Sunday, September 30, 2012

Septembrie altfel...


Septembrie Books:
Pe când eram o operă de artă-Eric Emmanuel Schmitt
Oamenii Cărţii-G.Brooks
Septembrie Film:
To Rome with Love
Shinning Inheritance
Septembrie Music:
Kylie-Flower
Septembrie Words:
"În tinereţe, când mi-am dorit ca frumuseţea să-şi aibă sălaş în mine, am fost nefericit.Acum ştiu şi accept că ea este peste tot în jurul meu".(E.Schmitt)

Life in Pictures:Cros Casiopeea


Ieri am participat la Marşul Casiopeea din Parcul Tineretului,un eveniment la care au participat aproximativ 3200 de persoane: iubitori de sport, angajaţi ai diverselor companii, elevi ai liceelor bucureştene,etc.
Cum octombrie este luna roz, luna de conştientizare a ceea ce înseamnă cancerul la sân la nivel mondial, evenimentul de ieri a fost realizat pentru a treia oară începând cu anul 2010, cu scopul de a achiziţiona din donaţiile de ieri proteze mamare.
Eu împreună cu colegii mei am participat din partea grupului Renault, care a şi câştigat premiul corporate pentru cei mai mulţi participanţi la cursele de ieri(550 persoane).
Din fericire vremea caldă de ieri a fost tocmai bună pentru a fi petrecută în parc, iar cei prezenţi au putut participa la următoarele întreceri: cursa copiilor(750m), cursa adolescenţilor(1.7 km),crosul domnilor(6km), crosul femeilor(6 km), stafeta femei(3 * 3 km),marşul familiei(3.2 km).
La început, în urmă cu două săptămâni când am aflat de acest cros, mă gândeam să mă înscriu în proba de cros, mai apoi când am început pregătirea mi-am dat seama că nu am timp suficient şi cel mai bine ar fi în acest an -marşul familiei.
După cum am mai scris într-o postare anterioară, îi admir foarte mult pe alergători, vreau să particip la mai multe evenimente din această categorie, însă este nevoie de timp pentru a fi pregătit.
Nu mi-am dorit să câştig vreun loc anume la marşul de ieri, nu acesta era scopul, ci anume să testez dacă după numai aproape 3 luni de pregătire în sală aş putea să termin o cursă.
Participanţii au fost numeroşi, unii au crezut că se află la cros şi au alergat mai mult decât să respecte o cursă de marş, eu nu mi-am dorit acest lucru şi mi-am încheiat cursa după aproximativ 30 min.
Am avut la început aceeaşi problemă pe care am avut-o şi în unele zile la antrenament, în ceea ce priveşte crampele musculare, am continuat să merg în acelaşi ritm de la început şi până la sfârşit, crampele s-au atenuat, durerea a dispărut, iar după terminarea cursei m-am simţit foarte bine.
În final a fost un exerciţiu bun, antrenamentele au dat rezultate, poate anul viitor voi participa la cros sau ştafetă (totul depinde de cum va decurge pregătirea), dar această primă cursă a fost ceea ce mi-am dorit. Cu siguranţă vor mai urma şi altele. Mi-am dat seama cu această ocazie că nu competiţia cu ceilalţi participanţi contează, ci cea cu propria persoană.

Mai multe găsiţi pe blogul lui Costin. O duminica plăcută!


Sunday, September 23, 2012

Life in Pictures: Singapore(44)


Mai multe gasiti aici.Duminica placuta:)
Sursa photo

F1 Singapore 2012

F1 a părăsit Europa şi ajuns în Asia, iar în acest week-end s-a desfăşurat a 14-a etapă a acestui sezon, pe unul din circuitele mele preferate-Singapore.
Hamilton a plecat din pole-position în cursa de azi, părea favorit la victorie, însă problemele tehnice l-au determinat să abandoneze şi a mai pierdut astfel câteva puncte în clasamentul piloţilor.
Vettel s-a instalat pe prima poziţie şi a câştigat această cursă, ajungând pe locul 2 în clasamentul piloţilor în locul lui Hamilton.
Button a fost iar constant şi a terminat cursa pe locul 2, urmat pe podium de Alonso, care mai strânge puncte importante în cursa sa pentru titlul mondial.În primii 10 au mai terminat:DiResta(4),Rosberg(5),Raikkonen(6),Grosjean(7),Massa(8),Ricciardo(9),Webber.
Cursa a fost cu ceva peripeţii, două intrări de safety-car, câteva incidente de analizat după cursă, abandonuri importante:Hamilton şi Schumi, un sfârşit sub cronometrul deoarece toate evenimentele au făcut imposibilă conform regulamentului parcurgerea celor 61 de ture.
Schumi a ieşit din cursă în mod neaşteptat , după ce s-a ciocnit destul de furtunos de Vergne, un circuit stradal rămâne unul destul de îngust, pe care depăşirile sunt mai dificile.
Până la urmă cursa a fost interesantă, plină de culoare şi glam, evenimente, depăşiri, ieşiri spectaculoase.
Următoarea cursă va fi în Japonia pe 7 octombrie.




Saturday, September 15, 2012

Pe când eram o operă de artă-E.Schmitt

Prima carte citită în acest an scrisă de Eric-Emmanuel Schimtt a fost Oscar şi Tanti Roz,o carte cu un subiect sensibil şi o abordare diferită de tot ceea ce citisem anterior pe acest subiect.
Oscar este un puşti bolnav de leucemie în vârstă de 10 ani,care începe să-i scrie lui Dumnezeu şi ajutat de Tanti Roz pe parcursul a 12 zile şi 12 scrisori încearcă să trăiască toate momentele importante din viaţa unui om.
Pe când eram o operă de artă  mi-a plăcut şi mai mult, am început-o şi nu i-am mai dat drumul din mână, până ce nu am parcurs şi ultima pagină.
Ce aţi face dacă toată viaţa aţi fost înconjuraţi de oameni frumoşi şi de succes şi aţi avea impresia că în comparaţie cu ei nu valoraţi prea mult?
"Mi-am ratat întotdeauna sinuciderile.... Există o mulţime de oameni ca mine pe lume, fără forţă, inteligenţă, frumuseţe sau noroc, dar din nefericire, spre deosebire de ei,eu sunt conştient de asta."
Acesta este începutul cărţii şi e mai mult decât interesant... Nefericitul, Tanzio îl întâlneşte pe Zeus, un artist non-conformist, care îi promite că îi va oferi o motivaţie de a trăi în doar 24 de ore numai dacă renunţă să se sinucidă.
Zeus îl aduce pe tânăr în locuinţa sa impresionantă, unde trăiau alături de el 30 de modele dornice de afirmare, un loc care iniţial îl atrage pe tânăr.
Zeus îl convinge să renunţe la libertatea sa în schimbul admiraţiei celor din jur, îi înscenează moartea, îi convinge familia de veridicitatea acesteia, îşi proiectează ideile non-conformiste pe trupul tânărului.
Şi astfel Tanzio- acum Adam bis, devine opera de artă vie, admirat şi invidiat de toţi, în schimb este obligat să nu mai vorbească, să nu se gândească la noua sa situaţie, devenind în urma unui act obiectul lui Zeus.
Iniţial noua sa situaţie nu i se pare deranjantă, este încântat de mirajul frumuseţii şi celebrităţii , în umbra cărora îşi trăise toată viaţa. Dar dreptat, situaţia se schimbă, omul din el se revoltă, frumuseţea dobândită în schimbul libertăţii nu-i mai este suficientă şi încearcă să evadeze.
O întâlneşte pe Fiona fiica unui pictor orb foarte talentat, Hannibal, se îndrăgosteşte de ea, aceştia sunt singurii care îl văd precum o fiinţă umană, nu o nouă operă vie de artă.
Zeus îl vinde unui milionar pentru o sumă record, acesta moare în scurt timp, sculptura vie ajunge în custodia Muzeului Naţional,dar Fiona împreună cu un avocat încearcă să-i redobândească legal libertatea.
Procesul este lung, complicat, starea de sănătate a lui Adam se înrăutăţeşte treptat, dar vestea că va deveni tată îi oferă o motivaţie reală de a continua procesul.
Chiar dacă procesul părea pierdut de la început, Fiona reuşeşte să-l determine pe Zeus să declare că Adam bis era de fapt o copie, nu originalul şi astfel acesta îşi nu mai prezintă nici un interes pentru public, redevenind un anonim.
Finalul este reuşit, Adam renunţă la frumuseţea care i-a adus numai nefericire, au 10 copii ,  sunt fericiţi , şi-au redobândit echilibrul.
"În tinereţe, când mi-am dorit ca frumuseţea să-şi aibă sălaş în mine, am fost nefericit.Acum ştiu şi accept că ea este peste tot în jurul meu".
Cartea descrie foarte original lumea actulă, cu toată goana ei pentru perfecţiune, frumuseţe, diete, consumerism. Povestea e frumoasă, poate părea ireală pe alocuri, limbajul este direct , înţepător ,dar sincer.
Eram obişnuită cu exprimarea directă a lui Beigbeder, care-mi place mult, dar şi Schimtt este la fel de interesant din acest punct de vedere, iar temele sale originale, deloc plictisitoare...
Adam bis a renunţaţ la viaţă, identitate, libertate pentru a deveni admirat şi frumos. Însă frumuseţea pe care şi-o dorea nu i-a adus şi fericirea, însă acceptarea imperfecţiunii sale i-a adus o familie, o motivaţie, un echilibru.
După această carte rămâne întrebarea: La ce se merită să renunţi pentru puţină fericire? ...., în ceea ce mă priveşte niciodată la libertate...! O lectură pe care v-o recomand!




Tuesday, September 11, 2012

Ellie Saab Fall Haute Couture 2012













The lattest haute-couture Ellie Saab collection is just amazing. He is one of my favourite  designers , not to forget about Valentino, Oscar de la Renta, Dior, Chanel or Salvadore Ferragamo.
Ellie Saab is a Lebanese fashion designer, launched his Beirut-fashion label when he was 18 , then goes in Paris to study fashion.
In  July 2003 he showed his first haute-couture collection in Paris and in october 2011 was established designer for royalty. Some of the cellebrities dresses in Ellie Saab were: Angelina Jolie, Celine Dion,Jessica Biel,Halle Berry,Katy Perry,Rachel Mc.Adams, etc.
Even the first dress in this post was wore by Keira Knightley for the Anna Karenina  festival premiere.
Each of these dresses are amazing, a rare piece of art, an omage for feminity. Black is clasical , silver and gold are precious, pale pink is feminine and blue is mysterious. Nothing is simple and yet it is a pleasure for the eyes.
I think that most of the dresses for this collection are going to be wore at different awards this autumn and it is a winning ticket.
And the bridal dress is absolutely beautiful, love the silver, the details and the shape. I could even get married for such a dress....:)
P.S: What do you think?
Sursa photo:vogue.fr


Sunday, September 09, 2012

F1 Monza GP 2012


În acest week-end s-a desfăşurat la Monza o nouă etapă din F1, o etapă mult aşteptată şi iubită de public.
Alături de etapele din Monaco, Spa şi Singapore, Monza se numără printre grand-prix-urile mele preferate, iar cursa de astăzi a fost foarte interesantă, cu multe surprize.
Surprizele au început din calificările de sâmbătă după-amiază când Alonso a dominat cele 2 sesiuni de calificare şi credeam că va obţine pole-position-ul, însă în ultimul tur din Q3 ajunge pe locul 10. 
Hamilton obţine pole-ul, urmat de Button şi Massa, iar Schumi pleacă în cursă de pe locul 4.
Cursa a fost dominată de Hamilton, care nu a făcut greşeli şi la sfârşitul cursei se va instala pe locul 2 în clasamentul piloţilor cu 142p.
Button  era pe locul 2 când a fost nevoit să abandoneze cursa din cauza unor probleme tehnice, acum era momentul în care Ferrari ocupa locurile 2 şi 3 prin Massa şi Alonso.
Vettel este depăşit de Alonso, penalizat cu un drive-through, iar spre final abandonează , la fel cum se întâmplă şi cu colegul său, Webber.
Astfel Red-Bull pierde nişte puncte importante atât în clasamentul constructorilor, cât şi în lupta lui Vettel pentru titlul mondial, ajungând pe locul 4 cu 140 p.
Raikkonen reuşeşte o cursă bună, pleacă de pe locul 5, termină pe acelaşi loc, reuşeşte cu greu să treacă de Schumi, dar ajunge prin abandonul lui Vettel pe locul 3 în clasamentul piloţilor.
Massa se afla la un moment dat pe locul 2, speram că va obţine un podium pentru Ferrari, însă i se sugerează de către echipă că ar fi bine să fie depăşit de Alonso  când acesta se afla în spatele lui. 
Din fericire surpriza acestei curse a fost Sergio Perez, de la Sauber, care a reuşit să se aproprie foarte rapid de Alonso, să-l depăşească(lucru care i-a fost interzis de echipă în Malaysia) şi să termine cursa pe locul 2.
Schumi a plecat de pe locul 4, a terminat pe locul 6 şi iarăşi am avut impresia că echipa l-a trimis la al doilea schimb într-un moment nepotrivit, când se afla pe locul 4.
În primii 10 au mai terminat:Massa(4), Rosberg(7),Di Resta(8), Kobayashi(9),Senna(10).
Şi cu sfârşitul acestei curse, F1 părăseşte Europa , care acum vreo 5-7 ani avea cele mai multe şi interesante curse şi se îndreaptă spre noile sale cuceriri: Singapore, Japonia, Coreea de Sud, India, Abu Dhabi, Austin , Brazilia.
Următoarea cursă se va desfăşura în Singapore pe 23 septembrie.

