10 ani

Dragă mamă, 

3650 de zile de dor. Mi se pare ireal că au trecut 10 ani,încă sunt zile în care se simte ca și cum a fost ieri.

Doar 26 de ani petrecuți împreună, din care scad și faptul că nu-mi amintesc mai nimic până pe la 6-7 ani și mi se pare că am avut extrem de puțin timp...

Nici o eternitate nu mi-ar fi ajuns. 

Simt că am trăit deja mai multe vieți de când ai plecat, atâția înainte și după, despre care aș fi vrut să-ți povestesc față în față.

Îmi amintesc din ce în ce mai puțin vocea ta,probabil mai sunt lucruri pe care le-am uitat sau sunt blocate pe undeva.

Nu am încetat să te visez,iar asta îmi aduce uneori alinare.

În fiecare an 17 aprilie e o zi grea,de doliu, în care totul doare și eu încerc să țin toate bucățile să nu se împrăștie. 

Vor fi mereu zile dificile ca aniversări,sărbători, evenimente în care dorul este mai intens. 

La fel cum o melodie, un parfum, o persoană cu trăsături asemănătoare declanșează brusc durere. 

Nu cred că te poate pregăti ceva ca la 26 de ani în 6 luni să-ți pierzi familia. 

Am plecat în Italia la 6 luni după moartea ta crezând că voi putea uita. Fugeam de durere, în timp ce eu toată eram numai durere. 

Am somatizat mulți ani până am învățat să înțeleg, să stau cu durerea,să dau la o parte strat după strat, să o accept. 

P. S.: Plouă și azi, ca în fiecare an de când ai plecat. 

Miss & love u