Poveştile unui inimi

Când am răsfoit pentru prima dată cartea Dianei-Florina Cosmin-Poveştile unei inimi, am crezut pentru o clipă că am în faţa ochilor încă o carte din categoria chic & cool, de povestioare uşoare, relaxante, fără prea mult substrat.
Şi mi-a părut bine că m-am înşelat,că am judecat prea devreme, o carte care mi-a plăcut mult, am citit-o repede şi cu plăcere, mi-a reamintit lucruri pe care le ştiam, dar le uitasem într-un colţ al minţii.
Pe parcursul a 44 de poveşti, veţi descoperi încă o dată că dragostea e complicată, imprevizibilă, iar întrebările şi răspunsurile sunt foarte interesante.
Am descoperit după lectura acestei cărţi şi blogul autoarei, iar postarea despre antrenamentul pentru alergarea unui semi-maraton mi-a plăcut mult.
Mi-am reamintit de toate tranformările prin care am trecut în ultimele 5 luni de când am decis să particip la  un cross anul viitor. 
Vă las să descoperiţi această carte, pe care v-o recomand cu drag!
"Am învăţat că alergarea căleşte spiritul şi destupă simţurile:odată trecut pragul de durere şi epuizare, descoperi că mai poţi alerga încă 5 kilometri,apoi încă zece, până la linia de sosire."
"Chit că mai scapi farfuriile din mână din când în când şi părul nu-ţi luceşte chiar ca-n reviste, ..., ajungi să înţelegi un lucru absolut minunat:pentru a fi iubită, admirată şi fericită, tot ceea ce eşti acum este mai mult decât de-ajuns."
"Pentru un respect de sine sănătos, minciunile şi vorbele goale au....mult prea multe calorii."
"Uneori e mai greu să înveţi să fii fericit după ce ai învăţat să fii puternic."
"Se spune că sportul ne învaţă multe despre viaţă şi despre noi înşine, uneori scuturându-ne bine de toate prejudecăţile pe care le-am târât după noi am de-a rândul."
"Nu degeaba se spune că ar trebui să fii bun cu fiecare dintre oamenii pe care-i cunoşti. Fiecare dintre ei, ar putea duce, nevăzut şi neştiut de nimeni, o luptă infinit mai grea decât tine."



Comments