Thursday, May 31, 2012

Mai,altfel...


Mai Books:
B.Schlink-Minciuni de vara
K.Hannah-Intoarcerea acasa
Mai Film:
You're my pet
Dark Shadows
Mary stayed out all night
Mai Music:
Jang Keun Suk-My Bus, Hello Hello
Mai Concerts:
Alexandru Tomescu-Obsesii
Mai Words:
"Even if we could turn back, we'd probably never end up where we started"(H.Murakami, IQ84)

Wednesday, May 30, 2012

Miercurea fara cuvinte:JKS's Budapest Diary(61)



JKS made in 2011 an amazing movie about Budapest-Budapest Diary, and also a photo album, really like these  photos so colourful and full of life.
 As I am preparing to visit Budapest next week, the photos I've chosen for this week are just perfect.

Mai multe gasiti pe blogul lui Carmen.Happy WW:)

Monday, May 28, 2012

7 Intrebari & Raspunsuri


De multă vreme n-am mai răspuns la o leapşă, iar pe aceasta am preluat-o de la Bia şi mi-a plăcut mult:).

1.Dacă ai putea să intrii şi să trăieşti într-o carte care ar fi aceasta(dar film/cântec?)

Dacă e vorba de o carte probabil ar fi vorba de IQ84-Haruki Murakami,pentru că în literatura lui Murakami nimic nu este previzibil , totul este o stranie îmbinare de real şi fantastic, de mister şi lucruri simple.
Dacă este un film, atunci sigur este vorba despre Ensemble c'est tout, după romanul cu acelaşi nume al Annei Gavalda, un film foarte interesant şi comic despre lucrurile care chiar contează în viaţă.
Dacă ar fi un cântec, probabil ar fi Insight-Depeche Mode sau Caravane-Raphael, clar o piesă rock!:)

2.Dacă ar fi să-ţi alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus?

În cazul unei nume de fată probabil că nu aş schimba nimic, poate doar cantitativ pe alocuri, m-aş mulţumi cu un singur nume....
Dacă aş fi fost băiat mi-ar fi plăcut să mă numesc David sau Raphael. 

3.În ce ţară ai dori să trăieşti pentru un an şi de ce?


Cu siguranţă mi-ar plăcea să locuiesc în Asia, în China sau Coreea de Sud, însă nici Franţa nu mi-ar fi indiferentă.
Asia pentru că este un loc fascinant care-mi place mult, îmi place limba, îmi plac oamenii, mâncarea, tradiţia .

4.Cel mai neobişnuit vis a fost.....

Nu cred că a fost încă cel mai neobişnuit, dar îmi amintesc de unul în care aveam 3 băieţi şi ne distram de minune....

5.Povesteşte o zi din viaţa ta imaginându-ţi că eşti un animal.

Mi-ar plăcea să fiu un delfin, să colind mările, să văd insule, să mă bucur de libertatea adevărată.

6.Dacă ai putea trăi pentru o perioadă în pielea altcuiva cine ar fi aceasta?

Mi-ar plăcea să fiu Coco Chanel, pentru că a fost o femeie impresionantă, cu multă atitudine, creativitate şi curaj.

7.Dacă te-ai trezi singur pe lume , care ar fi primele gânduri?

Asta ar fi o situaţie destul de tristă, însă aş crede probabil că nu este posibil şi aş pleca în căutarea altor oameni.












