Visătoarea din Ostende- Eric Emmanuel Schmitt

Frumuseţea masculină e inutilă. Puterea de seducţie a unui bărbat nu constă în cum arată, ci în capacitatea lui de a convinge o femeie că e frumoasă alături de el.Perfecţiunea fizică e jenantă, handicapantă ( Vindecarea)

Eric Emmanuel Schmitt este pentru mine de fiecare dată o încântare, un scriitor atât de lucid, simplu, uneori sarcastic şi tăios, dar care de fiecare dată spune lucrurile care trebuie direct.

Visătoarea din Ostende a fost probabil a şasea carte a sa pe care o citesc , dar cu fiecare pagină aveam impresia că vreau să dureze la nesfârşit această lectură, iar la sfârşit am avut sentimentul că un timp nimic altceva nu va putea fi mai mult, mai bine, mai captivant.

Pentru că povestirile scurte i se potrivesc atât de bine, în acest volum sunt reunite 5 povestiri, care au cumva în umbră tema morţii, cu personaje destul de dificile.

Visătoarea din Ostende aduce la lumină povestea de dragoste din trecut dintre Emma şi un prinţ, uşor fantastică şi de necrezut până în final, dar captivantă prin detalii.

Crima perfectă este o poveste foarte bine gândită despre cum să acoperi o crimă pasională, doar că în final motivele se dovedesc a fi cele greşite.

Lecturile proaste şi Femeia cu buchetul de flori sunt chiar comice prin situaţiile create, se menţine aceea incertitudine dintre adevăr şi ficţiune.

Vindecarea a fost în schimb nuvela care mi-a plăcut cel mai mult din acest volum, care atinge destul de mult, cu multă duioşie pe alocuri şi dramatică în final. Un fotograf orb ajunge într-un spital unde este îngrijit de infirmiera Stephanie, o tânără destul de complexată. Pacientul reuşeşte să o determine pe Stephanie să-şi schimbe obiceiurile anterioare, să-şi redescopere feminitatea, doar prin simple indicaţii şi o mare putere de convingere. Doar că în final soarta este crudă, o desparte pe Stephanie de fotograf, dar o aruncă în braţele lui Raphael.

De fiecare dată povestirile lui Schmitt sunt o lectură plăcută.Enjoy!