Saturday, June 30, 2012

Iunie altfel....


Iunie Books:
Clubul de pe 5 th Avenue
Iunie Film:
Mary Stayed out all night
Love rain
Iunie Music:
JKS-Love Rain
Shakira-Addicted to you
Iunie Words:
"Once you have traveled,the voyage never ends,but it is played out over and over again in the quiestest chambers.The mind can never break off  from the journey.-Pat Conroy"

Monday, June 25, 2012

My BUDAPEST DIARY:Day 5

 Am ajuns şi la ziua a 5-a petrecută în Budapesta şi încerc să-mi fac curaj să scriu această postare, deoarece pe parcursul relatărilor anterioare dorul de Budapesta nu mi-a dispărut.
Ultima zi am dedicat-o cumpărăturilor de suveniruri, era luni, iar muzeele erau oricum închise, aşa că era tocmai momentul să căutăm lucruri interesante pe străduţele Budapestei.
Am plecat de la Lehel ter pe jos până la Daek tere, cu cât ne apropiam mai mult de centru mai găseam magazine de suveniruri.
Desigur nu puteam pleca acasă fără să încercăm tartinele din fotografia de mai sus, delicioase, relativ ieftine şi colorate, ne-au făcut cu ochiul încă din prima zi când ne îndreptam spre Buda.
Am colindat apoi pe Vaci Utca, mereu aglomerată, plină de turişti în căutarea suvenirurilor. Mi-a plăcut mult această stradă, clădiri cu detalii arhitecturale impresionante la orice pas, mulţi asiatici, restaurante şi terase cu meniuri şi oferte variate,un spaţiu plin de viaţă şi culoare.

Tot aici veţi regăsi şi magazinul de ciocolată Mozart, oferta este tentantă, dulce şi colorată, dar şi alte magazine cu obiecte tradiţionale de artizanat, păpuşi de porţelan, magneţi sau vederi.

Am colindat mult toate aceste străduţe, a fost o zi frumoasă, călduroasă de vară, erau momente în care picioarele noastre erau gata să renunţe, însă în momentul în care nu mai simţeai durerea puteai să mergi oricât.  Aşa ne-am petrecut cele 5 zile, am mers mult, am văzut şi mai mult, am găsit locuri în care simţeai că poţi atinge libertatea....
 M-aş reîntoarece oricând în Budapesta, un oraş incredibil de frumos, care m-a primit cu braţele deschise şi care mi-a bucurat privirea cu locuri minunate.
Mi-au plăcut oamenii din Budapesta, calzi,primitori, dornici să te ajute, sportivi, care au un oraş frumos, de care au grijă!
De asemenea mi-au plăcut toate clădirile înalte şi pline de ornamente şi detalii, o adevărată inspiraţie pentru oricine,străzile largi şi curate, parcurile şi locurile cu verdeaţă, Dunărea, mulţii asiatici pe care-i întâlneam la orice pas.
N-aş renunţa nici la panorama din Buda, Citadella sau Sfântul Ştefan, nici la cele 8 poduri din care am parcurs pe jos 4,mi-a plăcut atât de mult acest oraş încât m-aş putea muta acolo la un moment dat.....
Pentru mine, Budapesta rămâne o experienţă frumoasă pe care mi-am dorit-o şi s-a împlinit, care m-a surprins în fiecare moment, o experienţă pe care îmi doresc să o reiau în călătoriile viitoare. Acelaşi lucru vă doresc şi vouă!:)
P.S.: În momentele în care îmi va lipsi Budapesta, voi asculta aici, e melodia care i se potriveşte de minune.........