Sunday, May 27, 2012

F1 Monaco GP 2012


Astăzi s-a desfăşurat o nouă etapă din sezonul de F1, una din cele mai aşteptate şi spectaculoase curse-Monaco GP.
Dacă în urmă cu două săptămâni calificările nu ne-au oferit nici un spectacol, la Monaco situaţia s-a schimbat radical,iar în urma calificărilor urma să am o mare şi plăcută surpriză.
Schumi reuşea în ultimul tur din Q1 cel mai bun timp, reuşind să obţină un nou pole-position(Well done,Champ!), unul mult aşteptat, dar care din păcate nu s-a concretizat la începutul cursei din cauza unei penalizări de 5 locuri pe grila în urma evenimentului din cursa precedentă cu Senna.
Şi astfel în cursa de astăzi Webber a plecat din pole-position, a fost constant şi a reuşit să câştige această cursă, fiind urmat pe podium de Rosberg( F1's pretty face) şi Alonso.
Cursa a fost plină de evenimente încă din primul tur, când 4 piloţi au ieşit din cursă, iar în final numărul abandonurilor s-a ridicat la 9, Monaco rămâne în continuare o cursă dificilă, în care norocul îşi spune cel mai adesea cuvântul.
Vettel pleca în cursă de pe locul 10, cu pneuri diferite de ale celorlalţi piloţi, a făcut un singur pit-stop, însă nu a reuşit să urce pe podium, terminând pe locul 4.
În primii 10 s-au mai clasat: Hamilton,Massa, Di Resta,Hulkenberg, Raikkonen şi Senna, Raikkonen a fost destul de prezent în prima parte a cursei, iar apoi motivaţia sa s-a mai atenuat , reuşind să urce în clasament după abandonul nefericit al lui Schumi.
La fel s-a întâmplat şi cu Button, pe care problemele tehnice l-au silit să abandoneze o cursă frumoasă şi spectaculoasă.
Până la urmă cursa din Monaco mi-a plăcut, calificările au fost cele mai reuşite şi spectaculoase din acest sezon, iar atmosfera, tribunele pline şi circuitul stradal din Monaco au fost ca în fiecare an elementele care au dat strălucire acestui week-end de F1.
Următoarea cursă se va desfăşura în Canada în 10 iunie!
P.S.:Felicitari lui Mihai Marinescu pentru pole-position-ul, victoria de ieri si podium-ul din Germania!:)

Life in Pictures: Jang Geun Suk:I Will Promise You(36) 』




Jang Geun Suk is not just a talented and charismatic actor, he is also a great singer and I admire a lot his sense of freedom and the joy for life.

Mai multe gasiti pe blogul lui Costin.Duminica placuta:)

Saturday, May 26, 2012

Dark Shadows(2012)


Săptămâna trecută am văzut la Cinema City cel mai recent film în care Johnny Depp are rolul principal-Dark Shadows.
Filmul este în regia celebrului Tim Burton,iar aceasta este deja o garanţie că dacă alegeţi acest film nu veţi avea parte de ceva convenţional, din contră....
Alături de Johnny Depp în acest film îi veţi mai regăsi pe : Michelle Pfeiffer(mi-a plăcut),Helena Bohen Carter(foarte comică),Eva Green şi Johnny Lee Miller.
Povestea este un mix de comedie, fantastic, destul de greu de încadrat acest film într-un singur gen, însă este sigur altceva decât aţi văzut până acum.
Johhny Depp este Barnabass Collins, un vampir care apare în America anilor 1970, în conacul familiei sale şi trebuie să se adapteze unui nou stil de viaţă pentru a o învinge pe malefica şi frumoasa vrăjitoare Angelique, care îi blestemase întreaga familie.
Toate întâmplările sunt foarte comice şi fantastice,o familie atipică urmărită de blestemul unei vrăjitoare răpitor de frumoasă, o guvernantă tânără şi inocentă care-i fură inima vampirului Barnabas.
De asemenea filmul impresionează şi în ceea ce priveşte imaginea şi efectele speciale folosite, machiajul şi costumele sunt  foarte bine alese.
Pe mine acest film m-a convins, m-am distrat vizionându-l, e tocmai bun pentru o după-amiază de week-end.
E diferit,nu tocmai comercial sau plin de romantism şi clişee şi îl are pe Johnnny Depp în rolul principal, pe care l-am revăzut după rolurile din The Rum Diary şi The Tourist, care reuşeşte să mă impresioneze cu fiecare nou rol.





