My Cote D'Azur Diary: GRASSE(3)

 După ce în prima parte a zilei am vizitat Antibes, ne-am reîntors în Nisa pentru a lua un alt autobuz din Ligne D'Azur, cu care urma să ajungem după aproximativ o oră în Grasse.
Spre deosebire de drumul spre Antibes care cobora, pentru Grasse a trebuit să urcăm(oraşul este situat la 350 m faţă de nivelul mării şi la 20 km de Coasta de Azur),au fost câteva serpentine, însă şoferul era într-adevăr priceput în a se strecura cu viteză pe străduţele mici şi înguste de munte.
Mi-a plăcut drumul, peisajul era încântător, casele frumoase în stil franţuzesc erau dispuse precum ceaiul verde pe plantaţiile din China, aerul devenea mai proaspăt cu cât urcai în altitudine.
 Oraşul este mic, dar frumos, curat şi îngrijit şi are o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori.
De ce ar trebui să vizitaţi Grasse o dată ajunşi pe Coasta de Azur? Pentru că  în primul rând oraşul este supranumit-Capitale de la Parfumerie.
Grasse se bucură de prosperitate în industria parfumului încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar în prezent produce două treimi din arome necesare la crearea parfumurilor produse în Franţa.
  " Pays provencal au charme discret avec la ville des parfums, le Pays Grassois constitue le plus beau balcon de la Cote D'Azur."
Aceasta este descrierea cea mai frumoasă a oraşului( din pliantul de prezentare) şi într-adevăr Grasse este un balcon minunat pentru a admira Coasta de Azur.
Iasomia a fost adusă în această regiune în secolul 16, iar în prezent 27 de tone sunt produse anual în Grasse. Se pare că Chanel deţine propria plantaţie de trandafiri şi iasomie în apropierea acestei localităţi.
Prima oprire după centrul de informare turistică din centru  a fost Muzeul International al Parfumeriei(deschis în anul 1989), care este singurul muzeu din lume consacrat parfumurilor, aromelor şi industriei parfumurilor.
Tariful este de 4 euro şi 2 euro pentru studenţi, se oferă un pliant de informare în limba pe care o doreşti, credeam că vom vizita acest muzeu în maxim o jumătate de oră, însă cred că am petrecut mai bine de o oră înăuntrul său.
Se porneşte de la prezentarea diverselor arome esenţiale în industria parfumurilor( există şi două sere cu aceste plante în interiorul muzeului), se trece apoi la prezentarea intrumentelor necesare obţinerii parfumurilor, iar mai apoi urmează o prezentarea cronologică a parfumurilor.
Primele parfumuri sunt cele din antichitate( egipteni, romani, asiatici), apoi secolele XIV, XV, până la raftul celor mai recente parfumuri( un singur parfum este nominalizat ca şi reprezentativ pentru un an, majoritatea având creatori francezi).
Am fost plăcut impresionat de cât de bine este organizat acest muzeu, foarte multe exponate, flacoanele parfumurilor erau de o mare varietate, mi-a plăcut foarte mult timpul pe care l-am petrecut aici.

Imediat cum ieşi din Muzeul Parfumeriei, vis-a-vis veţi găsi magazinul şi uzina Fragonard,am vizitat şi aici muzeul( de dimensiuni mai reduse) al parfumeriei franceze.
Boutique-ul în schimb este foarte tentant, multe parfumuri, creme, săpunuri, ape de toaletă frumos ambalate, unice în lume, pot fi considerate şi puţin costisitoare, însă o mare atracţie pentru turişti.
Parfumeria Fragonard a apărut în anul 1926 şi este una din cele mai vechi din oraş, mai puteţi de asemenea vizita celelalte două parfumerii şi magazinele lor: Galimard şi Molinard.
După vizita la parfumerie ne-am oprit la Muzeul Fragonard, aproape de centrul vechi, un muzeu mic, 2 etaje, o casă cochetă cu obloane colorate şi câteva din tablourile cele mai importante al pictorului Jean-Honore Fragonard.
Intrarea la acest muzeu este liberă, pictorul a realizat aproximativ 550 de lucrări, tablourile sunt foarte expresive, pline de culoare şi înfăţişează viaţa familiilor din provinciile franceze din anii 1750.
Nu vă veţi plictisi nici de micile şi îngustele străduţe din piatră care fac trecerea spre centrul vechi, magazine de suveniruri,catedrale vechi, un adevărat ville provencal.
Pe 3 şi 4 august în Grasse se desfăşoară festivalul Iasomiei( primul în 1946),care cu flori pe străzi, muzică folk şi artificii şi o bătaie cu flori.
Grasse este un oraş al artei şi istoriei, un obiectiv turistic care nu trebuie ratat, un loc plin de culoare şi aromă, un loc în care ai impresia că timpul nu trece.







Comments