Wednesday, January 28, 2015

Monday, January 26, 2015

Un moment

În decembrie citeam un articol în care autorul îşi dorea să stea cu o cafea în faţă şi să privească trecătorii în Viena. În acel moment mi-am dorit acelaşi lucru,dar nu doar pentru o zi de decembrie, pur şi simplu într-o zi oarecare.
Întâmplarea face ca uneori ceea ce-ţi doreşti să se întâmple, venisem în Bucureşti pentru a rezolva o problemă medicală , aveam puţin timp liber înainte , m-am oprit la Universitate în faţa unei ceşti de ceai.
Bucureştiul nu este Viena din articolul menţionat, dar sunt atâtea amintiri care mă leagă de acest oraş, pe care încă îl simt acasă, probabil era necesar să ne reîntâlnim.
O zi cu soare în ianuarie e destul de neobişnuit, m-am aşezat la o masă lângă fereastră pentru că îmi place să privesc trecătorii.
Îmi amintesc că eram destul de neliniştită de ceea ce urma, încrederea îmi cam lipsea în acele momente, prin urmare încercam să ajung la o stare de echilibru. Problemele medicale m-au neliniştit întotdeauna, în ultima vreme încrederea mea în sistemul medical a scăzut considerabil.
Ciudat este că pentru o perioadă eram doar un observator al trecătorilor, unii grăbiţi, alţii trişti , cumva ajungeai să te recunoşti câte puţin în fiecare. M-a întristat faptul că oamenii au devenit prea grăbiţi să mai zâmbească, să mai observe, prinşi în problemele lor zilnice.
A fost un exerciţiu util, un moment simplu, în care privind pe fereastră la trecători, mai arunci un ochi înăuntrul tău şi sfârşeşti prin a conversa cu tine. Mi-am dat seama că încă îmi era dor de oraşul astă, de tot ce-mi oferise la un moment dat, dor de persoana care eram în toţi anii pe care i-am petrecut împreună.
Ştiu că încă îmi e teamă de incertitudine, teamă să mai pierd, teamă de durere, dar mi-a plăcut pentru câteva clipe să las totul deoparte să fiu un simplu observator al unei lumi grăbite într-o zi însorită de ianuarie.
Oare lucrul de care te temi te va elibera sau o dată dezvăluit va agrava situaţia existentă?

Saturday, January 24, 2015

Unbroken : o lecţie despre supravieţuire







Trailer-ul de la Unbroken m-a convins că este un film pe care vreau să îl văd în cinema în acest week-end.
Regia îi aparţine Angelinei Jolie, dar nu aceasta a fost motivaţia mea, ci povestea care a stat la baza acestui film. 
Louis Zamperini(Jack O'Connell) este un tânăr italian ajuns cu familia în SUA, care cu ajutorul fratelui său descoperă că poate fi un bun alergător. Devine maratonist olimpic, cunoscut în toată lumea pentru recordurile sale, iar mai apoi bombardier în al doilea război mondial.
În timpul unei operaţiuni de salvare avionul său se prăbuşeşte în Pacific, unde va supravieţui alături de 2 colegi pentru 47 de zile, în care trece  prin divere experienţe:de la starea de teamă, deshidratare, halucinaţii, lipsă de mâncare.
Supravieţuieşte alături de Phil, sunt luaţi prizonieri de către japonezi, urmează o perioadă de detenţie , iar mai apoi ajung într-o tabără de concentrare. Aici este supus multor umilinţe , bătut în permanenţă de conducătorul japonez al taberei.
Este mutat mai apoi într-o altă localitate, unde va trebui să trasporte şi să încarce cărbune, sub aceeaşi supraveghere. Eliberarea lor se petrece în final în momentul în care SUA şi aliaţii lor câştigă războiul.
Louis se întoarce în SUA, se căsătoreşte, iar la 80 de ani va reuşi să alege aşa cum îşi dorea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. 
Sunt multe momente de cruzime şi suferinţă pe parcursul filmului, ajungi să te întrebi la cât de multă suferinţă poate fi supus un om,finalul ni-l prezintă pe Louis împăcat cu soarta sa din război, iertându-şi adversarii japonezi. 
Pe alocuri am avut impresia că se trece dintr-un plan într-altul foarte repede, mi-ar fi plăcut o continuare cu ceea ce s-a întâmplat cu viaţa lui Louis după terminarea războiului.
Filmul are 3 nominalizări la Oscar pentru sunet, imagine şi montaj de sunet. Povestea m-a convins, Jack O'Connell la numai 24 de ani reuşeşte un rol bun.
Partea mea preferată din film?  Desigur alergarea, pasiunea lui Louis pentru alergare, chiar şi în cele mai grele momente ale vieţii sale...
Întrebări despre sensul vieţii, imaginea crudă a războiului, dorinţa unui tânăr de a reuşi şi a supravieţui. Enjoy!