Sunday, June 24, 2012

F1 Valencia 2012


Tocmai s-a încheiat în urmă cu o oră Marele Premiu al Europei, desfășurat pe circuitul din Valencia. 
Nu sunt tocmai un fan al acestui circuit, însă cursa din acest an a fost foarte spectaculoasă, iar rezultatul pe măsură.
Vettel pleca în cursă din pole-position şi aveam impresia că va fi încă o cursă câştigată fără spectacol, însă în momentul în care Vettel a abandonat imprevizibil, cursa a fost relansată.
Şi cine putea să profite de abandonul lui Vettel, dacă nu Alonso, care se chinuise plecat de pe locul 12 să depăşească pe toţi cei aflaţi înaintea lui. Alonso a reuşit o cursă frumoasă, a terminat pe locul 1 acasă, a fost aplaudat de public, mi-a plăcut.
Raikkonen a reuşit să nu se izbească de Hamilton, a urcat pe locul 2 şi a mai reuşit un podium de la reîntoarcerea în F1. 
Hamilton se afla pe locul 2 , însă prea mult elan l-a determinat să se ciocnească de Maldonado şi să abandoneze,lăsând un loc pe podium pentru Schumi.
Schumi a reuşit să fie constant, să aştepte, să depăşească şi să termine pe locul 3, un podium aşteptat de 6 ani. A fost unul din cele mai frumoase momente din F1 sezonul aceasta, la fel de frumos ca pole-position-ul din Monaco.
Podiumul a arătat tare frumos azi la Valencia:Alonso(vizibil emoţionat), Raikkonen(ice man) şi Schumi(happy), toţi trei mari campioni mondiali, mari iubitori de motor-sport.
În primii 10 au mai terminat:Webber,Hulkenberg,Rosberg,Di Resta, Button,Perez,Maldonado.
A fost o cursă cu multe evenimente, depăşiri frumoase, ieşiri în decor spectaculoase,safety-car,abandonuri numeroase şi un podium pentru Schumi(numărul 155!). Well done,Champ!
Urmatoare cursa va fi la Silverstone pe 8 iulie!

Thursday, June 21, 2012

My BUDAPEST DIARY: Day 4

A patra zi în Budapesta a început cu o caffe latte la Cafe Vian,dar despre cafenelele din Budapesta voi reveni într-o altă postare.
Pentru că eram în apropiere de Piaţa Sf.Ştefan am decis să vizităm şi Catedrala Sf.Ştefan, o clădire impresionantă, interiorul foarte asemănător cu ceea ce văzusem în ziua precedentă la Operă. 
Pentru numai 400 de HUF am urcat în turnul catedralei pentru o nouă panoramă care-ţi tăia respiraţia asupra Budapestei. Pentru cei ca mine, care se tem de înălţime, urcarea în turn se poate face şi utilizând liftul, o idee foarte inspirată, căci altfel mi-ar fi părut rău să ratez panorama.
Şi astfel am mai găsit încă un loc şi un motiv pentru a îndrăgi şi mai mult Budapesta, al treilea potrivit pentru fotografii şi panoramă, diferit şi în centrul oraşului.


Am pornit apoi spre Sinagogă, clădirea este mare şi foarte bogată în detalii frumoase, foarte aproape am descoperit librăria Alexandra, cu o ofertă foarte variată de carte, muzică şi film. 
Mi-a fost greu să aleg numai o carte, însă în final am rămas la romanul Birthday Stories-H.Murakami, care cred că nu a fost încă tradus la noi,iar preţul pentru o carte în limbă străină este considerabil mai mic decât în România.



Ne-am îndreptat apoi spre Muzeul Holocaustului, după cum spuneam anterior am evitat să vizitez House of Terror,dar aici m-a atras idee  de a vedea fotografiile prezentate. După ce l-am vizitat, am rămas cu un sentiment de tristeţe pentru nedreptăţile la care au fost supuşi acei oameni.
Muzeul este bine organizat, muzica este potrivită atmosferei la fel şi aplicaţiile digitale,fotografiile impresionau, la fel şi filmele şi mărturii victimelor sau supravieţuitorilor.
A fost singurul loc pe care nu l-aş revizita în Budapesta, care mi-a lăsat sentimentul că nu puteam respira în acea clădire....


În apropiere am descoperit Muzeul de Arte Aplicate, clădirea este deosebită şi bogată în detalii arhitecturale, iar în interior pe trei etaje o expoziţie foarte interesantă de mobilier, obiecte decorative şi de podoabă naţionale sau colecţionate din perioada 1850-1950.
Mi-a plăcut foarte mult acest muzeu, interiorul părea de inspiraţie turcească, iar exponatele unice. 

Ziua a patra s-a sfârşit cu o nouă plimbare pe Vaci utca, strada comercială, colorată şi aglomerată din Budapesta, unde ne-am întors în căutarea suvenirurilor în ultima zi.....(va urma).

Wednesday, June 20, 2012

My BUDAPEST DIARY:Day3(2)

 Cea de-a treia zi în Budapesta a continuat  cu o vizită la unul din cele mai interesante muzee, un loc pe care ţineam neapărat să-l văd când am plecat de acasă.
Este vorba de Muzeul de artă asiatică-Ferenc Hopp, unde era găzduită o expoziţie de fotografie şi obiecte sud-coreene.
Ferenc Hopp(1833-1919) a fost un pasionat de artă, călătorii şi cultura asiatică, iar din profitul câştigat în urma afacerilor familiei şi-a permis să călătorească în aproape toată lumea.
Muzeul este situat pe bulevardul Andrassy nr.103, într-o casă două etaje şi o frumoasă grădină în stil asiatic, iar expoziţia pe care am vizitat-o cuprindea numeroase fotografii realizate la începutul anilor 1900, obiecte de podoabă, mobilier, port tradiţional de nuntă specific coreean.

La capătul bulevardului Andrassy am regăsit Piaţa Eroilor, un spaţiu deschis, cu mulţi turişti veniţi să admire statuile foarte interesante care dau farmecul acestei pieţe.
Tot aici, de o parte şi a alta vă puteţi opri la alte două muzee mari: Muzeul de arte(care găzduia o expoziţie de istorie a fotografiei) şi Muzeu de Etnografie(unde era deschisă o expoziţie intitulată Artă de la Cluj!).

Deoarece ne-a plăcut plimbarea cu vaporaşul pe Dunăre din ziua precedentă  şi pentru că biletul achiziţionat era valabil pe o perioadă de 24 de ore, am mai văzut o dată clădirile şi podurile Budapestei , de această dată la lumina zilei.
Sentimentul care m-a încercat a fost similar cu cel din ziua precedentă,am avut timp pentru o oră să-mi ascult gândurile şi să simt că libertatea poate fi atinsă...(va urma)


Monday, June 18, 2012

My BUDAPEST DIARY:Day 3(1)


Jurnalul de călătorie din Budapesta continuă cu locurile văzute şi străduţele parcurse în cea de-a treia zi, o zi plină de lucruri frumoase şi interesante.
Ne-am început plimbarea undeva după ora 9 pe bulevardul Andrassy, deja începeam să descoperim farmecul Pestei, cea animată, colorată şi vibrând de viaţă.
Bulevardul Andrassy este considerat cel mai important bulevard de odinoară, poartă numele primului ministrul al Ungariei, aici vă puteţi lăsă cuprinşi de unele din cele mai minunate clădiri ale Budapestei.
De asemenea nu lipsesc din micile terase(noi ne-am oprit şi am savurat o limonadă de soc), nici magazinele renumite cu vitrine atrăgătoare, dar nici verdeaţa.
Budapesta mi s-a părut un oraş în care poţi respira lejer, sunt pomi şi verdeaţă la orice pas şi incredibil de multe străduţe şi detalii arhitecturale. O adevărată sursă de inspiraţie!

Tot pe acest bulevard foarte mare, pe care l-am parcurs integral pe jos, am ajuns şi la clădirea Operei,o clădire impresionantă.
Ne-am cumpărat biletele pentru a vizita Opera de la ora 4 şi ne-am grăbit să ajungem să vedem şi Grădina Zoologică.
Prietenele mele s-au oprit să viziteze şi House of Terror, un loc pe care l-am evitat, o clădire înaltă, gri, care a fost închisoare şi loc de tortură pentru evrei în perioada comunistă. Tot aici sunt păstrate foste celule pentru a putea fi vizitate, însă locul acesta mi-a inspirat o mare tristeţe şi nefericire, motiv pentru care nu am vrut să stric farmecul pe care Budapesta mi-l lăsase vizitând acest loc. Dar în ziua următoare lucrurile s-au schimbat puţin în acest sens....
 Grădina Zoo din Budapesta este un loc pe care nimeni n-ar trebui să-l rateze, pentru că este mai mult decât spectaculoasă.
Mi-au plăcut întotdeauna grădinile zoo, am încercat să văd mereu câte una oriunde am mers, poate pentru că aici copiii sunt fericiţi şi animalele prietenoase.
Intrarea la zoo ne-a costat cam la fel cu intrarea la Operă-1700 HUF,animalele sunt foate bine îngrijite:lei,tigrii,rinoceri,elefanţi,gorile,urşi,lemuri,păsăriflamingo,etc. 
De asemenea sunt prezentate fauna şi flora diverselor ecosisteme , totul este foarte bine organizat, expoziţii de fluturi, lilieci,etc.

După vizita la Zoo ne-am îndreptat spre Castelul din preajmă, o clădire superbă, cu impresionante detalii, în acelaşi loc regăsiţi şi o biserică catolică, statuia Anonymus şi Muzeul de etnografie.
Aici ne-am întâmpinat un violonist care aflând de unde veneam ne-a cântat un pasaj din Enescu, ne-am simţit foarte bine. Tot aici am întâlnit un păpuşar a cărui păpuşă se mişca pe ritmuri ruseşti acompaniat de un porumbel, foarte spectaculos.
Iar parcul imens şi verde din preajma Castelului ne-a bucurat mult şi ne-a oferit puţină răcoare, pentru că în toate cele 5 zile petrecute aici vremea a fost foarte călduroasă.

Se apropia ora 4 şi trebuia să revenim la Operă, unde ne procurasem biletele de dimineaţă.
Noi ne-am alăturat unui tur în limba engleză, dar se organizau şi pentru germană, italiană,franceză, spaniolă şi chineză pentru mulţii asiatici pe care i-am întâlnit în Budapesta.
Ghidul nostru,Dora, ne-a prezentat foarte bine istoria, arhitectura deosebită şi multele poveşti despre Operă şi importanţa ei în viaţa locuitorilor Budapestei de-a lungul timpului.
Opera s-a deschis pentru public în anul 1884,construcţia ei a început în anul 1875,fiind finanţată pe de o parte de împăratul Franz Joseph şi pe de o parte de primăria Budapestei.
Este construită în stil neo-renascentist,cu elemente baroce, detalii realizate din aur, capacitatea auditoriului este de 1261 locuri, iar acustica este impresionantă. Legenda spune că Franz Joseph a fost invidios pe frumuseţea operei la deschidere şi nu a mai vizitat niciodată apoi această clădire, singura care venea la concerte fiind Sissi.
Vizitarea Operei din Budapesta nu ar trebui ratată, este o clădire minunată, detaliile sunt impesionante, totul are un iz de poveste....(va urma)



Sunday, June 17, 2012

My BUDAPEST DIARY:Day 2


Jurnalul de călătorie din Budapesta continuă cu locurile vizitate în cea de-a doua zi, o zi care s-a dovedit a fi mai plină de evenimente decât mă aşteptam iniţial.
În  planul acestei zile ne-am propus să ajungem la Citadellă, să vedem Parlamentul, însă lucrurile care aveau să se întâmple pe parcursul acestei zile au fost diferite...
Ne-am început ziua cu o cafea la cafeneaua Amelie, situată pe o străduţă în apropierea locului în care am fost cazate,o cafenea cochetă, cu nume francez şi atmosferă boemă.
Am plecat de la Lehel ter să străbatem străduţele pline de farmec şi clădiri impresionante ale Budapestei, am ajuns în aproximativ 30 de minute la Parlament
Din păcate nu am putut să-l vizităm pentru că biletele din acea zi se epuizaseră, iar pentru următoarele zile trebuia să ne programăm online pentru a solicita vizitarea acestui monument. 
Imaginea Parlamentului este foarte frumoasă, parcul de lângă este foarte verde răcoros şi plin de turişti, un loc tocmai bun pentru a te relaxa puţin într-o zi călduroasă de vară.
Ne-am  îndreptat apoi spre centrul Budapestei şi Vaci utca, o stradă pietonală foarte mare şi încărcată cu magazine renumite, magazine de suveniruri, un loc animat, care mi-a plăcut mult şi unde am revenit în ultima zi înainte de plecare.
Era momentul să parcurgem un nou pod pentru a urca la Citadella de pe Dealul Gellert, nu la fel de impresionant pentru mine ca cel cu lanţuri din ziua anterioară.
Citadella a fost construită în anul 1851,este în formă de U,are 220 m lungime,60 m lăţime şi 4 metrii înălţime.
A fost destul de dificil să urcăm de la nivelul podului toate treptele până la statuia Libertăţii din vârful dealului, însă panorama asupra Dunării şi a Pestei este mai mult decât spectaculoasă.
Din fericire căldura a fost atenuată de răcoarea dealului împădurit,ceea ce a făcut urcarea noastră mai uşoară. După cum spuneam panorama care ne aştepta la sfârşitul acestei aventuri a fost superbă, aşa că vă recomand să urcaţi la Citadellă, libertatea va avea un gust mai dulce!

 Am reuşit să ne rătăcim puţin , considerând că dacă coborâm pe cealaltă parte a Dealului Gellert,vom ajunge în acelaşi loc de unde am pornit, însă mai apoi ne-am dat seama că nu a fost cea mai inspirată alegere.


Tot de pe Dealul Gellert, ne-am achiziţionat biletele valabile 24 h pentru plimbarea cu vaporaşul pe Dunăre, pentru 1700 HUF.
Plimbarea pe Dunăre mi-a plăcut mult, am văzut toate clădirile cele mai importante ale Budapestei luminate,iar pentru o oră ne-am relaxat după plimbarea de la Citadella. După căderea serii, Budapesta are un farmec aparte,aerul avea un miros sărat, podul cu Lanţuri luminat mi-a acaparat toată atenţia, am găsit încă un loc unde m-am simţit iar liberă şi incredibil de bine.
Însă seara nu s-a terminat aici, ne-am întors spre piaţa de lângă Catedrala Sf.Ştefan, un loc cu multe terase,tineri, muzică şi degustări de vin. Ne-am oprit la un restaurant chinezesc, unul din multele Kinai Bufe(foarte des întâlnite în Budapesta), mâncarea foarte bună şi ieftină,iar compania asiatică prietenoasă ca întotdeauna.(va urma)

Saturday, June 16, 2012

My BUDAPEST DAIRY:Day1(2)


Dacă în prima parte a primei zile petrecute în Budapesta am reuşit să admirăm panorama încântătoare asupra Pestei, să urcăm cu funicularul la Castle Hill şi să străbatem Bastionul Pescarilor, în continuarea acestor istorisiri mă voi opri asupra altor locuri frumoase pe care le-am văzut şi parcurs în prima zi.
Un mic popas l-am făcut la Muzeul de Marţipan-Expoziţia de Marţipan Szabo, aflat în vecinătatea Bisericii Matyas şi a Bastionului Pescarilor, în una din sălile holelului Hilton Budapesta.
Aici pentru numai 400 HUF şi aproximativ 15 minute am admirat multe atracţii din marţipan:statuia împărătesei Sissi, Biserica Matyas,Bastionul Pescarilor,Parlamentul,celebra catedrală din Moscova, obiecte de mobilier, sau eroi din poveşti:Harry Potter, ştrumfii,Mica sirenă, 101 dalmaţieini,etc. Este unul din locurile foarte colorate, o sursă bună de suveniruri din marţipan, pe care vă recomand să nu-l rataţi dacă ajungeţi în Budapesta.

