Sunday, January 30, 2011

Campionatul european de patinaj Berna 2011


În săptămâna ce tocmai se sfârşeşte s-a desfăşurat Campionatul European de Patinaj la Berna. Au fost şi de acestă dată câteva surprize: retragerea lui Plushenko(care deşi s-a întâmplat după olimpiada de la Vancouver, eu speram totuşi la o revenire), retragerea lui Lambiel şi apariţia unor noi nume în patinajul artistic.
La perechi rezultatele au fost următoarele: Savchenko şi Szolkovy(GER) locul 1, Kawaguti-Smirnov(RUS) locul 2 şi Bezarova-Larionov(RUS) locul 3.
La dans , medalia de aur a revenit echipei din Franţa după 11 ani: Pechalat-Bourzat, care chiar au avut o prestaţie foarte reuşită, urmaţi de ruşii Bobrova-Soloviev(care au avut un program scurt superb şi nişte costume foarte frumoase), iar pe locul 3 s-au clasat fraţii Kerr din Anglia.
În proba fetelor, care s-a desfăşurat ieri după-amiază, a triumfat elveţianca Sarah Meier, urmată de Carolina Kostner(ITA)(al cărei program lung nu mi-a plăcut), iar pe trei s-a clasat finlandeza Kiira Korpi , care a pierdut locul 1 de la programul scurt în urma unor sărituri ratate.
Proba băieţilor a fost, ca în fiecare an, cea mai aşteptată şi spectaculoasă, cu ceva competiţie în acest an, dar mai puţină originalitate şi strălucire.
Locul 1 a revenit unui patinator de 20 de ani Florent Amodio, care deşi nu s-a încumetat să execute vreo cvadruplă, şi a avut ceva ezitări la săriturile triple , venea cu un punctaj destul de bun de la programul scurt.
Locul 2 i-a revenit lui Brian Joubert, care a reuşit un program lung bun, fără ratări, cu o cvadruplă şi 8 triple, cu toate acestea ratarea de la programul scurt unde s-a clasat numai pe 7 nu i-au putut aduce aurul.
Locul 3 a fost ocupat de Thomas Verner, un program lung tribut Michael Jackson(au fost peste 3 programele de acest fel?), acesta reuşind să-l trimită pe 4 pe Kevin Van der Peren, care a avut un program mai complex, cu triple şi cvadruplă şi fără ezitări majore.
Oricum se pare că începând cu Olimpiada de la Vancouver , cvadrupla nu mai contrează la fel de mult, sportivii care o execută nu mai sunt răsplătiţi pe măsură, iar cei care realizează programe cu triple şi nu riscă sunt mult mai apreciaţi....
Prin martie se vor desfăşura Campionatele mondiale,poate măcar acolo lucrurile vor fi altfel.
P.S.: Azi de la 15:30, pe TVR2 puteţi urmări gala demonstrativă, care sper să fie antrenantă.

2 comments:

quotationsfreak said...

Nu o sa-l uit cat oi trai pe Plushenko patinand pe "Ciocarlia" noastra! A fost exceptional! Pacat ca l-am vazut doar pe sticla si nu live!

ANA MARIN said...

@Margeluta:Si eu mi-as fi dorit sa vad macar un program live al lui Plushenko...