Lie to me -Kdrama



Zilele trecute am terminat de vizionat cele 16 episoade ale serialului corean -Lie to me(2011), o poveste comică şi frumoasă.
Gong Ah-Jung(Yoon Eun Hye) este o tânără care lucrează ca şi funcţionar administrativ la Ministerul Turismului şi Culturii din Coreea de Sud şi care îl întâlneşte întâmplător pe Hyun Ji Goon(Kang Ji Hwan), managerul unui lanţ hotelier de lux.
Lucrurile devin interesante în momentul în care Ah-Jong începe să-şi mintă prietenii că este căsătorită cu Ji Goon, îl convinge pe acesta să i se alăture în această mică minciună, iar de aici până la a ajunge împreună la final este doar un pas.
Cei doi vor ajunge să se cunoască mai bine pe parcursul celor 16 episoade, vor trece prin situaţii comice sau limită în momentul în care Ah Jong trebuie să demisioneze pentru că este suspectată că a favorizat lanţul hotelier al iubitului ei.
Povestea celor doi este frumos construită şi prezentată, avem parte de multe emoţii, mai ales în momentul în care apare în peisaj fosta prietenă a lui Ji Goon-Yoon Joo.
Actorii sunt talentaţi şi carismatici, Kang Ji Hwan mi-a plăcut mult-a reuşit să creeze un personaj sensibil, motivat şi protector.
Mi-a plăcut acest film, nu a fost atât de intens precum Mary Stayed out all night sau Bad Guy,  însă povestea e interesantă, te captivează treptat, este comică şi realistă, un film tocmai bun pentru zilele călduroase de vară!

Comments