Tuesday, August 25, 2015

My Kingdom


Încerc de ceva vreme să-mi dau seama care este scopul tuturor lucrurilor care s-au întâmplat şi a celor care continuă să vină... Am multe întrebări, iar răspunsurile aproape că nu există. Poate că aşa sunt eu, îmi place să pun mai totul sub semnul întrebării, pentru că am nevoie să înţeleg logic ceea ce se petrece.
Doar că de data asta logica nu pare să aibă nici o legătură cu realitatea. Fac schimbări şi totuşi simt că sunt în acelaşi punct, iar asta nu-mi place. Ca şi cum orice aş face nu pot înainta şi nimic nu-mi pare suficient ...
Care este scopul în a pierde treptat tot ceea ce iubeai şi doreai? 
Mi-ar plăcea ca totul să fie măcar pentru un timp mai puţin complicat, ca măcar ceva să înceapă să fie ceea ce-mi doresc.
E demotivant şi frustrant să ştii că poţi face un lucru, dar de fapt nu poţi ajunge la el...
Şi-atunci revin toate întrebările fără răspuns şi ai vrea să fugi departe, să te ascunzi, să speri că totul se şterge şi jocul reîncepe.
Doar că nu se întâmplă niciodată aşa. O vei lua în fiecare dimineaţă de la -1, sau -5 sau orice altă cifră, niciodată de la zero. 
Se va întâmpla să rămâi singur, probabil te temi de asta. Eu mă temeam, până când s-a întâmplat, iar apoi a trebuit să mă adaptez...
Nu e uşor, nu are cum să fie. Cel mai dificil mi se pare să ştii că nu mai ai rădăcini, e confuz pentru că vei face comparaţia între situaţia actuală şi cea trecută. 
Şi brusc te trezeşti într-o situaţie pe care nu ai ales-o, într-un loc în care nu vrei să stai şi eşti singur...
O să plângi, o să te revolţi, vei avea momente în care nu-ţi mai pasă de nimic,dar continui în fiecare zi să mergi. Unde? Nici măcar nu ştii.... De ce? Pentru că dacă te-ai opri ai fi pierdut... Şi totuşi te pierzi şi te regăseşti în fiecare zi, dar continui, îţi doreşti şi speri. Poate mâine va fi soare şi te vei simţi mai liber....

 

Saturday, August 22, 2015

Film Review : I Origins & Paper Towns


 I Origins(2014) este poate unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme. 
Ian Gray(Michael Pitt) are 26 de ani şi îşi face doctoratul în biometrie. Întâmplător, la o petrecere, o întâlneşte pe Sofi, iar această întâlnire îi va schimba existenţa.
Pentru Ian ochiul şi misterele pe care le ascunde sunt un subiect de interes şi încearcă alături de Karen, ajutorul său din laborator, să demonstreze evoluţia ochiului de la primele vieţuitoare la om. Reuşesc împreună să creeze o mutaţie a  unor specii de viermi astfel încât aceştia să poată vedea.
Spre deosebire de Ian care crede doar în ştiinţă şi dovezile pe care le oferă, Sofi este o persoană mult mai spirituală, care crede în religie şi misticism.
Relaţia celor doi este scurtă pentru ca Sofi moare neaşteptat în aceeaşi zi în care Ian descoperise mutaţia. 
8 ani mai târziu Ian şi Karen au un copil, ai cărui ochi sunt scanaţi pentru a fi introduşi într-o bază de date imediat după naştere. În momentul scanării ochii copilului au o dublură în sistem a unei persoane decedate.
Ian şi Karen sunt chemaţi de un doctor, care doreşte să testeze dacă fiul lor prezintă autism, este un test vizual cu imagini din viaţa dublurii sale.
Ian începe căutările şi află că în India există o persoană în vârstă de 8 ani care prezintă aceleaşi caracteristici ale ochiului precum Sofi şi pleacă în căutarea ei.
Este de fapt o căutare spirituală, pentru că testele sale asupra fetiţei nu au rezultate ştiinţifice foarte concludente.
Ian reuşeşte acum să-şi ia la revedere de la Sofi prin intermediul fetiţei. 
Mi-a plăcut mult povestea, îmbinarea dintre ştiinţă şi spiritualitate, dintre certitudine şi  posibilitate. Must see!

