My BUDAPEST DIARY : It's been an year!(6)

Anul trecut în această perioadă mă bucuram de 5 zile în Budapesta, iar aici începeam să vă povestesc despre locurile frumoase pe care le-am văzut.
După doar un an de la această călătorie şi alte călătorii despre care am început să scriu, recunosc că încă îmi e dor de Budapesta....
Nu ştiu de ce este încă o destinaţie subestimată, pe mine m-a cucerit, oraşul este ofertant: turistic, cultural,financiar,etc.
Cred că sunt oraşe care pur şi simplu îţi plac, care te cuceresc cu farmecul lor, dar mai cred că acest lucru este până la urmă subiectiv.
Aşa s-a întâmplat în ceea ce mă priveşte cu Budapesta şi alte câteva oraşe: imediat cum am ajuns m-am îndrăgostit de Podul cu lanţuri, apoi drumul spre Citadelă s-a dovedit o adevărată aventură în acea perioadă, mi-a plăcut plimbarea cu vaporaşul pe Dunăre, panorama din Sf Stefan ,etc.
Nu am povestit până acum despre cafenelele din Budapesta, pentru că în fiecare dimineaţă ne-am făcut planuri într-o altă cafenea.
Am început la Costa Caffe în centrul oraşului într-o zi foarte călduroasă de iunie, a urmat apoi cafeneaua micuţă Amelie situată foarte aproape de locul în care am fost cazată(Lehel Ter), o socată răcoritoare pe Andrassy şi cel mai bun latte de la Cafe Vian.

Cafe Vian era o cafenea şi French Bistro foarte aproape de Catedrala Sf. Stefan, avea acel aer boem , specific oricărei cafenele din Franţa.
În Budapesta am găsit multe terase , cafenele şi alte locuri pentru degustări de vin, oamenii erau foarte relaxaţi, se bucurau de câteva momente libere în faţa unei cafele , în compania prietenilor.
Bulevardele sunt mari, multe spaţii de plimbare pentru pietoni, oraşul nu duce lipsă de spaţii verzi , iar asta se simte, iar parcurile sunt foarte îngrijite.
Un oraş care poate fi minunat în orice perioadă a anului, m-ar încânta să-l revizitez iarna pentru piaţa de Crăciun.
M-am bucurat de multe momente de libertate în Budapesta, tot aici m-am gândit că aş putea deveni un alergător... :) 
Ştiu sigur că mă voi reîntoarce în Budapesta într-o zi!


Comments