Deci nu te mai plimba goala & Casatoria




Ieri seară la teatrul Davila din Piteşti am urmărit piesa de teatru -Deci nu te mai plimba goală!, o comedie franceza scrisa de G.Feydeau.


Din ditribuţie au făcut parte:Mirela Dinu Popescu,Florin Dumitru,Petre Dumitrescu,Dan Andrei şi Adrian Duţă.


Povestea este destul de scurtă şi de simplă: un politician corupt din Paris este nemulţumit de faptul că soţia sa nu are o ţinută corespunzătoare faţă de diverşii invitaţi pe care îi primeşte în casa sa.


Acesta îi atrage atenţia în nenumărate rânduri, însă soţia este destul de hotărâtă în a-şi menţine vestimentaţia sumară de faţă cu invitaţii: un primar la fel de corupt, un ziarist monden.


Desigur în final, parlamentarul francez ajunge la concluzia că vestimentaţia nevestei sale va conduce la ruinarea carierei sale politice.


Actorii sunt foarte talentaţi, povestea este comică, poate prea scurtă, mă aşteptam ca piesa de teatru să dureze cel puţin 1 oră şi jumătate.


Probabil că fiind prea prinşi de acţiune şi de comicul situaţiei puse în scenă, ne-am fi dorit să dureze mai mult,acelaşi sentiment l-am avut cu un an în urmă când am urmărit la TNB-Legenda Marelui Inchizitor(V.Rebengiuc).


De asemenea la începutul stagiunii 2011-2012, am urmărit în septembrie piesa Căsătoria, despre care am omis în mai multe rânduri să scriu aici.


Această piesă este foarte frumoasă şi comică- după o nuvelă a lui Cehov, multe personaje ruseşti, pline de personalitate si umor.


Povestea începe de la dorinţa unui nobil, trecut de 40 de ani, de a căsători cu o tânără, iar aici intervine până şi o peţitoare, a cărei contribuţie va duce la destabilizarea întregii acţiuni.


Desigur, că în final, mirele este prea speriat de evenimentul important ce urma să i se întâmple şi o părăseşte pe tânăra sa mireasă... Până la urmă căsătoria este un lucru complicat, care nu se potriveşte tuturor:)




Comments

Margeluta said…
De cand n-am mai fost la teatru... Ma incanta ca tu ne povestesti despre piesele vazute!

Popular Posts