Week-end cu filme

Week-end-ul trecut am mai adăugat 3 filme destul de interesante pe listă, după Birdman, American Sniper şi The Imitation Game.
If I Stay (2014)  este o dramă care prezintă povestea Miei (Chloe Grace Moretz) o violonistă de 17 ani, care-şi pierde într-un accident de maşină familia. Este o împletire captivantă între perioada dinainte de accident, amintirile sale şi dorinţa de a lupta pentru propria viaţă. Nu este cu siguranţă un film care să te lase indiferent.



Barefoot (2014) este o comedie tocmai bună pentru week-end, o poveste cu happy-end. Personajul masculin (Scott Speedman) este fiul unui om de afaceri, în permanenţă aflat în situaţii conflictuale sau periculoase. În spitalul la care lucra în folosul comunităţii o întâlneşte pe Daisy(Evan Rachel Wood), o tânără aflată în şoc după moartea mamei ei. Iniţial se crede că Daisy are probleme psihice, singura problema era doar izolarea la care a fost supusă pentru a-şi îngriji mama bolnavă de schizofrenie.
Treptat povestea celor doi evoluează, iar în final îşi dau seama că sunt potriviţi cu toate deosebirile dintre ei.

Serena(2014) a fost cu siguranţă filmul cu cel mai mare impact,un nou film cu Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence.
Chiar de la Silver Lining Playbook am avut impresia că aceşti doi actori se completează foarte bine, iar acest film o demonstrează încă o dată.
Dacă în American Sniper nu l-am recunoscut deloc pe Bradley Cooper, în acest film a fost actorul cu care eram obişnuită.
Povestea este tristă : George are o fabrică de cherestea în Carolina de Nord, asociaţi şi câteva împrumuturi la bănci. O cunoaşte pe Serena, o tânără rebelă, a cărei familie a murit în timpul unui incendiu tot la o afacere cu cherestea.
Serena începe treptat să se ocupe de afacerile soţului său, asociaţii nu privesc cu ochi buni această implicare şi încep să-l înşele. Serena încearcă în rânduri repetate să devină mamă şi cu fiecare nouă pierdere îl urăşte mai tare pe fiul lui George dintr-o relaţie anterioară trecătoare.
George va trebui să lupte pentru a-şi apăra copilul, este omorât în final de o puma pe care o vână de ceva vreme, iar Serena sfârşeşte într-un incendiu pe care-l provoacă.
Enjoy!

Comments

Poveştile mele said…
Îţi recomand cu multă căldură şi varianta germană (originală) Barefoot - Barfuss, din 2005.
Din punctul meu de vedere, este mult mai bine vrealizată decât cea americană.
Ioana