E timpul pentru filme 2

1. 14 Blades(2010)-un film chinezesc în regia lui Daniel Lee, o povestea fantastică despre dinastia Ming. Mi s-a părut un film foarte reuşit, iar povestea foarte frumoasă :)





2. When in Rome(2009)-o comedie cu Josh Duhamel şi Kristen Bell, care te plimbă puţin prin Roma şi apoi iar în New York, însă pe mine nici povestea şi nici actorii nu m-au convins prea mult.(mai bună totuşi decât Did you hear about the Morgans?)

3.Valentine's Day(2010)- Din distribuţie promitea să fie o comedie foarte bună(Jessica Alba, Jessica Biel, Julia Roberts, Eric Dane, Anne Hathaway,Ashton Kutcher, Jennifer Garner,Patrick Dempsey), însă povestea e oarecum destul de încurcată, vreo 4 perechi care se ceartă şi se împacă. Mă aşteptam parcă la mai mult de la o asemenea distribuţie, însă Jennifer Garner şi Ashton Kutcher au avut roluri interesante.



4. The Bounty Hunter(2010)- Dintre toate comediile pe care le-am văzut în ultima vreme, aceasta e poate cea mai reuşită, care are tot cei îi trebuie: actori (Jennifer Aniston şi Gerard Butler), o poveste drăguţă, un trailer reuşit. Desigur, îmi doream de anul trecut să o văd:)



5.Spread(2009)- O poveste interesantă despre viaţa cea tumultoasă din L.A., care aduce puţin cu ceea ce se petrece în Californication. Dacă vă aşteptaţi la o comedie nu prea o să vedeţi aşa ceva; dar mie mi-a plăcut.




6. The Clash of the Titans(2010)-o poveste fantastică inspirată din mitologie, cu efecte destul de interesante, iar actorii deşi nu sunt foarte celebrii au reuşit roluri bune. A fost un film văzut la cinema şi a meritat:)




7.Amelia(2009)- Este povestea Ameliei Erheart, prima femeie pilot care a reuşit să traverseze Atlanticul şi care s-a aventurat într-o cursă în jurul lumii, care aveai să-i aducă sfârşitul. Un film foarte frumos cu Hillary Swank şi Richard Gere, aproape la fel de frumos ca Coco Avant Chanel. Vi-l recomand :)










Comments