Wednesday, January 21, 2015

Miercurea fara cuvinte : Bright Lights(140)


Aceasta este imaginea pe care mi-am dorit mereu sa o surprind si ma bucur ca am reusit. Inca ma inspira.

                                             Mai multe gasiti la Carmen. Happy WW :)

Sunday, January 18, 2015

Despre vulnerabilitate şi Plânsul lui Nietzche



Pe Irvin D.Yalom l-am descoperit o dată cu lectura cărţilor: Călăul dragostei şi Minciuni pe canapea.Despre ambele inteţionam să scriu la momentul respectiv, pentru că au la bază diverse procedee pe care terapeuţii le utilizează în cabinetele lor.
Yalom are un stil captivant, te surprinde, te atrage, creează mister, are dialoguri inteligente şi este un foarte bun terapeut.
Plânsul lui Nietzche era acea carte pe care multă lume o lăuda, mie personal Călăul dragostei mi-a plăcut mai mult deoarece are foarte multe exemple de persoane aflate în situaţii limită şi modul în care terapia vine cu răspunsuri sau noi întrebări la frământările lor.
Revenind la Plânsul lui Nietzche, carte este într-adevăr foarte bună şi captivantă, este o adevărată plăcere să o citeşti. Singurul minus este că povestea descrisă dintre Josef Breuer şi Nietzche nu s-a întâmplat niciodată în realitate, deoarece Nietzche a refuzat să fie consultat de acest medic.
Viena anilor 1880 este un loc interesant, un mediu în care se fac descoperiri ştiinţifice şi medicale, dar şi locul în care trăia şi profesa doctorul Breuer. Întâmplarea face ca acesta să accepte rugămintea unei tinere fermecătoare, Lou Salome, de a încerca să-l trateze de migrene pe Nietzche.
Cum de curând doctorul descoperise o metodă nouă de vindecare prin dialog, cu o pacientă pe nume Anna O., Lou Salome crede că această metodă ar da rezultate şi în cazul prietenului ei.
Întâlnirea dintre Breuer şi Nietzche este interesantă, totul e un joc, un dialog inteligent, Nietzche se dovedeşte a fi un pacient mai dificil decât anticipase medicul, dar tocmai acest amănunt îl determină să persevereze.
O nouă criză de migrenă într-un hotel, ajutorul oferit de Breuer şi dorinţa doctorului de a scăpa de disperare cu ajutorul lui Nietzche. Astfel pentru început rolurile se inversează,Breuer pare a fi persoana care avea totul: o familie fericită, un statut în lumea medicală, prieteni buni, însă cu toate acestea are diverse temeri şi obsesii.
Anna O. pe numele real Bertha este una din obsesiile doctorului, nu acceptă că a trebuit să renunţe la cazul ei pentru că soţia sa i-a cerut. O altă obsesesie este cea în legătură cu vârsta de 40 de ani şi utilitatea sau inutilitatea etapei următoare din viaţă, toate aceste întrebări îl consumă şi-i degradează într-o oarecare măsură relaţiile familiale.
Dezvăluindu-i problemele sale, Breuer spera că şi Nietzche va începe să povestească viaţa sa şi va renunţa la ideea de sinucidere, despre care-i povestise Lou Salome.
Treptat doctorul Breuer ajunge la sursa problemelor sale, ajutat şi de hipnoza practicată de prietenul său Freud. Acum este momentul în care Nietzche vede schimbarea doctorului şi doreşte să ştie ce a generat-o pentru a putea-o utiliza în cazul său.
Astfel în momentul în care Nietzche îşi permite să fie vulnerabil, să renunţe la toate conveţiile pe care şi le impunea, descoperă că a găsit un prieten.
Pe lângă povestea interesantă şi dialogurile captivante, dar şi problemele psihologice pe care le ascunde( relaţia cu mama, relaţia extraconjugală, teamă de moarte, utilitatea vieţii, renunţare, acceptare,singurătate), vulnerabilitatea lui Nietzche mi s-a părut cea mai captivantă. Nietzche apare ca un personaj obişnuit cu singurătatea, dar care tânjeşte după măcar o persoană care să-l înţeleagă , refuză să fie rănit din nou, iar în final caracterul său uman reiese în momenul în care este cel mai vulnerabil.
Cu siguranţă să fii vulnerabil nu este cel mai uşor lucru, deoarece eşti conştient că poţi fi rănit foarte uşor, dar în aceeaşi măsură vulnerabilitatea îţi permite să fii deschis către tine şi ceilalţi. Este o lecţie pe care am învăţat-o de curând. .... Şi da, vor continua să fie momente în care oamenii te vor răni.
" E ciudat , dar tocmai în momentul în care , pentru prima dată în viaţa mea, îmi dezvălui singurătatea în toată profunzimea ei, în toată disperarea ei, tocmai în acest moment singurătatea mea se topeşte. Momentul în care ţi-am spus că n-am fost atins niciodată, a fost tocmai momentul când am permis pentru prima oară să fiu atins."

