Poemul care a luat locul unui munte

Iată-l cuvânt cu cuvânt,

Poemul care a luat locul unui munte.

Respiră oxigenul tăriilor,

Chiar când cartea zăcea, întoarsă, în praful de pe masa lui.

Îi aducea aminte de cât de mult jinduise

După un loc în care să poată merge în propria lui direcţie.

Îi adusese aminte cum reconstituise pinii,

Cum mutase stâncile şi îşi croise drum printre nori.

În căutarea punctului de perspectivă

Din care ar putea să se simtă împlinit într-o inexplicabilă împlinire.

Acea anume stâncă de pe care inexactitatea lui

Va descoperi, în sfârşit priveliştea spre care s-au îndreptat,

Cea unde va putea să zacă tolănit şi privind în jos,către mare,

Să recunoască singurul şi singuraticul său cămin.

Wallance Stevens