Thursday, February 28, 2013

Februarie altfel...


Februarie Books:
Fifty Shades Of Grey;
Fifty Shades Darker;
Fifty Shades Freed;
Sub pecetea tainei-Mateiu Caragiale
Februarie Film:
Silver Linig Playbook
Side Effects
Februarie Music:
Placebo-Passive Agressive
Februarie Words:
“For every minute you are angry you lose sixty seconds of happiness.” 

Saturday, February 23, 2013

Side Effects(2013)


Side Effects este unul din filmele de urmărit în cinema în această perioadă, un thriller cu o poveste interesantă, care captivează.
Motivul alegerii acestui film a fost prezenţa lui Jude Law, care pentru mine este garanţia unui film reuşit. 
În alte roluri îi regăsim pe Rooney Mara(Emily), Catherine Zeta-Jones(Dr.Siebert), Channing Tatum(Martin).
Emily este o tânără de 28 de ani, care aparent din cauza efectelor secundare ale unor antidepresive îşi omoară soţul. Pentru că psihiatrul ei, Jon(Jude Law), este convins de nevinovăţia sa, Emily este internată pentru o perioadă de timp într-o clinică de boli psihice.
În acest timp, Jon îşi pierde locul de muncă, este învinuit de toţi că i-a prescris medicamente periculoase şi ajunge să descopere că a fost doar un pion în piesa regizată de Emily.
Emily şi dr.Siebert au reuşit să câştige sume importante după ce acţiunile medicamentului prescris de Jon au scăzut la bursă şi totuşi Jon reuşeşte să descopere această poveste şi le aducă pe cele două în faţa justiţiei.
Povestea este interesantă şi imprevizibilă la început, personajele sunt bine construite şi credibile, ceea ce face din acest film un thriller psihologic.
Rooney Mara a fost o surpriză plăcută în acest rol destul de dificil, iar alăturarea sa cu Jude Law chiar mi-a plăcut.
Se pare că rolul lui Watson din seria Sherlock Holmes(seria 3 în 2014) l-a ajutat de pe Jude Law să contruiască un personaj inteligent şi onest acum.
La aproape 10 ani după apariţia lui Alfie(2004), Jude Law reuşeşte roluri din ce în ce mai bune, iar ochii săi albaştrii şi accentul englezesc îi mai oferă un plus....

Monday, February 18, 2013

50 Shades


Aproximativ 1200 de pagini pdf varianta originilă, 14 zile şi curiozitatea iniţială de a descoperi motivul pentru care seria Fifty Shades a reuşit să se vândă atât de bine şi să ajungă una din cele mai bine vândute cărţi.
O recenzie foarte comică veţi găsi aici, eu probabil voi fi destul de subiectivă pe parcursul acestei recenzii...
Fifty Shades este încă o carte comercială, care apelând la câteva elemente la îndemână a reuşit să vândă 65 de milioane de copii în întreaga lume.
Pentru mine această carte este doar un alt basm modern, prea dulce pe alocuri şi destul de lipsit de originalitate.
Povestea nu e deloc complicată, e chiar simplă: Ana Steele - este o studentă de 22 de ani,naivă, care îl cunoaşte pe prosperul om de afaceri Christian Grey. Dintr-o dată acesta devine tot ceea ce tânăra şi-a dorit, doar că pe parcurs descoperă şi câteva detalii ascunse care-i dau de gândit.
Christian este un dominator, jocurile erotice nu-i sunt deloc străine, la început este prezentat ca un personaj cu o personalitate puternică, mai apoi descoperim că tot era o mască şi de fapt suferinţele mai vechi l-au determinat să poate această mască pentru a evita alte decepţii.
Nu lipsesc scenele de gelozie,urmările pentru recompensă, dramatismul din situaţiile familiale, dar cei doi vor trece ca într-un basm peste toate acestea şi vor rămâne împreună.
Primul roman -Fifty Shades of Grey mi-a creat impresia că poate cartea se va dovedi interesantă per ansamblu, că nu a ajuns degeaba la asemenea vânzări.
Nimic mai fals, cele două personaje par foarte diferite la început însă devin din ce în ce mai asemănătoare pe parcurs, acţiunea pare destul de liniară, iar repetiţia este mereu prezentă.
Şi pentru că succesul a fost atât de mare în curând vom avea şi un film bazat pe această carte.
La sfârşitul celor 1200 de pagini am avut impresia unei alte cărţi chick-lit, cu mai multe fantezii.
La finalul seriei Fifty Shadesam înţeles că oamenilor le plac poveştile şi cu cât acestea sunt mai dulci, cu atât mai bine!
Eu îl prefer pe Beigbeder cu a sa Dragostea durează 3 ani- mai realistă, scurtă, concentrată şi originală.
Iar în ceea ce priveşte fanteziile seria celor 3 jurnale ale lui Anais Nin, depăşesc cu mult toate fanteziile autoarei lui Fifty Shades.
P.S.: Voi aţi citit Fifty Shades? Opinii ?