Monday, January 12, 2015

Happy b-day, Haruki Murakami!




Uitasem şi am aflat cu surprindere că astăzi este ziua de naştere a scriitorului meu preferat.
Cred că la un moment dat în postările anterioare povesteam că am căutat mulţi ani înainte de a găsi un scriitor pe care să-l pun în fruntea listei,care să reuşească să creeze acea lume şi poveste de care să-mi amintesc, să doresc să-l recitesc.
Şi multă vreme credeam că nu voi găsi ceea ce caut, însă cumva aici răbdarea şi perseveranţa au dat roade , iar de atunci nu m-am îndoit nici măcar o clipă că pentru mine scriitorul preferat este Haruki Murakami.
Călătoria mea în lumea lui Murakami a început cu Dans, dans, dans, e incredibilă lumea fantastică pe care o creează în acest roman, eşti pur şi simplu prins într-o lume diferită.
Au urmat apoi Iubita mea Sputnik , Pădurea Norvegiană, pe care am citit-o şi recitit-o, iar filmul chiar dacă pe alocuri lipsesc detaliile mi-a plăcut mult.
Din lista mea nu au lipsit nici În Noapte, La Sud de graniţă la Vest de Soare,În căutarea oii fantastice, Kafka la malul mării(una din favorite) sau IQ84.
Am fost plăcut surprinsă să aflu că Murakami este alergător, iar What I talk about when I talk about running , rămâne cartea mea preferată despre alergare, cea pe care am recitit-o de nenumărate ori în momentele în care motivaţia îmi lipsea.
Cea mai recentă carte de-abia am terminat-o de citit, Bărbaţi fără femei, iar în bibliotecă mai aşteaptă alte câteva cărţi ale sale.
Personal mi-aş dori să câştige un premiu Nobel, dar asta numai timpul o va decide.
Mai jos o serie din citatele mele preferate:
“Pain is inevitable. Suffering is optional.” 
“Why do people have to be this lonely? What's the point of it all? Millions of people in this world, all of them yearning, looking to others to satisfy them, yet isolating themselves. Why? Was the earth put here just to nourish human loneliness?”  
“And once the storm is over, you won’t remember how you made it through, how you managed to survive. You won’t even be sure, whether the storm is really over. But one thing is certain. When you come out of the storm, you won’t be the same person who walked in. That’s what this storm’s all about.” 
But who can say what's best? That's why you need to grab whatever chance you have of happiness where you find it, and not worry about other people too much. My experience tells me that we get no more than two or three such chances in a life time, and if we let them go, we regret it for the rest of our lives.”
“If you remember me, then I don't care if everyone else forgets.”  

So, happy b-day Mr. Murakami and many kms run!



Thursday, January 08, 2015

O zi fără măşti



Cum ar fi să te hotărăşti într-o dimineaţă să renunţi la toate măştile pe care eşti atât de obişnuit să le porţi?
Ai avea curajul să te trezeşti, renunţi la masca unei politeţi exagerate, a complimentelor pe care nu le gândeşti, te opreşti să mai discuţi doar de aparenţă şi începi să spui lucrurile pe care le crezi, chiar dacă sunt poate diferite de opinia majorităţii?
Poate îţi era mai confortabil înainte, poate te ascundeai mai bine, poate aveai o imagine pe care o construisei în timp pentru a distrage atenţia tuturor , chiar şi a ta, de la ceea ce simţeai de fapt.  
Te-ai gândit ce ai fi dacă ar trebui brusc într-o zi să renunţi la tot ceea ce acum ţi se pare normal, toate acele lucruri materiale de care eşti atât de mândru şi crezi că sunt importante?
Cum te-ai simţi să te trezeşti fără toate acestea , fără măşti, să fii pentru o zi măcar dureros de sincer cu tine, cel adevărat, cel care se teme, care caută, iubeşte sau speră?
Ce ai deveni atunci fără toate lucrurile pe care credeai că le ai? Probabil ai fi persoana pe care o căutai , de care te ascundeai în spatele măştilor în fiecare zi, ai fi toate cărţile pe care le-ai citit şi melodiile pe care le-ai ascultat, locurile pe care le-ai văzut, cicatricile pe care viaţa ţi le-a lăsat,lacrimile pe care le-ai plâns, amintirile pe care le ai şi oamenii pe care nu i-ai uitat, admirat,ajutat sau iubit.
Pentru tine ar fi suficient? Ar merita să trăieşti o zi fără măşti pentru schimbul ăsta?
Nu-ţi va fi uşor într-o lume, care apreciază prea mult convenţiile şi prea puţin toleranţa, însă eu ştiu că merită. Te provoc să încerci!
Azi mi-e dor de tine iar şi mi-e dor să-mi leg şireturile şi să alerg....


