Milarepa-Eric Emmanuel Schmitt


"Înţelesesem că repetarea formulelor nu înseamnă nimic, doar strădania dă roade.Pricepusem că binele cere mai multă voinţă decât răul. 
Dacă visele se repetă în miezul vieţii trăite când eşti treaz, cum să nu crezi că e vorba de o a doua viaţă pe care o trăieşti?"

Eric Emmanuel Schmitt este al doilea scriitor după Haruki Murakami pe care îl admir pentru originalitatea şi sinceritatea scrierilor sale.
Până la Milarepa am mai citit : Pe când eram o operă de artă, Oscar şi tanti Roz, Cea mai frumoasă carte din lume, fiecare din aceste romane foarte diferite şi captivante.
Povestea este scurtă: Simon locuieşte în Paris, întâlneşte într-o cafenea o femeie enigmatică care-i reaminteşte de existenţa sa anterioară-Svastika,  unchiul lui Milarepa- yoghin din Tibet.
Svastika pierde toată averea şi se refugiază cu familia sa în casa lui Milarepa, însă treptat ajunge să-şi dorească bunurile acestuia. Îl alungă pe Milarepa şi familia sa după moartea tatălui acestuia, Milarepa se răzbună, iar Svastika îşi pierde iar familia şi bunurile acumulate.
Milarepa rătăceşte prin lume  în căutarea unui adevăr care să-l absolve de vina celor săvârşite, ajunge la un maestru budist, încearcă să intre în graţiile acestuia, trece diverse încercări.
Cele două personaje se reîntâlnesc în timp: unul este complet schimbat, celălalt are acelaşi comportament, iar Svastika trebuie să se reîntoarcă în timp de foarte multe ori pentru a-şi spune povestea.
Sfârşitul lasă posibilitatea interpretărilor personale, impresia mea a fost că Svastika este doar o altă faţă a lui Milarepa.
Romanul a fost comparat cu cele ale lui Coelho, însă nu am resimţit în nici una din paginile citite această asemănarea, scriitura este simplă, cursivă, dură pe alocuri şi teribil de sinceră.
Problemele şi întrebările ridicate de această carte sunt numeroase şi interesante: putem fi doar buni, fără nici o urmă de răutate?, se pot depăşi greutăţile întâmpinate?, visele sunt aleatoare sau au legătură cu întâmplări anterioare?,etc.
Milarepa este un personaj neliniştit, care caută un adevăr, se teme, are îndoili,dar şi curaj şi perseverenţă. Poate că în final fiecare suntem într-o oarecare măsură acest personaj?




Comments