015

Film Review : I Origins & Paper Towns


 I Origins(2014) este poate unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme. 
Ian Gray(Michael Pitt) are 26 de ani şi îşi face doctoratul în biometrie. Întâmplător, la o petrecere, o întâlneşte pe Sofi, iar această întâlnire îi va schimba existenţa.
Pentru Ian ochiul şi misterele pe care le ascunde sunt un subiect de interes şi încearcă alături de Karen, ajutorul său din laborator, să demonstreze evoluţia ochiului de la primele vieţuitoare la om. Reuşesc împreună să creeze o mutaţie a  unor specii de viermi astfel încât aceştia să poată vedea.
Spre deosebire de Ian care crede doar în ştiinţă şi dovezile pe care le oferă, Sofi este o persoană mult mai spirituală, care crede în religie şi misticism.
Relaţia celor doi este scurtă pentru ca Sofi moare neaşteptat în aceeaşi zi în care Ian descoperise mutaţia. 
8 ani mai târziu Ian şi Karen au un copil, ai cărui ochi sunt scanaţi pentru a fi introduşi într-o bază de date imediat după naştere. În momentul scanării ochii copilului au o dublură în sistem a unei persoane decedate.
Ian şi Karen sunt chemaţi de un doctor, care doreşte să testeze dacă fiul lor prezintă autism, este un test vizual cu imagini din viaţa dublurii sale.
Ian începe căutările şi află că în India există o persoană în vârstă de 8 ani care prezintă aceleaşi caracteristici ale ochiului precum Sofi şi pleacă în căutarea ei.
Este de fapt o căutare spirituală, pentru că testele sale asupra fetiţei nu au rezultate ştiinţifice foarte concludente.
Ian reuşeşte acum să-şi ia la revedere de la Sofi prin intermediul fetiţei. 
Mi-a plăcut mult povestea, îmbinarea dintre ştiinţă şi spiritualitate, dintre certitudine şi  posibilitate. Must see!

Paper Towns nu a reuşit să mă surprindă aşa cum o făcuse anterior The Fault is in Our Stars, scrisă de acelaşi John Greene.
Quentin se îndrăgosteşte de Margo, o tânără rebelă şi este dispus să plece împreună cu prietenii săi cei mai buni să o caute după ce aceasta dispare misterios.
Pe drum au tot felul de aventuri, indicii şi momente de îndoială, pentru ca în final Quentin să o regăsească pe Margo într-o localitate foarte mică în apropierea unui oraş fantomă(paper town).  
Quentin speră ca Margo să aprecieze sentimentele sale , doar că aceasta îşi doreşte să trăiască singură , iar Quentin se reîntoarce la prietenii săi în oraşul natal.
Este un final care nu mi-a spus nimic, o poveste uşoară de adolescenţi, poate şi distribuţia a fost mult diferită faţă de The Fault is in Our Stars.

No comments: