Monday, September 30, 2013

Septembrie altfel...


Septembrie Books:

Antreprenoriat - Marius Ghenea

Singuratatea alergatorului de cursa lunga-Alan Silitoe

Septembrie Film:

About Time 

Septembrie Music:

Placebo- Million little pieces

Septembrie Words:

"When you've had the perfect run, you've cleared your soul"-Pat Monahan


Sunday, September 29, 2013

My RUNNING Notes: Casiopeea Cros 2013


La începutul acestui an vă spuneam că-mi doresc o cursă de 6 km, ieri am alergat însă la Casiopeea Cros 6.6 km,iar acest lucru nu poate decât să mă bucure.
Anul trecut a fost tot aici prima cursă, un marş de 3.5 km, dar acum aveam nevoie de această cursă de 6.6 km pentru a-mi testa rezistenţa şi a fi mai aproape de obiectivul pe care mi-l doresc anul viitor: cursa de 10.5 km la Semi-maraton.
Am mai avut câteva motivaţii pentru a alege această cursă:mi-am propus să alerg în fiecare an o cursă în scopuri caritabile, iar Casiopeea Cros este pentru strângerea de fonduri în cazul cancerului de sân. Mai există şi o motivaţie foarte personală pentru această cursă: am alergat şi pentru mama mea.
Acum să vă povestesc despre cursă , cu plusurile şi minusurile ei , pentru că în comparaţie cu cea din mai au fost minusuri!
Startul pentru cursa de 6.6 km a fost la ora 11, a fost foarte frig, iar acest lucru mi-a îngreunat puţin cursa şi totodată respiraţia.
Nu au fost din fericire crampe musculare sau alte evenimente neplăcute, doar că după parcurgerea primilor 3.3 km, pe acelaşi traseu au pornit şi concureţii de la marş, o decizie foarte neinspirată a organizatorilor.
Acest lucru mi-a cam distrus timpul de finalizare a cursei, a trebuit să încerc să găsesc câte o porţiune liberă printre cei care mergeau, nu mi-a plăcut deloc această situaţie!
Pe lângă acest minus, nu au existat voluntari pe parcurs care să încurajeze concurenţii( a contat foarte mult în cursa din mai!) şi nici voluntari cu apă pentru hidratare pe parcursul celor 6.6 km, destul de greu de rezistat cu doar 250 ml hidratare pre cursă.
În final am terminat cursa în 44 minute, speram să termin cu 2 minute mai puţin, dar condiţiile de pe traseu nu mi-au fost tocmai favorabile.
Comparativ cu Semi-maratonul din mai , organizarea Casiopeea Cros a cam lăsat de dorit în acest an, anul trecut lucrurile au stat mult mai bine!
După această cursă mi-am dat seama că antrenamentele au dat rezultate, rezistenţa a crescut, capacitatea mea de a alerga pe distanţe lungi e mai bună, am terminat cursa într-o formă fizică foarte bună , cu o doză mare de adrenalină.
Desigur mai sunt lucruri de îmbunătățit în viitor: timpii/km, creșterea treptată a distantei de alergare,etc.
În final nimic nu se compară cu sentimentul de împlinire pe care îl ai la trecerea liniei de sosire, care face să merite fiecare antrenament!
Şi cu această cursă am sărbătorit şi 11 luni de alergare şi aproape 2 ani de fitness :)


"If you're standing at the starting line, you've not only accepted the challenge, but you've beaten back the demons. You've conquered your imagination and self-imposed limitations. You've gone farther, gotten stronger, and gotten tougher than you ever imagined."



Sunday, September 22, 2013

About Time(2013)




Am văzut ieri în cinema - About Time- una din comediile pe care le așteptam pentru această toamnă,mai ales că oferta din timpul verii a fost mult prea SF pentru gustul meu.
Acest film este din multe puncte de vedere diferit de tot ce ați văzut până acum, nu este doar o comedie romantică, este o îmbinare reușită de dramă, comedie și cele mai importante momente din viată.
Povestea este interesantă şi uiţi repede cum trec cele 2 ore în sala de cinema: după petrecerea de Anul Nou, Tim(Domhnall Gleeson) în vârstă de 21 de ani află de la tatăl său că toţi bărbaţii din familia lor au abilitatea de a călătorii în timp.
Tim începe să-şi folosească noua abilitate pentru a-şi îmbunătăţii viaţa amoroasă, iar apoi pe parcurs pentru a-şi salva sora şi a-şi mai revedea pentru câteva momente tatăl bolnav de cancer.
Tim pleacă la Londra, devine avocat, o întâlneşte pe Mary(Rachel Mc Adams), alături de are începe o frumoasă poveste de dragoste, devine tată.
În final Tim îşi va folosi capacitatea de a călătorii în timp pentru a petrece mai mult timp cu tatăl său,care află că era foarte bolnav, iar după decesul acestuia decide să trăiască la intensitate maximă prezentul.
Coloana sonoră este bine aleasă, personajele sunt bine conturate şi reprezintă o familie englezească cu umorul tipic, iar scenele şi dialogul tată-fiu vă vor impresiona cu siguranţă.
Trailer-ul nu ar putea să cuprindă toată esenţa acestui film, este mult mai bun decât ceea ce prezintă trailer-ul, aproape la fel de bun ca Les Intouchables.
Dacă doriţi 2 ore pe care să le petreceţi în liniştea unei săli de cinema singuri sau alături de prieteni, vă recomand să nu rataţi acest film!
Şi pentru că timpul a devenit un lux pentru omul modern, aflat mereu în mişcare, About time ne reaminteşte că lucrurile simple pot fi minunate! Enjoy!





Saturday, September 07, 2013

Singurătatea alergătorului de cursă lungă



Singurătatea alergătorului de cursă lungă este una din lecturile pe care orice alergător ar trebui o încerce.
Povestea este destul de simplă: un tânăr este închis pentru furt la o şcoală de corecţie din Borstal, se antrenează în fiecare dimineaţă cel puţin 8 km pentru a câştiga o cursă , condiţie impusă de directorul şcolii de corecţie.
Treptat alergarea nu mai este doar un lucru impus,devine un mod de viaţă, tânărul îşi recapătă liniştea, rememorează evenimentele care au dus la închiderea sa şi în final decide că scopul final nu este să câştige cursa.
Problemele familiale şi mediul din care provenea l-au determinat pe tânăr să înceapă să fure, iar constanţa sau determinarea nu apăreau prea des în viaţa sa înainte de a începe să alerge.
Într-un fel alergarea a reuşit să-i readucă libertatea personală într-un spaţiu închis, să-l determine să muncească mai mult,să-şi testeze limitele.
În final alegerea este simplă, nu doreşte să câştige cursa pentru directorul închisorii şi renunţă.
Modul în care alergarea îi schimbă existenţa este incredibil şi fiecare alergător care citeşte această carte va recunoaşte propriile transformări. Este o poveste incredibil de sinceră şi tristă, dar care oferă una din cele mai interesante lecţii de viaţă.
În final fie vorba de alergare sau propria viaţă contează să-ţi doreşti , să-ţi depăşeşi limitele , chiar dacă cel mai adesea nimic nu este uşor iar obstacolele pot fi numeroase.
"E o desfătare să fii alergător de cursă lungă,să fii singur pe lume, fără nimeni care să te enerveze, să îţi spună ce să faci ....Uneori mă gândesc că nu am fost niciodată atât de liber ca în timpul celor câtorva ore în care alerg pe drum..."