Paper Towns nu a reuşit să mă surprindă aşa cum o făcuse anterior The Fault is in Our Stars, scrisă de acelaşi John Greene.
Quentin se îndrăgosteşte de Margo, o tânără rebelă şi este dispus să plece împreună cu prietenii săi cei mai buni să o caute după ce aceasta dispare misterios.
Pe drum au tot felul de aventuri, indicii şi momente de îndoială, pentru ca în final Quentin să o regăsească pe Margo într-o localitate foarte mică în apropierea unui oraş fantomă(paper town).  
Quentin speră ca Margo să aprecieze sentimentele sale , doar că aceasta îşi doreşte să trăiască singură , iar Quentin se reîntoarce la prietenii săi în oraşul natal.
Este un final care nu mi-a spus nimic, o poveste uşoară de adolescenţi, poate şi distribuţia a fost mult diferită faţă de The Fault is in Our Stars.

Sunday, August 09, 2015

My Writings: We walk alone (2)


We walk alone. We do.

It might sound sad because all you've heard is that you need someone to complete you. But you know the road, you've done it so many times before, so why not now?

You wonder what's changed. It's still summer, you're bored of this city and just craving for a place quiet to hear your thoughts clearly.

You are changed, time and people have changed you. You feel the need to run to escape, but what guarantee do you have? Actually there is none, nothing is perfect as you thought it might be. It's a world full of shades of blue, green, pink, black, it's confusing.

So, one more step to get closer to the thing you hope to achieve. Do you want it badly enough?

What if you are going to find something completely different from what you expected? Will you still be satisfied?

I know you want an easy road, everybody does, but life had already shown you that its plans are different for you. Maybe you need to see more, live more, choose, make mistakes, dream.

Can you still remember your dreams, the one that made your heart beat stronger? Have they changed while you were changing?

You loved to watch the stars in the night sky, it made you hope that you could be more, that things are not usefull and people can be happy again.

Eventually along your road you find people who have the same ideals as you do. They might walk near you, hold your hand, make you laugh. 

Then at some point as they leave you , you see yourself having to continue your walk. We walk alone!


Saturday, August 01, 2015

Cele 5 etape ale durerii

Durerea e complicată.Apare fără preaviz,zdruncină tot ceea ce ştiai până atunci.Durerea are 5 etape care cel mai adesea nu se succed într-o anumită ordine şi care au o durată diferită de la o persoană la alta:negare,furie,negociere,depresie,acceptare.
Negarea a fost prima etapă în care am blocat totul pentru a putea continua.Părea o soluţie bună să nu simt nimic din toată suferinţa pe care o aveam.Doar că nu am blocat doar durerea ci tot,iar la un moment dat m-am speriat de această incapacitate de a simţi ceea ce se întampla.
A fost dificil,am reînvăţat să privesc lucrurile bune,să mă obişnuiesc cu cele care dureau.Pentru mine rezolvarea a venit neaşteptat la un concert Alexandru Tomescu şi  Eduard Kunz. Atunci prin muzică am reînceput să simt tot ce blocasem.
Furia s-a manifestat asupra mea ,asupra celor implicaţi sau a unui Dumnezeu căruia nu-i înţelegeam motivele.În spatele furiei se află durere,multă adesea,simţi că eşti singur,că nu poţi găsi nici o conexiune cu nimic.Furia trebuie exprimată,mi-a luat ceva vreme să-i înţeleg rostul.
La un moment dat aş fi negociat un alt sfârşit,aş fi vrut ca mama să nu plece atât de repede,dar nu aveam cu cine să negociez.Începi să-ţi dai seama că lucrurile nu se vor schimba,că tu nu ai nici o putere în acest sens,iar depresia în cazul unei pierderi este normală. Au fost momente dificile în care nu găseam soluţii sau răspunsuri.
Am fost pusă în situaţia de a fi faţă în faţă cu temerile mele,de cele mai multe ori singură.Drumul nu e uşor,schimbările sunt multe,sentimentele vin de-a valma,iar tu trebuie să supravieţuieşti.
Acceptarea e o etapă dificilă,uneori poate însemna să avem mai multe zile bune decât rele.
Cred că toate acestea pot fi înţelese doar de cei care le-au trăit, aici empatia nu ajută prea mult.