Saturday, May 19, 2012

Stradivarius Obsesii-Pitesti, 17 mai


Joi, 17 mai, am fost la concertul lui Alexandru Tomescu din cadrul turneului naţional Stradivarius- Obsesii în Piteşti, turneu care a început pe 7 mai la Braşov şi se va încheia pe 29 mai în Bucureşti.
În urmă cu un an mi-am dorit să văd concertul lui Alexandru Tomescu în care erau prezentate publicului cele 24 de Capricii ale lui Paganini, însă  am aflat prea târziu pentru a-mi mai putea procura biletele.
Am văzut acel concert pe TVR Cultural, mi-a plăcut foarte mult şi mi-am dorit să-l ascult live pe Alexandru Tomescu, ştiind că va fi o experienţă minunată.
Alexandru Tomescu propune prin acest concert o nouă perspectivă asupra muzicii, apelează la teatrul non- verbal(actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru), elemente vizuale deosebite, costume frumoase şi aduce publicului cele 6 sonate ale lui Eugene Ysaye.
Prima Sonata îi este dedicată lui Jozsef Szigeti, urmând ca celelalte să le fie dedicate pe rând:Jacques Thibaud,George Enescu,Fritz Kreisler,Mathieu Crickboom şi Manuel Quiroga.
Spectacolul este foarte intens, ascultătorul este purtat prin lumi diferite,îi sunt trezite sentimente diverse: curiozitate, căutare neîncetată , pasiune,neznădejde, calm, linişte, bucurie, optimism.
Toată această trecere este însoţită de teatrul non-verbal realizat de cei doi talentaţi tineri actori, vizual acest concert este foarte bine realizat.
Cea mai optimistă parte este cea din final, sonata dedicată lui Manuel Quiroga, pianist şi compozitor născut în anul 1899, auzind această parte ai impresia că trăieşti o zi însorită într-un oraş spaniol colorat, plin de viaţă, veselie, negustori şi dansatori de flamenco.
Sunt încă impresionată de atmosfera şi sentimentele pe care acest concert mi le-au lăsat. Am simţit că în acea seară de mai în sala  plină de concert în care se auzea doar vioara Stradivarius , găseai atâta linişte încât te puteai cufunda uşor în propria ta esenţă, îţi evaluai toate sentimentele, pe parcurs frumuseţea se definea prin muzică şi un sentiment de calm şi beatitudine te cuprindea.
Am plecat acasă cu acest sentiment, m-am bucurat să fiu în primul rând, chiar dacă iniţial acest lucru îmi dădea o senzaţie de nelinişte, nu-mi dau seama când a trecut o oră şi jumătate, însă aş fi putut sta zile întregi să-l ascult pe Alexandru Tomescu cântând la vioara Stadivarius.
Nu aveam nici o îndoială că spectacolul va fi extraordinar, m-am convins de multă vreme de talentul violonistului, însă în final pot spune că a fost de departe cel mai reuşit concert la care am fost. Felicitări! 
"Când te gândeşti că te gândeşti
  Te laşi cuprins de tot cuprinsul tău
  Când cânţi,cântă despre muzică,
  Despre tine
  Despre mine
  Despre Oricine."(Stradivarius Obsesii-Jurnal de Sală)
P.S.: Sursa photo:, thanks Maria I. for Jurnal de Sală:)

Monday, May 14, 2012

You're my pet(2011)


You're my pet(2011) este una din cele mai frumoase comedii pe care le-am văzut de curând, iar faptul că este o comedie coreeană este cu siguranţă un plus pentru mine pentru a nu rata acest film!
Subiectul poate părea puţin nebunesc la început: Eun-Yi(Kim Ha- neul), o femeie de carieră în vârstă de aproximativ 30 de ani, găseşte un tânăr fără adăpost într-o cutie în faţa casei sale şi se gândeşte în glumă să-l facă pe acesta animalul ei de companie.
Nu mare îi este mirarea când acesta, In-Ho(Jang Geun Suk) acceptă propunerea ei şi astfel cei doi vor locui împreună , Eun-Yi îi oferă adăpost şi hrană şi-l numeşte Momo, la fel cum îl numea pe câinele său mort din copilărie.
Momo îi oferă în schimb loialitate şi prietenie noii sale stăpâne, el fiind de fapt un dansator foarte talentat, plin de viaţă, optimism şi veselie.
Dacă Eun-Yi refuză să accepte faptul că se ataşează treptat de Momo, iar tensiunea dintre ei creşte şi ea cu trecerea timpului, lucrurile se mai complică puţin o dată cu apariţia primei iubiri a lui Eun-Yi, un tânăr destul de atractiv.
Eun-Yi nu se poate decide uşor, îi este greu să aleagă între prima iubire şi sentimentul familiar de prietenie şi tandreţe pe care îl împarte cu Momo.
După cum probabil vă aşteptaţi Momo va reuşi să o cucerească pe Eun-Yi, iar cei doi  vor rămâne în final împreună.


