Sunday, December 30, 2012

2012: Carti, Teatru, Calatorii, Experiente

Anul 2012 nu a fost un an uşor, cu toate acestea pentru mine a fost un an încărcat de experienţe , iar acest lucru contează foarte mult.
Lunile ianuarie şi februarie au trecut fără a aduce schimbări semnificative, în martie cititorul din mine s-a bucurat de una din cele mai bune cărţi de anul acesta IQ84.De asemenea tot anul acesta mi-am achiziţionat din călătoriile mele 2 titluri ale lui Murakami care-mi lipseau din bibliotecă: Birthday Stories şi Blind Wilow,Sleeping Woman.
În aprilie am fost ca în fiecare an la Simfonia Lalelelor- este momentul în care simt că primăvara vine cu adevărat.
A urmat una din piese de teatru foarte bune pe care le-am văzut în acest an-Confesiuni despre viaţă şi artă şi m-am bucurat de talentul de povestitor al actorului Radu Beligan.
Aprilie a adus şi primul spectacol de patinaj artistic urmărit live, Kings on Ice , mi-a plăcut foarte mult să-i văd pe Plushenko,Joubert, Lambiel.
Luna mai mi-a adus o nouă premieră, spectacolul de vioară al lui Alexandru Tomescu-Obsesii, un muzician pe care îl admir foarte mult pentru talentul şi caracterul său. O adevărată încântare acest spectacol!

În iunie am petrecut 5 zile minunate în Budapesta, a fost prima ieşire în afara ţării, tot acum am început şi jurnalul acestei călătorii.
Iniţial trebuia să fie o călătorie în Paris, apoi lucrurile s-au aranjat în aşa fel încât am ajuns în Budapesta şi m-am îndrăgostit de acest oraş, care are atâtea de oferit!
Tot în Budapesta i-am invidiat pe alergătorii la maraton şi mi-am propus să încerc să mă antrenez să devin şi eu unul.
În iulie m-am bucurat de Centrul Vechi, de străduţele sale pavate, de Carul cu Bere,de Cişmigiu, de Bucureştiul de care mi-e dor cel puţin o dată pe lună....
August a început cu primul concert live-Placebo, ştiu acum 2 ani trebuia să fie Depeche Mode, însă Placebo a fost exact ce trebuia şi cât de mult mi-au plăcut!
Imediat după concertul Placebo am petrecut câteva zile la munte la Olăneşti, locul în care am fost de foarte multe ori, dar a cărui linişte mă atrage de fiecare dată.
Tot în august am descoperit What I talk about when I talk about running-H.Murakami, o carte din care am învăţat multe lucruri despre alergare şi l-am apreciat şi mai mult pe Murakami!
În septembrie am participat la primul cros-Crosul Casiopeea, o cursă de 3,5 km , care mi-a demonstrat că e suficient să-ţi doreşti ca un lucru să se întâmple, să munceşti pentru el, iar rezultatul nu va întârzia să apară.  Obiectivul pentru anul viitor o cursă de alergare de măcar 5 km.
La sfârşitul lui octombrie am vizitat 8 oraşe de pe Coasta de Azur în 7 zile şi mi-am petrecut cea mai reuşită zi de naştere la Nisa.  
Nu-mi plac zilele mele de naştere, însă de această dată, nimeni din grupul nostru nu a ştiut de ea, iar eu m-am bucurat de o zi obişnuită, de plajă şi apa turcoaz.
În noiembrie am fost la Târgul de Carte-Gaudeamus, am început rubrica interviurilor şi jurnalul de călătorie despre Coasta de Azur.
În decembrie am urmărit cea mai bună comedie -Dineu cu proşti ,am revenit în Bucureşti pentru târgurile de Crăciun.

:
Am realizat şi topul filmelor care mi-au plăcut cel mai mult în 2012 şi sper ca anul viitor să fie măcar la fel de bogat în experienţe ca acest an. 
2012 rămâne anul în care am cunoscut oameni minunaţi, unii dintre ei mi-au devenit prieteni! 
Desigur vă pregătesc câteva surprize pentru 2013...:)
Vă doresc un Nou An mai bun, plin de bucurii si dorinte implinite! La multi ani!
P.S.: Voi ce planuri aveţi pentru anul viitor?

1 comment:

alicee said...

La multi ani! Ai avut un 2012 plin si iti doresc un 2013 de zece ori mai bun!!!