Monday, February 11, 2013

My RUNNING Notes:UPS & DOWNS

""Believe that you can run farther or faster. Believe that you're young enough, old enough, strong enough, and so on to accomplish everything you want to do. Don't let worn-out beliefs stop you from moving beyond yourself." -John Bingham, running speaker and writer


Începeam aici să scriu despre motivaţiile pe care le-am avut iniţial în momentul în care m-am hotărât să-mi fac din alergare o activitate pe care s-o practic pe termen lung.
Despre restul lucrurilor care m-au determinat să continui şi să iubesc şi mai mult această activitate voi reveni într-o altă postare.
Am avut şi încă mai am pe alocuri îndoieli cu privire la capacitatea mea de a depăşi obiectivele pe care mi le-am propus,dar poate tocmai aceste îndoieli vor fi sursa unei bune determinări pe viitor... 
Am pornit de la a alerga 2 minute, la a alerga 3.5 km in 25 minute în numai 3 luni, iar pentru mine aceasta este o performanţă .
Sunt multe momentele din timpul unui antrenament în care ai impresia că nu mai poţi alerga încă 100 m, când crampele musculare nu-ţi dau pace, totul doare şi totuşi continui. De ce? Pentru că oricine a încercat să depăşească această limită, ştie că dincolo de durere, există acel punct de unde va putea continua să aleargă oricât...
Primul impediment cu care m-am confruntat când am început să alerg au fost crampele musculare, care-şi făceau prezenţa în momentele nepotrivite, care dureau şi-mi creau falsa impresie că nu voi reuşi să alerg prea curând.M-am lovit de ele şi la crosul Casiopeea,dar am continuat şi am terminat prima cursă.
Mai apoi cu supliment de calciu luat regulat şi un sfat bun am lăsat crampele musculare în urmă....
A trebuit mai apoi să învăţ să respir corect,pentru că respiraţia corectă este foarte importantă într-o cursă lungă. Sunt momente în care simţi că nu primeşti suficient oxigen, în cazul meu astmul complică puţin lucrurile, dar pe parcurs îţi dai seama că nimic nu e imposibil.
Oricine aleargă va constata că starea lui interioară, dar şi oboseala , uneori, îi pot crea o falsă impresie asupra antrenamentului.
Nu este tocmai indicat să alergi cu un organism obosit, totuşi eu am ignorat acest aspect de câteva ori, antrenamentul nu va avea aceleaşi rezultate ca unul în care eşti odihnit, însă experienţa ajută.
În ceea ce priveşte schimbarea stării interioare, aceasta nu va fi niciodată constantă, sunt atâtea elemente exterioare care o modifică. Prin urmare tot ce poate face un alergător este să alerge, în ciuda tuturor acestor impedimente!
Nu m-am gândit niciodată în tot acest timp să renunţ, da, am fost nemulţumită de multe ori de antrenamentele mele pentru că-mi doream prea mult şi prea repede.
Gândindu-mă la toate antrenamente per total sunt mulţumită pentru că datorită lor ştiu că la sfârşitul celor 2 sau 3 km alergaţi voi găsi porţia de endorfine.
Alergarea este un sport solitar, în care nimeni nu poate alerga în locul tău, în care trebuie să depăşeşti singur momentele de incertitudine,durere sau nefericire. Poate părea că fiecare antrenament este la fel,nimic mai fals!
De fiecare dată trebuie să fii atent la semnalele pe care corpul ţi le comunică, cât e suficient, care sunt limitele, iar momentul în care le depăseşti aduce satisfacţia care îţi arată că eşti pe drumul cel bun. Şi trebuie să continui!
P.S.: Sfaturile voastre sunt bine venite :)









