My RUNNING Notes:UPS & DOWNS

""Believe that you can run farther or faster. Believe that you're young enough, old enough, strong enough, and so on to accomplish everything you want to do. Don't let worn-out beliefs stop you from moving beyond yourself." -John Bingham, running speaker and writer

Începeam aici să scriu despre motivaţiile pe care le-am avut iniţial în momentul în care m-am hotărât să-mi fac din alergare o activitate pe care s-o practic pe termen lung.

Despre restul lucrurilor care m-au determinat să continui şi să iubesc şi mai mult această activitate voi reveni într-o altă postare.

Am avut şi încă mai am pe alocuri îndoieli cu privire la capacitatea mea de a depăşi obiectivele pe care mi le-am propus,dar poate tocmai aceste îndoieli vor fi sursa unei bune determinări pe viitor... 

Am pornit de la a alerga 2 minute, la a alerga 3.5 km in 25 minute în numai 3 luni, iar pentru mine aceasta este o performanţă .

Sunt multe momentele din timpul unui antrenament în care ai impresia că nu mai poţi alerga încă 100 m, când crampele musculare nu-ţi dau pace, totul doare şi totuşi continui. De ce? Pentru că oricine a încercat să depăşească această limită, ştie că dincolo de durere, există acel punct de unde va putea continua să aleargă oricât...

Primul impediment cu care m-am confruntat când am început să alerg au fost crampele musculare, care-şi făceau prezenţa în momentele nepotrivite, care dureau şi-mi creau falsa impresie că nu voi reuşi să alerg prea curând.M-am lovit de ele şi la crosul Casiopeea,dar am continuat şi am terminat prima cursă.

Mai apoi cu supliment de calciu luat regulat şi un sfat bun am lăsat crampele musculare în urmă....

A trebuit mai apoi să învăţ să respir corect,pentru că respiraţia corectă este foarte importantă într-o cursă lungă. Sunt momente în care simţi că nu primeşti suficient oxigen, în cazul meu astmul complică puţin lucrurile, dar pe parcurs îţi dai seama că nimic nu e imposibil.

Oricine aleargă va constata că starea lui interioară, dar şi oboseala , uneori, îi pot crea o falsă impresie asupra antrenamentului.

Nu este tocmai indicat să alergi cu un organism obosit, totuşi eu am ignorat acest aspect de câteva ori, antrenamentul nu va avea aceleaşi rezultate ca unul în care eşti odihnit, însă experienţa ajută.

În ceea ce priveşte schimbarea stării interioare, aceasta nu va fi niciodată constantă, sunt atâtea elemente exterioare care o modifică. Prin urmare tot ce poate face un alergător este să alerge, în ciuda tuturor acestor impedimente!

Nu m-am gândit niciodată în tot acest timp să renunţ, da, am fost nemulţumită de multe ori de antrenamentele mele pentru că-mi doream prea mult şi prea repede.

Gândindu-mă la toate antrenamente per total sunt mulţumită pentru că datorită lor ştiu că la sfârşitul celor 2 sau 3 km alergaţi voi găsi porţia de endorfine.

Alergarea este un sport solitar, în care nimeni nu poate alerga în locul tău, în care trebuie să depăşeşti singur momentele de incertitudine,durere sau nefericire. Poate părea că fiecare antrenament este la fel,nimic mai fals!

De fiecare dată trebuie să fii atent la semnalele pe care corpul ţi le comunică, cât e suficient, care sunt limitele, iar momentul în care le depăseşti aduce satisfacţia care îţi arată că eşti pe drumul cel bun. Şi trebuie să continui!
P.S.: Sfaturile voastre sunt bine venite :)