Saturday, March 03, 2012

IQ84-Haruki Murakami




Am aflat de apariţia celui mai nou roman al lui Haruki Murakami-IQ84 în urmă cu aproape un an şi de atunci curiozitatea de a-l citi nu prea îmi dădea pace.



Nu cred că mi-a luat mai mult de 2 săptămâni să citesc cele 3 romane care compun IQ84,primele două împrumutate, iar pe al treilea le-am achiziţionat şi după cum mă aşteptam era şi cel pe care mi-l doream să-l am în bibliotecă şi să-l răsfoiesc oricând.



În afără de Underground şi Salcia oarbă,fata adormită am citit cam tot ce a ieşit pe piaţă de Murakami, care în prezent este autorul meu preferat, acela pe care speram la un moment dat să-l găsesc, care îmbină armonios poveştile, care are cuvintele potrivite şi mai ales creează anumite stări la care vibrezi şi pe care ţi le reaminteşti mai apoi.



Revenind la IQ84 eu am perceput-o ca una din cele mai optimiste cărţi ale sale,unde iubirea dintre două persoane este elementul central, personajele nu mai sfârşesc tragic, însă lumea lor este la fel de fantanstică şi plină de enigme cum ne-a obişnuit autorul în romanele anterioare.



Povestea este frumoasă: Aomame, o tânără de 30 de ani , instructoare la un club de fitness, dar şi asasin plătit în acelaşi timp se află într-un taxi în Tokyo,ascultă la radio Simfonietta lui Janacek în timp ce se îndrepta spre un hotel din Shibuya unde urma să omoare un bărbat.



Deoarece autostrada era aglomerată , taximetristul îi sugerează să încerce să coboare pe ieşirea de urgenţă pentru a ajunge mai repede la o staţie de metrou.



Aici este momentul în care toată lumea pe care Aomame o cunoscuse anterior se va schimba, iar ea va intra fără să ştie iniţial într-o lume paralelă numită de ea 1Q84.



Tengo, un profesor de matematică şi scriitor, va trebui să rescrie un roman fantastic- Crisalida de aer-alături de o tânără de 17 ani Fukaeri(fiica liderului), o tânără dislexică, care pare să nu aibe o prea mare legătură cu lumea înconjurătoare.



Kamatsu, şeful unei edituri, decide că romanul rescris la îndemnul său de Tengo, dar care oficial avea ca şi autor pe tânăra de 17 ani, să câştige un concurs al tinerelor talente.



Astfel Tengo este şi el atras spre o altă lume paralelă, aceeaşi în care intrase şi Aomame dar pe care el o numeşte Oraşul pisicilor.



Lui Aomame i se atribuie o nouă sarcină de către o văduvă bogată şi anume aceea de a-l ucide pe Lider, şeful unei secte mai neobişnuite numită Pionierii.



Aomame îşi duce la îndeplinire misiunea, şeful este îndepărtat, iar ea trebuie să se ascundă pentru a nu fi găsită de membrii acestei organizaţii.



În aceeaşi seară se întâmplă multe lucruri ciudate, care fie au rolul de a aşeza lucrurile pe un făgaş normal, fie de a destabiliza realitatea în care cele două personaje se află.



Tengo şi Aomame au fost colegi de clasă când aveau numai 10 ani,între ei s-a creat o legătură aparte, pe care ambii şi-o reamintesc în timp şi din cauza căreia oricât au încercat anterior să-şi creeze un drum nu au reuşit.



Însă întâlnirea celor doi în anul 1984 ar fi fost imposibilă, dar în realitatea paralelă IQ84-unde pe cer apar mereu două luni, unde există mater şi filia, ei trebuie să se regăsească şi să se întâlnească pentru a putea supravieţui.



După mai multe încercări şi destule primejdii Aomame îl întâlneşte pe Tengo în ultimele 3 capitole ale ultimului volum, îi povesteşte de exitenţa acelei mici făpturi-copilul lor, care apăruse în noaptea dispariţiei Liderului şi pleacă împreună într-un taxi pentru a găsi ieşirea din această lume.



Desigur sunt multe amănunte la care nu găsim un răspuns la sfârşitul acestei poveşti: ce s-a întâmplat cu Fukaeri şi unde a dispărut ea sau prietena iubitoare de jazz a lui Tengo, ce s-a întâmplat cu Komatsu sau cu Tamaru.



Dar tocmai acesta este farmecul poveştilor scrise de Murakami, faptul că nu sunt previzibile, că lasă o portiţă deschisă fiecăruia pentru a-şi găsi propria interpretare.



Romanul a apărut în Japonia în anul 2009 în trei volume,a devenit rapid o senzaţie şi a avut vânzări de 1 milion de dolari în prima săptămână de la apariţie şi a fost cartea numărul 2 ca şi vânzări la sfârşitul anului 2011 pe Amazon.com.



Se pare că Murakami a petrecut 3 ani scriind acest roman, iar în limba japoneză litera Q şi numărul 9 sunt homofone,ceea ce a dus la un titlu inspirat pentru acest roman.



După cum spuneam la început mi-a plăcut foarte mult această carte, este cea mai bună şi mai convingătoare pe care am citit-o de curând, pe care cu greu am lăsat-o din mână,iar la sfârşit îmi doream să nu se termine.



Dacă doriţi o poveste frumoasă, în care realul se îmbină foarte bine cu fantasticul, în care totul este altfel, seara apar 2 luni pe cer, iar două personaje se caută pentru a se regăsi fiecare prin intermediul celuilalt, atunci ar trebui să încercaţi această carte.



Probabil că Murakami are atât de mult succes pentru că poveştile lui au esenţă, pentru că personajele sunt curajoase, plâng, râd, pun întrebări, caută răspunsuri, iar temele sale par banale-lucruri pe care le ştim cu toţii, de care uităm, dar avem nevoie să ni le reamintim.



"Apoi Tengo o văzu alături de el pe Aomame. Nu mai rămăsese nimic din înfăţişarea de odinioară.Cu toate acestea o recunoscu dintr-o privire. Expresia din ochii ei nu se schimbase nici după 20 de ani.Era puternică şi infinit de limpede.Erau nişte ochi siguri de ceea ce voiau. Care ştiau perfect la ce să se uite şi cărora nimeni nu le putea sta în cale.Iar acei ochi îl priveau pe el.Vedeau până în străfundul sufletului său."


















1 comment:

Margeluta said...

Nu am citit nimic de Murakami, dar ai scris atat de frumos despre cartile sale incat acum m-as apuca de citit! Sau ma rog, dupa ce termin cartea pentru campania Valluntar! ;)