Cele patruzeci de legi ale iubirii & Jurnalul Perlei Orientului

1.Cele patruzeci de legi ale iubirii(Elif Shafak)



Cele patruzeci de legi ale iubirii este un roman foarte captivant şi interesant care are ca element central iubirea, ilustrată prin intermediul mai multor poveşti paralele.


Romanul începe cu povestea Ellei, o mamă casnică şi o soţie nu foarte fericită din Boston, care se angajează la o agenţie literară şi primeşte sarcina de a recenza un roman recent al unui autor necunoscut.


Romanul-Dulce blasfemie- prezintă povestea dintre sufitul Shams din Tabriz şi poetul persan Rumi, însă treptat Ella îl va descoperi pe autorul acestuia,Aziz alături de care va trăi o frumoasă dar scurtă poveste de dragoste.


Cele două planuri se succed cu fiecare nou capitol, pe de o parte ni se prezintă viaţa Ellei cu grijile, suferinţele , curiozităţile şi bucuriile sale, pe de altă parte parcurgem alături de Shams, un sufit cu spirit liber drumul său în întâlnirea lui Rumi.


Shams este convins că scopul său este de a-l transforma pe Rumi într-un poet, pleacă în căutarea acestuia, locuieşte în casa sa, stârneşte invidia familiei lui Rumi şi a întregii comunităţi, iar în final este chiar ucis pentru ideile şi stilul de viaţă diferit.


Ella îl va întâlni pe Aziz, decide să renunţe pentru un timp la familia sa , îl însoţeşte pe Aziz, află că este bolnav de leucemie şi îi alină ultimele clipe, reuşind în final să accepte faptul că poate avea o nouă existenţă, diferită de cea cu care era obişnuită şi care nu-i aducea nici o satisfacţie.


Mi-au plăcut mult poveştile din acest roman, uşurinţa cu care autorul îmbină un plan cu altul, aerul oriental al poveştilor, pline de culoare, arome şi tradiţii.


Chiar dacă finalul nu este cel mai fericit, sentimentul de libertate cu care rămâi după lectura acestei cărţi persistă. Foarte interesante şi inspirate sunt şi cele 40 de legi referitoare la iubire şi enunţate de Shams de-a lungul poveştii!


"Ce are însemnătate e să găseşti sufletul care îl va întregi pe al tău.Găseşte-l pe cel ce va fi oglinda ta!"




2.Jurnalul Perlei Orientului(Maureen Lindley)



Jurnalul Perlei Orientului(născută în 1906) este un alt roman foarte frumos şi interesant, care prezintă viaţa zbuciumată a prinţesei manciuriene, a paisprezecea fiică a prinţului Su şi a celei de-a patra concubine a lui.


Perla Orientului o copilă pusă mereu pe şotii este prinsă la vârsta de 8 ani când îl spiona pe tatăl său în spatele unui paravan în timp ce acesta seducea o servitoare de 14 ani. Aflând acest lucru, tatăl său o alungă în Japonia, urmând să trăiască în casa lui Kawashima Naniwa, căruia i-o promisese cu ceva timp în urmă.


Lumea pe care o cunoaşte în Japonia este total diferită de stilul de viaţă cu care era obişnuită în China, soţia lui Kawashima nu-i va deveni prietenă, ci va încerca să o înlăture din casa sa, singura aliată în această perioadă este servitoare chineză care o însoţise, Părere de Rău.


În Japonia Perla Orientului este botezată Yoshiko, înfiată de Kawashima, începe să colinde străduţele din Tokyo, se tunde scurt şi se îmbracă într-un stil masculin, încercând să sfideze tot ceea ce era tradiţional.


La 15 ani este sedusă de tatăl lui Kawashima,Teshima şi apoi de Kawashima în repetate rânduri, la un moment dat îşi va pierde capacitatea de a naşte copii în urma unei operaţii riscante efectuate de un medic nepregătit.


Kawashima este cel care îi va cunoştiinţă cu diverşi tineri ofiţeri, pe care Yoshiko îi va accepta în patul său la propunerea tatălul vitreg şi astfel începe un lung şir de aventuri mai mult nefericite, o evadare din realitatea care nu-i aducea nici o fericire tinerei chinezoaice.


Acum îl cunoaşte pe Yamaga, un tânăr şi influent ofiţer, de care se îndrăgosteşte, dar care îi va mărturisi că nu o poate accepta ca şi soţie din cauza originii sale chineze şi a îndrăznelii de care dădea dovadă.


Este promisă în căsătorie de Kawashima la numai 19 ani unui prinţ mongol, alături de care vă trăi puţin timp, reuşind să fugă din Mongolia şi să se reîntoarcă în Japonia după numai 1 an.


Revenită în Japonia cu care se obişnuise şi care credea că o acceptase, Yoshiko cunoaşte oameni influenţi din armată sau serviciile secrete, continuă să aibă multe aventuri amoroase, multe dintre ele în schimbul banilor.


Acum îl cunoaşte pe Tanaka , un agent secret, este recrutată ca spion pentru Japonia şi se infiltrează în cercurile ultimului împărat al Chinei, Pu Yi, devenind o apropiată a soţiei acestuia.


Îi va determina pe aceştia să fugă din China în Mongolia, ea va rămâne în China unde va continua să ducă acelaşi stil de viaţă bogat în petreceri, întâlniri amoroase lipsite de substanţă, opiu, obiecte de lux occidentale.


Va cunoaşte un redactor american, Jack, alături de care va trăi clipe frumoase, dar la fel de zbuciumate, însă nu ezită să-l părăsească în momentul în care este iarăşi trimisă în Mongolia să se alăture cercului lui Pu Yi.


Reîntoarsă în China, o dată cu încheierea celui de-al doilea război mondial, va fi capturată de comunişti, trimisă în închisoare pentru 3 ani ca fiind spion japonez, iar în 1948 este executată prin decapitare la data de 25 martie.


Povestea este tristă, foarte veridică, personalitatea Perlei Orientului este fascinantă, fiind când luminoasă, când întunecată, plină de vicii, regrete şi suferinţă.


Este povestea unei fete care părăsită fiind de familia sa şi de propria ţară, ajunge într-un mediu ostil şi nefamiliar şi trebuie să supravieţuiască, devine rebelă, se împotriveşte tradiţiilor, încearcă să fie fericită trecând de la un bărbat la altul , însă nimic nu pare să-i acopere golul din copilărie.


M-a încântat mult această lectură, care deşi este tristă, prezintă o personalitate puternică,care poate a trebuit să se nască şi să trăiască într-o societate ca n-o înţelegea, care şi-a dorit independenţă, libertate, ocrotire şi puţină dragoste.






Comments

Mircea Florescu said…
interesante cartile, inca nu le-am citit dar m-ai facut curios
CARMEN said…
Un Paste fericit!
(http://vis-si-realitate-2.blogspot.de/2012/04/hristos-inviat.html)
Iuhasz Gerlinde said…
Interesante carti, insa Jurnalul Perlei Orientului(Maureen Lindley) mi-a starnit o curiozitate foarte mare. Sper ca o sa reusesc sa o citesc. Pare o carte senzationala
Margeluta said…
Sa gasesti oglinda sufletului tau e cam greu si cautarea indelungata si dificila. Cred ca putini sunt cei care si-au gasit cu adevarat sufletul pereche. Dar tocmai asta e ceea ce face cautarea mai interesanta si sa merite efortul. ;)
Bia said…
Am terminat si eu Cele patruzeci de legi ale iubiri... sunt foarte incantata de cartea asta, e frumoasa rau :)