Norwegian wood:The movie

În anul 2008 am citit romanul lui Murakami-Pădurea norvegiană, despre care am scris aici.

Acum, 5 ani mai târziu am văzut filmul realizat după această carte în anul 2010 şi m-a uimit încă o dată modul în care rezonez de fiecare dată la romanele lui Murakami.

Fără a reciti romanul în acest interval de timp, mi-am reamintit pe parcurs ce imaginile se desfăşurau povestea pas cu pas, ca şi cum nu ar fi trecut 5 ani , ci doar câteva zile.

Filmul a fost regizat de către Tran Anh Hung şi a apărut pentru prima dată la Festivalul de Film de la Veneţia, urmând să fie lansat mai apoi în Japonia, UK, Rusia şi SUA.

În rolurile principale îi regăsim pe : Kenichi Matsuyama (Watanabe),Rinko Kikuchi (Naoko), Kiko Mizuhara(Midori).

Este posibil ca acţiunea acestui film să vi se pară prea liniară, dar tocmai această lentoare îi creează un farmec aparte, cu toate că n-am avut senzaţia aceasta când am citit cartea.

O să mai observaţi că filmul este cumva un rezumat al romanului, multe detalii importante din istoricul personajelor a fost eliminat.

Şi totuşi, în ciuda acestor două lipsuri, filmul mi-a plăcut mult, mi-a reamintit povestea lui Watanabe care se încearcă să găsească puţină normalitate în timp ce lumea din jurul lui este bulversantă.

Se îndrăgosteşte de fosta iubită a unui prieten care s-a sinucis, de Naoko, o fată aparent liniştită, dar care nu se poate împăca cu moarte prietenului. Ea se va desprinde treptat de lumea tumultoasă, va ajunge într-un loc în care erau trataţi cei cu probleme mentale,dar acest lucru nu va fi suficient pentru a o vindeca.

Nici măcar prezenţa sau dăruirea lui Watanabe nu vor duce la un sfârşit fericit pentru Naoko, care se sinucide în final.

Watanabe o cunoaşte între timp pe Midori, o tânără foarte diferită de Naoko, care este nevoită să treacă prin diverse probleme, însă nu abandonează precum Naoko.

Watanabe va reveni alături de Midori în final, încercând să-şi continue existenţa , sperând că lucrurile bune vor apărea la un moment dat.

Pădurea norvegiană aduce o poveste minunată despre iubire, despre limitele ei, despre natura sa psihică, o poveste cu multe elemente tragice, care-i imprimă mult realism.

Nu este cu siguranţă o poveste clasică de iubire, happy ending-ul nu se zăreşte cu uşurinţă,dar este povestea care nu dezamăgeşte. Vă recomand cartea şi filmul, deopotrivă.Enjoy!