Monday, May 26, 2008

Un peu de soleil


"Muzica este o revelaţie mai mare decât toată înţelepciunea şi filozofia. Muzica este solul în care spiritul trăieşte, gândeşte şi creează"(Beethoven)

"Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare"( N. Stănescu)

"Muzica este arta de a gândi cu sunete"

Sunt doar câteva citate care încearcă să explice magia muzicii asupra fiecăruia dintre noi. Muzica e esenţială, cel puţin în ceea ce mă priveşte, e o formă interesantă de comunicare,e dinamism, explozie, fineţe, revoltă,libertate, câte puţin din fiecare.
Muzica e diferită, pentru că oamenii sunt diferiţi şi e normal să fie aşa. Cred că muzica trebuie făcută în primul rând pentru tine şi apoi cu siguranţă se vor găsi alţii care să-ţi împărtăşească ideile. Poate să fie şi puţin egoism la mijloc, doar atât cât e necesar, până la urmă muzica este o descriere a propriilor păreri şi sentimente şi nu văd de ce trebuie să ceri acordul celor din jur.
Cu siguranţă că lucrurile, experienţele într-o mai mare sau mai mică măsură sunt repetitive, iar asta explică şansa pe care la un moment dat o dai unei piese de a ocupa un loc printre preferate.
Forma,conţinutul muzicii ţine în întregime de cel ce o compune şi mai apoi o interpretează, după cum am spus e un alt mod de comunicare. Aşa că până la urmă e inevitabil că muzica se reduce la personalitatea celui ce o interpretează.
Vrem sau nu în condiţiile în care suntem din ce în ce mai prinşi de diverse activităţi , muzica devine o opţiune de a comunica.
Oare de ce mari artişti reuşesc să strângă un public numeros la concertele lor ,de ce vine lumea să-i vadă cu atâta plăcere ?
Poate din simplul fapt că au decis ca prin muzica lor să poarte un dialog deschis şi sincer cu cei pe care îi consideră publicul lor.( nu vorbesc aici de muzica aşa zis comercială, care nu se regăseşte în categoria asta!)
Nu cred că aş putea să înţeleg pe cineva care să-mi spună că nu iubeşte muzica, cu toate că am auzit şi remarci de genul ăsta. Merită oricând să comunici sub orice formă, indiferent de reacţiile pe care le stârneşti, asta te face până la urmă uman.
Fără muzică viaţa ar fi prea tristă şi fără rost, iar fără comunicare ne-am pierde calitatea umană şi e păcat!
Muzica e "un peu de soleil" în fiecare zi şi o piesă dintr-un puzzle!

1 comment:

Mihai Bogdan said...

Frumos spus!
Muzica e chiar si un mod de a controla, de a influenta.Nu stiu daca voit, dar ca efect e posibl.
Eu consider muzica o hrana a sufletului.