Sunday, February 10, 2013

Silver Linings Playbook

Silver Linings Playbook este una din cele mai reuşite comedii romantice pe care le-am văzut de curând, iar Bradley Cooper este o prezenţă care surprinde.
Pat(Bradley Cooper) a fost înşelat de soţia sa Niki, ajunge să petreacă 8 luni într-o clinică pentru boli nervoase,iar cea mai mare dorinţă a lui este de a-şi recâştiga fosta soţie.
Pat o cunoaşte apoi pe Tiffany(Jennifer Lawrence),care asemeni lui a avut multe probleme în ultimul timp: decesul soţului, pierderea locului de muncă.
Cei doi încep să alerge împreună, mai apoi se vor pregăti pentru un concurs de dans şi astfel treptat sentimentele şi obiectivele lor se modifică.
Pat se schimbă sub influenţa lui Tiffany, devine mai responsabil, mai calm, mai atent la lucrurile care contează cu adevărat.
Dar toată povestea lor, încărcată de atâtea lucruri negative este spusă într-un mod comic. 
Mi-a plăcut mult acest film pentru că este diferit de poveştile cu happy-end de până acum, creează personaje cu probleme complexe care se văd nevoite să lupte pentru a obţine ce-şi doresc.
Prin dans şi sport cele 2 personaje uită de probleme, se regăsesc şi găsesc o cale de a evada.
Bradley Cooper impresionează prin acest rol, la fel şi Jennifer Lawrence şi Robert de Niro.
Vă recomand acest film pentru poveste, o altă poveste despre iubire şi nebunie, deopotrivă !



Sunday, February 03, 2013

Norwegian wood:The movie

În anul 2008 am citit romanul lui Murakami-Pădurea norvegiană, despre care am scris aici.
Acum, 5 ani mai târziu am văzut filmul realizat după această carte în anul 2010 şi m-a uimit încă o dată modul în care rezonez de fiecare dată la romanele lui Murakami.
Fără a reciti romanul în acest interval de timp, mi-am reamintit pe parcurs ce imaginile se desfăşurau povestea pas cu pas, ca şi cum nu ar fi trecut 5 ani , ci doar câteva zile.
Filmul a fost regizat de către Tran Anh Hung şi a apărut pentru prima dată la Festivalul de Film de la Veneţia, urmând să fie lansat mai apoi în Japonia, UK, Rusia şi SUA.
În rolurile principale îi regăsim pe : Kenichi Matsuyama (Watanabe),Rinko Kikuchi (Naoko), Kiko Mizuhara(Midori).
Este posibil ca acţiunea acestui film să vi se pară prea liniară, dar tocmai această lentoare îi creează un farmec aparte, cu toate că n-am avut senzaţia aceasta când am citit cartea.
O să mai observaţi că filmul este cumva un rezumat al romanului, multe detalii importante din istoricul personajelor a fost eliminat.
Şi totuşi, în ciuda acestor două lipsuri, filmul mi-a plăcut mult, mi-a reamintit povestea lui Watanabe care se încearcă să găsească puţină normalitate în timp ce lumea din jurul lui este bulversantă.
Se îndrăgosteşte de fosta iubită a unui prieten care s-a sinucis, de Naoko, o fată aparent liniştită, dar care nu se poate împăca cu moarte prietenului. Ea se va desprinde treptat de lumea tumultoasă, va ajunge într-un loc în care erau trataţi cei cu probleme mentale,dar acest lucru nu va fi suficient pentru a o vindeca.
Nici măcar prezenţa sau dăruirea lui Watanabe nu vor duce la un sfârşit fericit pentru Naoko, care se sinucide în final.
Watanabe o cunoaşte între timp pe Midori, o tânără foarte diferită de Naoko, care este nevoită să treacă prin diverse probleme, însă nu abandonează precum Naoko.
Watanabe va reveni alături de Midori în final, încercând să-şi continue existenţa , sperând că lucrurile bune vor apărea la un moment dat.
Pădurea norvegiană aduce o poveste minunată despre iubire, despre limitele ei, despre natura sa psihică, o poveste cu multe elemente tragice, care-i imprimă mult realism.
Nu este cu siguranţă o poveste clasică de iubire, happy ending-ul nu se zăreşte cu uşurinţă,dar este povestea care nu dezamăgeşte. Vă recomand cartea şi filmul, deopotrivă.Enjoy!