Filmul este foarte relaxant, teribil de comic , multe situaţii neobişnuite, personaje frumoase şi optimiste, alegeri vestimentare inspirate, ca şi cum ai inspira o gură de aer proaspăt.
Desigur, eu am mai avut un motiv  pentru a urmări acest film şi anume prezenţa lui Jang Geun Suk, un tânăr actor foarte talentat, pe care l-am urmărit de curând şi a cărui prezenţă şi imagine îmi place mult.
Iniţial l-am urmărit în comedia Mary Staid Out all Night, unde are rolul unui rocker, în permanenţă în căutarea a ceva, dar în acest film creează un personaj comic, plic de optimism şi veselie, acelaşi artist...
Jang Geun Suk nu este numai un actor foarte carismatic, cu o faţă drăguţă,dar acest lucru îl veţi descoperi şi prin intermediul acestui film.
Până la urmă voi ce aţi face dacă v-aţi trezi în faţa uşii cu o cutie cu aşa un animal de companie adorabil? 
Eu probabil că l-aş păstra....:)


Sunday, May 13, 2012

F1 Barcelona GP 2012


Astăzi s-a desfăşurat a 5-a etapă din acest sezon de F1, prima cursă din Europa, în Spania la Barcelona.
Hamilton obţinea după calificările de ieri pole-position-ul, însă din cauza cantităţii insuficiente de benzină la sfârşitul calificărilor a plecat în cursă de pe ultimul loc.
Astfel, Maldonado a plecat din primul său pole-position şi a reuşit la sfârşitul acestei curse să aducă o victorie pentru Williams şi să câştige prima cursă din carieră.
Alonso a terminat cursa pe locul 2, la un moment dat credeam că se va lupta pentru victorie însă pneurile au fost problema sa.
Raikonen a terminat pe locul 3, reuşind un nou podium, o cursă frumoasă pentru el şi echipa Lotus.
Cursa nu a avut prea multe surprize sau evenimente, în afară de cionirea dintre Schumi şi Senna la începutul cursei, lucru care i-a scos pe amândoi din cursă şi am văzut un Schumi destul de nervos....
Rosberg a terminat în primii 10 alături de Grosjean, Webber, Kobayashi, Hamilton şi Vettel.
Sper doar ca viitoarea cursă să aducă mai multe modificări şi mai mult spectacol,pe 27 mai în Monaco!



Life in Pictures:Decor floral in alb(34)




Mai multe gasiti pe blogul lui Costin. O duminica placuta:)

Thursday, May 10, 2012

Happy B-day, Mr Gahan!

Happy b-day , Mr. Gahan! 
Dave is one of the persons that I admire a lot, for his great music and personality, for being different and having that great joy for life and freedom.
 Still waiting for another live concert soon:) 

Wednesday, May 02, 2012

Tuesday, May 01, 2012

Salvadore Ferragamo - Spring RTW 2012












Colecţia RTW a lui  Salvadore Ferragamo este uimitoare! Îmi plac mult culorile pe care le-a folosit: de la roşu intens, la roz şi fuchsia, albastru şi tucoaz, imprimeuri florale exotice în nuanţe de portocaliu sau verde.
Hainele sunt lejere, numai bune de purtat în jungla oraşului într-o zi călduroasă de vară!
P.S.:Voi ce spuneţi?