Three ways to paradise
După cinci zile de condus experimentam un înălţător sentiment de libertate, când nu mai existau limite, când aveam sentimentul că nimic nu este imposibil, că în faţa mea nu se află ziduri ci doar poduri pe care le poţi trece.
Eram dintr-o dată fascinată de detaliile care în mod normal mi-ar fi scăpat din vedere.Crăpăturile în pământul uscat îmi sugerau demoni, castele, moştri cu care să mă înfrunt. Maşina s-a oprit şi fără să vreau m-am văzut nevoită să-mi continui drumul cu soarele roşu şi fierbinte arzând în spatele meu.
Era destul de greu pentru cineva care nu era obişnuit cu o astfel de climă.
Am avut impresia că zăresc un râu şi am alergat să iau puţină apă în mâini, să-mi potolesc setea. Când m-au apropiat am realizat că nu era un râu, ci o oglindă. Pentru un moment am crezut că este reflexia cerului într-o zi fierbinte de vară, sau că era probabil imaginaţia care îmi juca feste.
Am atins-o pentru a-i simţi imensitatea şi mâna nu s-a oprit până când nu am ajuns de cealaltă parte a oglinzii. Totul se schimbase, nu mai era acea atmosferă încărcată, era jungla însăşi.
Flori colorate, neobişnuite, păsări nemaiîntâlnite, fructe rotunde şi îmbietoare în copaci, vântul care se juca în părul meu, acea pace pe care o întâlneşti numai în vise.
Întreaga călătorie se dovedea a fi un mister, pe care mintea refuza să îl accepte, cu toate că lucrurile din jur păreau a fi reale.
Îmi părea drumul spre paradis dar ştiam că nu avea să fie sfârşitul aventurii, aşa că m-am întors la oglindă pentru a căuta drumul de întoarcere.
Erau surprinsă să realizez că timpul se juca iarăşi cu mine.Nu am reuşit să mă întorc la maşină ci erau prinsă pe vârful unui munte fără posibilităţi de întoarcere.
Chiar dacă vântul era rece, prezenţa lui era o uşurare, o dovadă că realul încă exista. Găsisem locul care mă făcea să mă simt împlinită. Totul putea fi văzut şi auzit din acel loc incredibil dar nimic nu mai putea să deranjeze liniştea pe care o câştigasem.
Nici acum nu ştiu ce a fost real şi ce nu, ştiu doar că timpul ne dă şanşa de a ne găsi locul chiar dacă adoră să se joace cu dorinţele noastre.
Ştiu că acest loc este adevărat, un loc unde te poţi bucura de linişte, unde nu este de nici un folos să vorbeşti.
Aceasta este numai o parte din libertatea de care avem nevoie, restul este linişte, mister şi vis.
Eram dintr-o dată fascinată de detaliile care în mod normal mi-ar fi scăpat din vedere.Crăpăturile în pământul uscat îmi sugerau demoni, castele, moştri cu care să mă înfrunt. Maşina s-a oprit şi fără să vreau m-am văzut nevoită să-mi continui drumul cu soarele roşu şi fierbinte arzând în spatele meu.
Era destul de greu pentru cineva care nu era obişnuit cu o astfel de climă.
Am avut impresia că zăresc un râu şi am alergat să iau puţină apă în mâini, să-mi potolesc setea. Când m-au apropiat am realizat că nu era un râu, ci o oglindă. Pentru un moment am crezut că este reflexia cerului într-o zi fierbinte de vară, sau că era probabil imaginaţia care îmi juca feste.
Am atins-o pentru a-i simţi imensitatea şi mâna nu s-a oprit până când nu am ajuns de cealaltă parte a oglinzii. Totul se schimbase, nu mai era acea atmosferă încărcată, era jungla însăşi.
Flori colorate, neobişnuite, păsări nemaiîntâlnite, fructe rotunde şi îmbietoare în copaci, vântul care se juca în părul meu, acea pace pe care o întâlneşti numai în vise.
Întreaga călătorie se dovedea a fi un mister, pe care mintea refuza să îl accepte, cu toate că lucrurile din jur păreau a fi reale.
Îmi părea drumul spre paradis dar ştiam că nu avea să fie sfârşitul aventurii, aşa că m-am întors la oglindă pentru a căuta drumul de întoarcere.
Erau surprinsă să realizez că timpul se juca iarăşi cu mine.Nu am reuşit să mă întorc la maşină ci erau prinsă pe vârful unui munte fără posibilităţi de întoarcere.
Chiar dacă vântul era rece, prezenţa lui era o uşurare, o dovadă că realul încă exista. Găsisem locul care mă făcea să mă simt împlinită. Totul putea fi văzut şi auzit din acel loc incredibil dar nimic nu mai putea să deranjeze liniştea pe care o câştigasem.
Nici acum nu ştiu ce a fost real şi ce nu, ştiu doar că timpul ne dă şanşa de a ne găsi locul chiar dacă adoră să se joace cu dorinţele noastre.
Ştiu că acest loc este adevărat, un loc unde te poţi bucura de linişte, unde nu este de nici un folos să vorbeşti.
Aceasta este numai o parte din libertatea de care avem nevoie, restul este linişte, mister şi vis.
Enjoy the silence!
Comments