Figure Skating European Championship 2012






Cu o săptămână în urmă s-a desfăşurat în Anglia, la Sheffield ediţia din acest an a Campionatelor Europene de patinaj, unul din evenimentele pe care le aştept cu mult interes în fiecare an.


Ca de fiecare dată, cele mai mari surprize au fost oferite de programele băieţilor, unde marele câştigător a fost Evgheny Plushenko-261 p.


Desigur auzisem vestea revenirii sale în patinaj,dar aveam oarecare dubii cu privire la forma sa fizică, dar Plushenko s-a prezentat foarte bine, cu două programe interesante, antrenante şi foarte artistice.


Locul doi a fost ocupat de Artur Gachinski-246,2 p, a doua surpriză plăcută a acestor campionate, mai tânărul coleg al lui Plushenko. Programele sale au fost foarte bune, a demonstrat că are talent şi mult potenţial, iar o dată cu experienţa ce se va acumula cu siguranţă vor veni şi mari rezultate.


Locul 3 i-a revenit campionului de anul trecut,Florent Amodio-234 p, un patinator tânăr, talentat, foarte energic, care prezintă programe pline de dinamism şi originalitate, sub aripa protectoare a lui N.Morozov.


Brian Joubert a terminat concursul pe locul 8, revenind pentru programul lung cu programul Matrix,uşor îmbunătăţit, insă greşelile din programul scurt l-au dus pe un loc foarte jos in clasament.


De asemenea o performanţă foarte bună a avut şi Zoltan Kelemen, care s-a clasat pe locul 14, mi-a plăcut!


În proba perechilor câştigătorii au fost următorii: Tatiana Volosozar/Maxim Trankov, Vera Bazarova/Yuri Larianov şi Xenia Stolbova/Fedor Klimov.


Podiumul în proba de dans a fost:Nathalie Pechalat/Fabien Bourzat, Ecaterina Dobrova/D.Soloviev şi Irina IliniKh/N.Katsalapov.


Proba feminină a fost câştigată de Carolina Kostner, urmată de Kiira Korpi şi Elene Gedevanishvili.


Cu aceşti patinatori talentaţi, dar şi cu mulţi alţii ne vom întâlni la sfârşitul lui martie în Franţa la Campionatele mondiale.


De asemenea pe Plushenko, Joubert şi Lambiel îi puteţi vedea pe 7 aprilie la Bucureşti în cadrul programului Kings of ice 2012!




Comments

Margeluta said…
Mi-aduc aminte cand Plushenko a patinat pe "Ciocarlia" noastra. A fost fantastic! Ar fi fost fain sa'l vedem din nou concurand impotriva lui Yagudin! Ce show ar fi!