Ne-am oprit mai apoi la Muzeul de Artă şi Muzică Listz,un muzeu interesant care cuprinde atât partituri care au aparţinut lui Listz, dar şi picturi,sculpturi sau obiecte muzicale din acea epocă. 
Nu ar trebui să rataţi nici Biserica Matyas,cu o arhitectură frumoasă, ale cărei vitralii sunt impresionante, iar la etaj puteţi vizita o expoziţie care cuprinde diferite obiecte cu caracter naţional.

 În apropierea muzeului Listz, am descoperit o casă micuţă şi cochetă, cu două etaje şi o mansardă, care adăposteşte muzeul Koller.
Dar marele farmec al acestui muzeu(intrarea este liberă) este grădina din spatele casei, o oază de răcoare într-o zi călduroasă, cu mobilier din fier forjat şi multe sclupturi reuşite.
M-am simţit foarte bine vizitând acest muzeu, poate tocmai datorită liniştii şi sentimentului de libertate , pe care le-am resimţit aici.

Am coborât Castle Hill, ne-am luat la revedere de la Buda şi atracţiile ei variate, am mai parcurs o dată Podul cu Lanţuri şi centrul Budapestei pentru a ajunge la Lehel ter(locul unde am fost cazate).
Pe seară am pornit spre insula Margareta, am străbătut podul Elisabeta, am petrecut câteva ore la marginea Dunării şi ne-am minunat de cât de sportivi sunt locuitorii Budapestei.
Seara s-a terminat cu panorama Parlamentului luminat de pe podul Elisabeta, iar aceasta a fost doar prima zi în care Budapesta reuşea să mă surprindă!(va urma....)

Thursday, June 14, 2012

My BUDAPEST DIARY: Day 1(1)

Acesta este începutul a ceea ce am denumit My Budapest Diary, o serie de istorisiri despre locurile şi senzaţiile trăite  în cele 5 zile petrecute în Budapesta .Toate relatările vor avea un caracter personal, pentru că în ceea ce mă priveşte Budapesta a fost o experienţă care m-a bucurat mult.
La începutul anului îmi doream să văd Parisul(încă îmi mai doresc), însă mai apoi mi-am propus ca la începutul lui iunie să ajung în Budapesta, despre ale cărei atracţii şi farmec nu eram pe deplin conştientă, însă aveam un feeling că voi fi plăcut surprinsă.
În luna aprilie am achiziţionat biletele de avion destul de ieftine de la Wizz, era primul zbor cu avionul, ceea mă făcea să fiu entuziamată, iar sentimentul atât de auzit de frică a lipsit pe parcursul zborului dus-întors Bucureşti-Budapesta.
Toate cele 5 zile petrecute în Budapesta au fost teribil de pline, cred că am umblat pe străzi mai bine de 9 sau 10 ore în fiecare zi,am mers cu metroul doar dacă distanţele erau foarte mari sau eram prea obosite.
În prima zi ne-am propus să vedem Buda, partea turistică şi plină de muzee şi clădiri istorice a Budapestei. Prima oprire a fost să savurăm un latte la Costa, vis-a-vis de bulevardul Andrassy(pe care l-am parcurs integral în cea de-a treia zi),iar apoi ne-am îndreptat spre Podul cu Lanţuri, un loc impresionant. 
Este podul care mi-a plăcut cel mai mult în ceea ce priveşte arhitectura din cele 9 poduri, locul unde libertatea pluteşte în aer-m-am simţit foate bine aici.
După ce am străbătut acest pod şi am privit vaporaşele pe Dunăre, am ajuns la baza Funicularului, care făcea parte din lista cu care plecasem de acasă.
Acesta a fost dat în folosinţă în anul 1870,iar călătoria de la capătul Podului cu Lanţuri şi până la Dealul Castelului a durat aproximativ 3 minute pentru  900 HUF. 
Senzaţia pe care o simţi pe măsură ce urci e interesantă, iar panorama asupra Dunării şi Pestei este unică şi fascinantă.
 După ce scurta urcare cu funicularul s-a terminat, fascinaţi de panorama Pestei şi imaginea Parlamentului, am admirat castelul Buda, o clădire impresionantă cu o grădină verde şi spectaculoasă, un loc plin de turişti şi de culoare.