Wednesday, January 07, 2015

Tuesday, January 06, 2015

Haruki Murakami şi poveştile dintr-o lume a bărbaţilor fără femei



Încă din noimbrie de la Gaudeamus mi-am dorit această carte, mă atrăgea ca un magnet, iar spre sfârşitul lui decembrie n-am mai rezistat tentaţiei de a o avea şi citi.
7 poveşti ale unor bărbaţi care au pierdut femei importante din vieţile lor şi se văd nevoiţi să trăiască într-o lume care pare mai săracă fără ele. Bărbaţii din poveştile lui Murakami au o sensibilitate aparte, caută răspunsuri, suferă pierderi, iubesc, se simt singuri, pierduţi, imperfecţi şi totuşi e greu să nu descoperi un element care să-ţi placă. Poate fi o opinie subiectivă, însă majoritatea personajelor masculine ale lui Murakami sunt dinamice, trăiesc intens, caută echilibrul, au incertitudini.
Drive my car - povestea actorului Kafuku, care şi-a pierdut recent soţia, îşi ocupă cea mai mare parte a timpului cu actoria, încearcă să afle motivul pentru care soţia sa îl înşela.Întâlneşte însă o femeie şofer foarte tânără, căreia i se confesează şi cumva îşi regăseşte liniştea.
Yesterday-doi studenţi din Tokyo, prietena lor Erika, vise, întâlniri, nepotriviri, iar în final destine care ar fi putut fi diferite.
Organul independent-povestea doctorului Tokai, un personaj cu multe aventuri amoroase şi o viaţă aparent împlinită, se îndrăgosteşte brusc, dar cum este respins destul de repede decide să moară încet prin înfometare aşa cum citise că se întâmplase în lagăre de concentrare.
Şeherezada-Habara are o aventură cu o femeie de 35 de ani, care îi povesteşte cu fiecare nouă întâlnire amoroasă câte o poveste, iar acestea continuă ca în O mie şi una de nopţi.O relaţie ciudată, care aminteşte de romanele anterioare ale lui Murakami.
Kino-mi-a reamintit de Kafka la malul mării, una din povestirile care mi-au plăcut mult, un bar, jazz, personaje misterioase, şi un bărbat care în final îşi dă seama că poate plânge pentru soţia care-l înşelase şi de care s-a despărţit.
Samsa îndrăgostit- poate cea mai ciudată poveste, acţiunea se petrece în Praga în timpul războiului, un personaj masculin complet neobişnuit cu lumea din jurul său, dar care reacţionează emoţional la o prezenţă feminimă la fel de neobişnuită.
Bărbaţi fără femei- un bărbat este trezit noaptea de un apel de la soţul unei femei pe care o întâlnise în trecut pentru a afla că aceasta s-a sinucis. De aici încep întrebările cu privire la viaţa femeii, fericirea sau nefericirea sa şi implicarea personajului în decizia ei tragică.
Mi-au plăcut povestirile la fel de mult cum îmi place orice carte a lui Murakami, desigur nu puteau să-mi placă toate în aceeaşi măsură, dar cartea mi-a lăsat sentimentul de unitate. Lumea aceasta a bărbaţilor fără femei descrisă de Murakami este o lume dură, singuratică,lucidă în care relaţiile sunt analizate, adevărurile interogate, dar seamănă destul de mult cu lumea actuală. 
Oare mai are rost să spun că personal a fost o plăcere lectura acestei cărţi? Enjoy!
"Dar oricât de bine te înţelegi cu cineva, oricât de mult îl iubeşti, nici nu intră în discuţie că ai putea să vezi până la capăt ce e în inima acelui om.Dacă încerci să faci asta, n-ai să reuşeşti decât să îţi provoci durere.Însă dacă încerci să vezi în propriul suflet, o poţi face cu ceva efort. Aşa că până la urmă , ce trebuie să facem noi e să cădem la pace cu inima noastră.Dacă sperăm cu adevărat să vedem în sufletul celuilalt , nu putem decât să ne uităm drept şi adânc în noi înşine."