Când vrei să pleci,mai stai puțin

Pentru că știu atât de bine cum arată și se simte frica,acum o recunosc foarte repede și în alții.

Înainte nu știam că o personalitate extravertită poate ascunde multă anxietate. 

Am văzut cum frica te poate face să fugi când ai în față ceea ce-ți dorești.

La fel cum teama de a pierde ceva important te poate face să rănești.

Chiar dacă știu și înțeleg frica în toate formele ei,nu doare mai puțin când din cauza ei ești lăsat singur.

Nu ai cu cine să lupți, cu cine să te cerți,e doar omul cu frica lui și acel prim impuls de a fugi.

Recent mi-am ales un exercițiu greu,acela de a sta când în fiecare zi aș fi plecat.

De data asta nu aș fi plecat pentru că era toxic,ci pentru că binele și normalul e ceva nou,care mă sperie.

Când prea mult timp ai trăit în haos și incertitudine,nu știi ce să faci fără adrenalina aia  care te face să simți că trăiești.

Acum trebuie să stai cu frica că binele se face bucăți oricând,pentru că așa ai fost obișnuit mereu.

Nu mai bine faci tu binele ăsta bucăți? Ai oricum convingerea că mai devreme sau mai târziu se va întâmpla.

În același timp ai vrea să faci lucrurile altfel, să nu mai fugi, să nu te mai autosabotezi, să dai o șansă cât de mică.