Friday, September 07, 2012

To Rome with Love(2012)


Tot în septembrie, dar în urmă cu un an, scriam o postare despre un film care mi-a plăcut mult şi pe care apoi l-am revăzut-Midnight in Paris.
Dacă în Midnight in Paris m-am bucurat de boema atmosferă şi poveştile din Paris, To Rome with Love este un nou film în regia lui Woody Allen, o comedie savuroasă,care cu siguranţă o să vă placă...
Filmul este o poveste ,interesantă, plină de umor, lecţii şi cinism , un film smart, în care este surprinsă atmosfera Romei.
Personajele sunt foarte diferite, iar vieţilor lor o sursă de inspiraţie: un arhitect renumit care îşi retrăieşte tinereţea în Roma(Alec Baldwin),un localnic din clasa de mijloc care devine dintr-o dată faimos(Loepoldo Pisanello),un tânăr cuplu din provincie care ajunge la Roma,un director de operă american care doreşte să găsească noi talente.
Arhitectul american, John, se plimbă pe străzile Romei şi ajunge la locul în care a locuit în tinereţe când era student. Prietena sa este vizitată de o altă prietenă, Monica(Ellen Page), o tânără actriţă excentrică, de care se îndrăgosteşte. Este foarte hotărât să renunţe la prietena sa actuală pentru Monica, dar aceasta revine în SUA pentru un nou rol, mult mai tentant decât relaţia cu John.
Leopoldo Pisanello (Roberto Benigni) este un localnic din clasa de mijloc, care are 2 copii şi un serviciu care nu-i aduce mari satisfacţii. Îşi doreşte să fie celebru, iar dorinţa i se îndeplineşte. Dar celebritatea îi va limita libertatea de mişcare, dar îl şi apropie de toate lucrurile pe care nu le încercase până atunci. Este indecis dacă celebritatea sau anonimatul i se potrivesc, aşa că în final când redevine anonim nu se poate adapta.
Cuplul din provincie  ajunge la Roma pentru a se stabili aici, încă cei doi soţi se pierd în mulţimea în mişcarea şi aici începe aventura. El, un individ timid, o întâlneşte pe Anna(Penelope Cruz) o tânără atractivă, plătită pentru câteva clipe de satisfacţie. Soţia sa, Milly, întâlneşte actori celebrii, iar în final cei doi ajung la concluzia că Roma este prea tentată pentru viaţa liniştită de familie pe care şi-o doresc.
Jerry(Woody Allen) este un director de operă proaspăt pensionat, care ajunge la Roma împreună cu soţia sa, psiholog pentru a-l întâlni pe Michellangelo, prietenul fiicei sale.
Îşi va întâlni socrul, care la duş avea o voce de tenor şi decide să-l convingă pe acesta că poate monta opere celebre într-o viziune nonconformistă.
Toate aceste poveşti sunt foarte comice, este un film relaxant, una din cele mai bune comedii pe care le-am văzut în acest an.
Şi dacă poveştile nu vi se par suficiente, la fel ca în Midnight in Paris cadrele de filmare sunt largi, pline de luminozitate, iar locurile alese din Roma foarte tentante.
Este greu să alegi între acest film şi cel anterior, sunt foarte diferite, iar alegerea este până la urmă una subiectivă. Aici sunt mai multe poveşti, mai mulţi actori celebrii, toţi foarte talentaţi, o alegere inspirată.
Filmul ridică diverse întrebări în final: este celebritatea o garanţie pentru fericire, ce se întâmplă când fanteziile întâlnesc realitatea, retrăirea tinereţii va schimba prezentul,arta poate avea succes sub orice formă, până unde poate merge nonconformismul?
Vă recomand acest film, mi-a plăcut mult, m-am distrat urmărindu-l la cinema, iar viziunea lui Woody Allen este ingenioasă.
Un alt film tentant pentru această toamnă ar fi Premium Rush.