Mi-a plăcut foarte mult şi Fântâna Matei, detalii impresionante, clădiri înalte şi incredibil de frumoase în jur, urme ale unor ruine, turişti, aparate photo, tarabe cu suveniruri.

A urmat apoi o vizită a Bastionului Pescarilor, o serie de turnuri albe în lumina soarelui, care ofereau o nouă şi spectaculoasă panoramă a celeilalte părţi a Budapestei......(va urma)



Saturday, June 02, 2012

Mary Stayed Out All Night


Mary Stayed Out All Night(2010) este serialul coreean pe care l-am urmărit cu mult entuziasm până zilele trecute şi care mi-a plăcut foarte mult.
Ultimul serial de acest gen de care am fost impresionată a fost Bad Guy, însă acesta este aproape total opus , ceea ce m-a nedumerit iniţial....
Povestea este comică, romantică, fresh,te cuprinde treptat, nu te plictiseşte şi îţi transmite un sentiment de optimism şi veselie.
Mae Ri(Moon Geun Young) este o tânără de 20 de ani din Coreea,al cărui tată trece prin momente financiare mai grele şi care decide că ar fi bine pentru fiica sa să se căsătorească cu fiul bogat al prietenului său din tinereţe.
Însă Mae Ri nu consideră că aceasta ar fi cea mai indicată alegere pentru  ea, îl cunoaşte pe Kang Moo Kyul(Jang Keun Suk) solistul unei trupe rock, un spirit liber şi cu ajutorul acestuia încearcă să se opună deciziei tatălui său.
Chiar dacă cei doi susţin iniţial că s-au căsătorit, tatăl lui Mae Ri nu se dă bătut şi îi acordă acesteia 100 de zile pentru a se hotărâ cu cine se va căsători: solistul rock carismatic şi impulsiv sau tânărul director bogat şi manierat-Jung In(Kim Jae Wook).
Acum începe adevărata acţiune, când cei doi se întrec pe rând în a-i atrage atenţia lui Mae Ri, care îl preferă în final pe Moo Kyul.
Toate cele 3 personaje vor fi puse în faţa unor situaţii tensionate, comice  sau emoţionante, se vor bucura, vor plânge, vor căuta răspunsuri...
În final Mae Ri va rămâne prietena cu Jung In, care va prelua afacerea casei de producţie de la tatăl său declarându-şi independenţa, însă nu-l va părăsi nici pe Moo Kyul, cu toate crizele lui de indecizie şi impulsivitate.
Serialul are numai 16 episoade, cel din urmă nu este un happy-ending cum ne obişnuisem, este doar un sfârşit realist al unei poveşti actuale dintr-o lume în continuă mişcare.
Serialul a fost foarte bine primit , a câştigat multe premii, toate bine meritate, iar carismaticul Jang Keun Suk a devenit din ce în ce mai popular.
Actorii sunt foarte talentaţi şi aduc un aer fresh acestui serial, pe interpretul lui Jung In l-am văzut şi în Bad Guy, dar rolul din acel film era mai dramatic.
Surpriza a fost pentru mine Jang Keun Suk, care nu este numai o faţă cu trăsături frumoase, este un actor talentat, un cântăreţ cu o voce interesantă, iar filmele sale sunt de urmărit. Enjoy!