Despre a merge și bucăți de sticlă
Î mi place să merg. Înainte alergam, am alergat o vreme dimineața la 7, înainte de a-mi bea cafeaua și a începe să lucrez,alteori seara;în weekend-uri, obosită,tristă,supărată,fericită. Alergam oricând simțeam nevoia și era mereu bine,chiar când plecam plângând. Când lumea mea s-a făcut bucăți am continuat să merg. Am auzit eu într-o piesă de-a lui Bunbury că dacă vei continua să mergi undeva vei ajunge. Nici măcar nu contează unde. Pentru o vreme a trebuit să reînvăț fizic să merg și asta a fost cel mai greu. Apoi am continuat să merg în fiecare zi ; încă sunt zile în care mă frustrează că nu pot să merg cât de mult aș vrea. Când anxietatea își face de cap, merg și astfel creierul se concentreză pe o activitate repetitivă.E vorba de supraviețuire; biologic creierul nu vrea să fii fericit,vrea să supraviețuiești,iar la asta mă pricep destul de bine. Cumva dacă nu te oprești și continui să mergi vei supraviețui. Nu contează scopul,nici că uneori ești prea obosit s...
