Un moment

În decembrie citeam un articol în care autorul îşi dorea să stea cu o cafea în faţă şi să privească trecătorii în Viena. În acel moment mi-am dorit acelaşi lucru,dar nu doar pentru o zi de decembrie, pur şi simplu într-o zi oarecare.

Întâmplarea face ca uneori ceea ce-ţi doreşti să se întâmple, venisem în Bucureşti pentru a rezolva o problemă medicală , aveam puţin timp liber înainte , m-am oprit la Universitate în faţa unei ceşti de ceai.

Bucureştiul nu este Viena din articolul menţionat, dar sunt atâtea amintiri care mă leagă de acest oraş, pe care încă îl simt acasă, probabil era necesar să ne reîntâlnim.

O zi cu soare în ianuarie e destul de neobişnuit, m-am aşezat la o masă lângă fereastră pentru că îmi place să privesc trecătorii.

Îmi amintesc că eram destul de neliniştită de ceea ce urma, încrederea îmi cam lipsea în acele momente, prin urmare încercam să ajung la o stare de echilibru. Problemele medicale m-au neliniştit întotdeauna, în ultima vreme încrederea mea în sistemul medical a scăzut considerabil.

Ciudat este că pentru o perioadă eram doar un observator al trecătorilor, unii grăbiţi, alţii trişti , cumva ajungeai să te recunoşti câte puţin în fiecare. M-a întristat faptul că oamenii au devenit prea grăbiţi să mai zâmbească, să mai observe, prinşi în problemele lor zilnice.

A fost un exerciţiu util, un moment simplu, în care privind pe fereastră la trecători, mai arunci un ochi înăuntrul tău şi sfârşeşti prin a conversa cu tine. Mi-am dat seama că încă îmi era dor de oraşul astă, de tot ce-mi oferise la un moment dat, dor de persoana care eram în toţi anii pe care i-am petrecut împreună.

Ştiu că încă îmi e teamă de incertitudine, teamă să mai pierd, teamă de durere, dar mi-a plăcut pentru câteva clipe să las totul deoparte să fiu un simplu observator al unei lumi grăbite într-o zi însorită de ianuarie.

Oare lucrul de care te temi te va elibera sau o dată dezvăluit va agrava situaţia existentă?