Sunday, September 02, 2012

F1 Belgium GP 2012



După 5 săptămâni de absenţă, F1 a revenit în acest week-end la Spa în Belgia pentru un nou grand-prix plin de surprize.
Surprizele au început în calificările de ieri când Schumi, Vettel şi Webber nu reuşeau clasarea în primii 10, nici Alonso, Massa sau Hamilton nu intrau în primii 5. Astfel primii 3 la startul cursei au fost: Button , Kobayashi şi Perez.
Startul a fost "furat"de Maldonado, care a plecat în viteză când ceilalţi piloţi păreau uimiţi, nici nu se ajunge la primul viraj şi un Grosjean impulsiv reuşeşte să scoată mulţi favoriţi la titlu din cursa de azi.  
Se ciocnesc Hamilton, Alonso, Kobayashi şi Grosjean, vor abandona toţi, Hamilton vizibil supărat , iar Alonso foarte uitmit, fiind cel mai afectat de eveniment.
Desigur este momentul să intre pe circuit SC, Schumi reuşea să ajungă pe locul 5 plecat de pe 13, după ieşirea SC se instalează pe locul 3 şi ne dă speranţe la o apariţie pe podium.
Credeam iniţial că a plecat cu o stategie cu o singură oprire la fel ca Button şi Vettel, însă echipa îl cheamă la boxe undeva cu 10 tururi înainte de finalul cursei când încă se afla pe locul 4. Schimbarea mi s-a părut neinspirată, Schumi a ajuns pe locul 7 , pe care a şi terminat această cursă. 
Vettel după un duel ce putea deveni periculos cu Schumi, avansează de pe locul 11 de la start pe locul 2 la sfârşitul cursei, o bună cursă de recuperare pentru el.
Raikkonen am crezut că va reuşi ieri să ia pole-ul , a plecat în cursă de pe locul 4 şi a terminat pe locul 3, iar cum victoria era ţelul său, la sfârşitul cursei era destul de apatic. A încercat să zâmbească puţin când mulţimea l-a aclamat încântată de întoarcerea sa în F1, iar asta se vede...!
În primii 10 au mai terminat: Hulkenberg(4), Massa(5)-care a salvat onoarea Ferrari, după accidentul nefericit al lui Alonso, Webber(6),Vergne(8),Ricciardo(9) şi Di Resta(10).
În campionatul piloţilor, Alonso se află încă pe primul loc(164p),Vettel(140 p) pe 2, Webber(132p) pe 3, Raikkonen(131p) pe 4, Iar Schumi pe 10 cu 31p.
Dar această cursă nu a fost doar prima victorie a lui Button la Spa, a fost şi al 300-lea GP pentru Schumi în F1. Doar Barichello se află înaintea lui cu 326 GP , dar cred că într-un an situaţia se va schimba.
Şi unde merita mai bine Schumi să sărbătorească prezenţa sa în F1, dacă nu acolo unde acum 22 de ani a debutat , unde în urmă cu 21 de ani a câştigat prima cursă şi cu 20 de ani primul titlul mondial, la Spa?
Dacă e coincidenţă sau nu, nu prea contează pentru mine prezenţa lui Schumi în cursele de F1 este un moment de bucurie de fiecare dată, pentru că este pilotul care are un stil de pilotaj impecabil, cu trase exacte, care se bate pentru fiecare punct, chiar şi atunci când maşina sau pneurile nu-l ajută. La cât mai multe curse în F1 pentru Schumi!
Următoarea cursă se va desfăşura la Monza, week-end-ul viitor.